Un proiect de hotărâre al Primăriei Capitalei, aflat în dezbatere publică pe site-ul instituţiei, stârneşte nemulţumire în rândul cetăţenilor bucureşteni.
Potrivit proiectului, din primăvara anului viitor ar trebui să dispară toate aparatele de aer condiţionat şi antenele de satelit de pe faţadele blocurilor aflate pe bulevardele centrale, precum Lascăr Catargiu, Pache Proptopopescu, Gheorghe Magheru sau Mihail Kogălniceanu.
Dacă proiectul va fi aprobat, aparatele de aer condiţionat vor trebui mutate de pe faţadele blocurilor, pe propria cheltuială, fiind prevăzută şi o amendă de 8.000 de lei în caz de refuz.
O lege care interzice montarea aparatelor de aer condiţionat există încă din 2011, însă aceasta nu prevede şi sancţiuni.