Protest amplu al Serviciilor de Ambulanță în București din cauza scăderii veniturilor

Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR), care  reprezintă tot personalul din serviciile publice de ambulanţă, își exprimă nemulțumirea din cauza diminuării sporurilor şi scăderea veniturilor nete.

Protest amplu al Serviciilor de Ambulanță în București din cauza scăderii veniturilor

Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR), care  reprezintă tot personalul din serviciile publice de ambulanţă, își exprimă nemulțumirea din cauza diminuării sporurilor şi scăderea veniturilor nete.

Federația Națională Sindicală Ambulanța din România anunță mobilizarea tuturor angajaților din serviciile publice pentru cea mai amplu manifestație din istoria instituției. Angajații sunt revoltați de noul proiect al Legii salarizării, care impune tăierea sporurilor și reducerea drastică a veniturilor nete, potrivit News.ro.

Declanşare „celui mai amplu protest din istoria serviciilor publice de ambulanţă”, iminentă

Salariații de pe ambulanțe ies în stradă, iar FNSAR spune că va fi  cel mai mare protest organizat vreodată în București.

Este o reacție la noua Lege a salarizării bugetarilor, care, spun aceștia, le afectează drastic veniturile.

Acţiunea va avea loc în Bucureşti

Potrivit FNSAR, proiectul actual de lege intenţionează să reducă semnificativ

  • procentele pentru sporul de tură
  • sporul pentru zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale
  • sporul de gardă
  • pentru condiţii deosebit de periculoase

Sindicaliştii mai reclamă scăderea veniturilor nete și precizează că noii coeficienţi de salarizare propuşi nu garantează menţinerea veniturilor actuale pentru o mare parte a personalului, în absenţa adoptării majorărilor solicitate de sindicate.

„Decizia finală privind data exactă şi logistica protestului va fi stabilită imediat după finalizarea consultărilor dintre reprezentanţii FNSAR şi Ministerul Sănătăţii”, arată sursa citată.

Reprezentanții sindicali acuză reducerea puterii de cumpărare și cer ca propunerile lor „legitime să fie integrate în în textul de lege.

Sindicaliştii mai menţionează că, în cazul unui refuz, calendarul manifestaţiilor va fi făcut public de urgenţă.

Citește și: Mii de angajați din sistemul sanitar au declanșat un protest masiv în București și au plecat în marș spre Parlament

Federației SANITAS a blocat miercuri centrul Capitalei într-un protest de proporții, nemulțumiți de prevederilor noii legi a salarizării.

Sanitas a arătat că legea este „inechitabilă, incompletă și profund defavorabilă” angajaților din sistemul sanitar și de asistență socială, în condițiile în care spitalele se confruntă cu o criză acută de asistenți medicali și infirmiere.

Federația a mai susținut și că pentru mai mult de jumătate dintre salariați, veniturile ar putea fi plafonate sau chiar diminuate, în loc să crească, astfel că cerut retragerea proiectului.

„Noi lucrăm şi sâmbetele, şi duminicile, iar acum vor să ni le taie, să nu ni le mai plătească. Păi atunci să închidă spitalele de vineri până luni, dacă aşa vor domnii guvernanţi”, a declarat unul dintre angajații prezenți în stradă, intervievat de news.ro.

Angajații din Finanțe, nemulțumiți și ei

Și angajații din finanțe publice sunt nemulțumiți de impactul pe care noua lege a salarizării îl va avea asupra veniturilor lor.

Veniturile nu vor fi reduse după cum a anuțat Guvernul, însă cei care au deja un venit ce depășește nivelul stabilit în grilă, vor avea veniturile înghețate în următorii ani.

Mii de angajaţi ai Fiscului din toată ţara au întrerupt lucrul joi dimineaţă şi protestează până la ora 16.00. Proiectul Legii salarizării unitare  le-ar reduce „drastic” sporurile chiar şi cu sume de până la 4.000 de lei, arată aceștia.

Proteste au loc în ţară şi la casele teritoriale de pensii, dar şi la instanţe 

unde grefierii sunt nemulţumiţi de tăierea unor sporuri salariale preconizate de viitoarea lege a salarizării unitare.

Personalul auxiliar din instanțe și parchete a început marți, 2 iunie,  mai multe proteste care vor afecta parțial activitatea din sistemul judiciar.

Angajații sunt nemulțumiți de prevederile noii Legi a salarizării. Aceștia avertizează, de asemenea, că textul actual riscă să le înghețe veniturile în următorii cinci ani.

„În perioada 2-5 iunie 2026, în intervalul orar 08:00-12:00, activitatea în instanţe şi parchete va fi suspendată parţial, iar programul de lucru cu publicul va fi redus la jumătate, cu excepţia cauzelor şi lucrărilor urgente, stabilite de lege”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, potrivit News.ro.

Citește și: Sindicatele avertizează: Noua Lege a salarizării reduce lefurile angajaților din casele teritoriale de pensii

 

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. In loc sa taie onorariile speciale ale coruptilor din justitie, a taiat de la sanatate care oricum e mult sub media statelor civilizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.