Anunțul meteorologilor în prima săptămână de școală

Vremea va fi călduroasă în următoarea decadă a lunii septembrie în cea mai mare parte a ţării, păstrând caracteristicile sfârşitului de vară, în timp ce precipitaţiile vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului, reiese din prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În săptămâna 10 – 17 septembrie, estimările de specialitate arată că temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât normalul climatologic al săptămânii în cea mai mare parte a ţării, posibil cu abateri mai mari în jumătatea de vest.

Precipitaţiile vor fi în general, în perioada menţionată, apropiate de normele climatologice ale intervalului, exceptând jumătatea de vest a ţării, unde tendinţa va fi deficitară, dar şi regiunile sud-estice, unde acestea pot fi excedentare.

O analiză întocmită de ANM care face referire la istoricul valorilor termice şi a precipitaţiilor consemnate în România, ce are la bază datele înregistrate în perioada 1961 – 2017, arată că prima lună de toamnă păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind, cel puţin în primele două decade, călduroasă. În plus, septembrie este o lună mai puţin instabilă, chiar şi faţă de august, datorită persistenţei deasupra cele mai mari părţi a Europei, a unui brâu de presiune atmosferică relativ ridicată, ce uneşte Anticiclonul Azoric cu maximul barometric est european.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.