Apartamente în București la 1.500 dolari bucata. Cum arătau imobiliarele după Revoluție

Bucureștiul anului 1990, vremea în care un apartament era la îndemâna oricui avea câteva mii de dolari

În 1990, un salariu mediu net pe economie era undeva în jur de 150 de dolari. Multe tranzacții imobiliare se făceau în dolari sau mărci, euro-ul urmând să apară abia câțiva ani mai târziu.

Inflația de peste 200% transforma însă veniturile românilor într-o resursă instabilă: deși între 1990 și 1992 veniturile crescuseră de cinci ori, un salariu mediu net însemna în 1992 doar 65 de dolari, față de 150 de dolari în 1990. În acest context, un apartament în București costa între 5.000 și 7.000 de dolari, prețul variind în funcție de zonă și de perioada de construcție, înainte sau după marele cutremur din 1977.

În 1999, salariul mediu net ajunsese la 1,5 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 99 de dolari sau 93 de euro. Piața imobiliară a resimțit acest boom economic: prețurile apartamentelor au urcat constant, pregătind terenul pentru nivelurile la care se tranzacționează astăzi.

A apărut dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiai

Un alt aspect important al perioadei post-revoluționare a fost tranziția proprietății. În timpul comunismului, majoritatea bucureștenilor locuiau în apartamente deținute de stat, iar achiziția acestora era un privilegiu rar.

După 1989, însă, toate persoanele care trăiau în aceste apartamente au primit dreptul să le cumpere. Prețul pentru un apartament de 3 camere cu 65 de metri pătrați varia între 150.000 și 167.000 de lei, cu ajustări de câteva mii de lei pe metru pătrat în funcție de suprafață și de etaj.

La acestea se adăugau corecții pentru uzură și pentru poziționarea apartamentului în centrul sau periferia orașului, explică Octavian Orăvițean, directorul de atunci al Oficiului de Vânzare a Locuințelor, citat de tion.ro.

Afaceristul libanez Mohammad Murad povestește pentru Libertatea că pe 31 decembrie 1989 a dat un anunț în România Liberă, căutând un apartament în București.

„Erau ieftine. Și am cumpărat 5 apartamente la 1.500 de dolari bucata”, a relatat Murad.

Astăzi, contextul s-a schimbat radical: prețul pe metru pătrat în București a crescut semnificativ, ajungând la niveluri mult peste veniturile medii ale majorității românilor, ceea ce face ca achiziția unui apartament să fie o provocare considerabilă pentru cei cu salarii obișnuite.

Cum arată astăzi piața imobiliară din România? Care sunt prețurile și cât de (in)accesibile sunt locuințele?

Piața imobiliară din România traversează în luna aprilie 2026 o perioadă de recalibrare profundă, unde prețurile par să ignore scăderea numărului de tranzacții și prudența tot mai mare a cumpărătorilor, conform datelor Storia.

Deși entuziasmul achizițiilor a fost temperat de o inflație medie anuală de aproximativ 10% și de eliminarea facilităților fiscale, cum a fost cota redusă de TVA, valorile solicitate pe metru pătrat au continuat să urce, în special în marile poli economice. Bucureștiul conduce acest trend cu o creștere anuală a prețurilor de 22%, urmat de Craiova cu 15% și Timișoara cu 11%, transformând accesul la o locuință proprie într-o provocare financiară majoră pentru noua generație, mai relevă aceeași sursă.

Un peisaj al prețurilor în plină ascensiune

În Capitală, dinamica segmentului rezidențial a creat anomalii greu de gestionat pentru tinerii la început de drum, prețul mediu solicitat pentru apartamentele vechi ajungând la 2.653 euro pe metru pătrat, o valoare cu 27% mai mare decât cea a locuințelor noi, care se situează în jurul a 2.099 euro pe metru pătrat.

Această scumpire agresivă a locuințelor vechi este alimentată de o creștere a ofertei pe acest segment cu 18%, în timp ce stocul de locuințe noi s-a redus, forțând mulți potențiali cumpărători să intre într-o perioadă de așteptare.

Situația este similară și în alte orașe mari, precum Iași sau Constanța, unde proprietarii apartamentelor vechi continuă să ceară prețuri superioare celor practicate de dezvoltatori în proiectele noi.

Dilema tinerilor de a alege între chiria sufocantă și rata la bancă

Pentru tinerii români, alegerea între a închiria și a cumpăra a devenit o ecuație cu variabile tot mai aspre, în contextul în care chiriile au ajuns să înghită o parte covârșitoare din venituri, potrivit Imobiliare.ro.

În București, o chirie medie de 780 de euro pentru un apartament cu două camere reprezintă aproximativ 57% din salariul mediu net de 1.370 de euro. Situația este și mai dramatică în Constanța, unde chiriașii alocă incredibilul procent de 63% din venituri pentru un spațiu de locuit, în timp ce în Brașov acest efort financiar este de 59%.

Această povară locativă face aproape imposibilă economisirea pentru avansul de minimum 15% necesar unui credit ipotecar, în ciuda faptului că, odată obținută finanțarea, rata lunară ar putea fi mai mică decât chiria în orașe precum București sau Iași.

Clujul recordurilor și alternativa echilibrată din Timișoara

Cluj-Napoca își păstrează statutul de cel mai scump oraș din țară, depășind în martie pragul de 3.400 euro pe metru pătrat util pentru locuințele noi, arata arenaconstruct.ro.

Deși ritmul de creștere a încetinit față de anii precedenți, orașul riscă să devină complet inaccesibil pentru familiile cu venituri medii, povara chiriei raportată la venituri fiind aici cea mai mare la nivel național.

La polul opus, Timișoara oferă probabil cel mai bun echilibru între câștigurile salariale și costurile de trai. Cu o chirie medie care reprezintă 43% din salariul lunar și prețuri la locuințele noi de aproximativ 2.189 euro pe metru pătrat, orașul de pe Bega rămâne o destinație mai prietenoasă pentru tinerii profesioniști care caută stabilitate fără a-și sacrifica întreaga libertate financiară.

Visul românilor de a-și cumpăra o casă e mai complicat decât pare la prima vedere

Accesul la proprietate este îngreunat și de factori macroeconomici care au scumpit direct produsul final, cum ar fi creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21% și presiunea constantă pe costurile materialelor de construcție, influențate de conflictele internaționale, potrivit agendaconstructiilor.

Chiar dacă ofertele bancare au devenit mai flexibile, cu dobânzi fixe ce pornesc de la 4,79% sau 4,89%, criteriile de eligibilitate rămân stricte, solicitând un grad de îndatorare de maximum 40-45% din venitul net.

În acest context, piața imobiliară din aprilie 2026 este marcată de o prudență extremă; interesul pentru achiziții există, însă decizia finală este amânată pe fondul incertitudinilor economice și al costurilor de finanțare care continuă să pună la încercare reziliența românilor.

Ce lecție ar trebui să reținem din evoluția pieței imobiliare în ultimele decenii?

Privind înapoi la Bucureștiul anilor ’90, devine clar cât de rapid s-a transformat accesul la locuințe și cât de mult au influențat contextul economic și politic prețurile apartamentelor. De la apartamentele de câteva mii de dolari, achiziționate de unii curajoși ca Mohammad Murad, până la nivelurile actuale, când un metru pătrat costă de zeci de ori mai mult decât salariul mediu, învățăm câteva lecții importante.

În primul rând, piața imobiliară este extrem de sensibilă la contextul macroeconomic: inflația, creșterea salariilor, reglementările fiscale și disponibilitatea creditelor pot transforma rapid o piață accesibilă într-una inaccesibilă. În al doilea rând, dreptul de proprietate și tranziția de la stat la privat au creat oportunități reale pentru românii care au știut să profite de moment, subliniind importanța informării și a deciziilor financiare asumate.

În prezent, provocările sunt diferite, dar lecția rămâne aceeași: planificarea pe termen lung, disciplina financiară și adaptarea la realitățile economice sunt esențiale pentru a putea accesa locuința dorită.

Povestea Bucureștiului arată că evoluția pieței nu este doar despre cifre și tranzacții, ci despre oameni, alegeri și contextul în care acestea se fac.

Astfel, de la apartamentele la prețuri modeste din 1990 până la piața complexă și provocatoare din 2026, învățăm că în imobiliare, ca și în viață, oportunitățile apar pentru cei pregătiți să le recunoască și să le valorifice.