Apel disperat al lui Prunea: „Va fi cu adevărat grav”!

Înfrângerea suferită de Dinamo cu Chindia Târgovişte a încins la maximum războiul intern club – suporteri. Imediat după meci, când jucătorii ”câinilor” au plecat de la stadionul din Ploieşti, fanii au atacat autocarul.

Episodul a fost relatat și de Florin Prunea, oficial al lui Dinamo.

Prunea a povestitcă la secția de Poliție de la Balotești nu era nimeni. „Suporterii au spart geamul din partea dreaptă de la șofer. Ce s-a întâmplat aseară nu credeam că putem să trăim așa ceva. Au înconjurat autocarul și nu am avut pe unde pleca. Șoferul a claxonat cât a putut, dar nu era nimeni la secția de Poliție de la Balotești, era și târziu, iar lucrurile au degenerat”, a spus oficialul dinamovist la Digi Sport Matinal.

„Am făcut apel la 112 și imediat a apărut o mașină de jandarmi la Săftica. Dar acolo, la Balotești, au fost momente delicate. Au ieșit sătenii cu copiii pe la porți. La acea stație de benzinărie era și o mașină de la o firmă de securitate, dar toată lumea s-a speriat și nu a intervenit nimeni. Nici nu vreau să mă gândesc dacă ar fi reușit să pătrundă în autocar ce s-ar fi întâmplat”, a mai precizat.

Florin Prunea cere autorităților să intervină. „Fac din nou un apel la autoritățile statutului. Dacă se va mai întâmpla a treia oară, va fi cu adevărat grav, vor reuși. Este un mare semn de întrebare, pentru că mare parte din băieții de aseară au fost la mine în birou și i-am recunoscut pe pe unii dintrei ei. Am avut o discuție cu ei și am crezut că sunt oameni responsabili. Au spus că nu sunt golani, dar pe unii dintre ei i-am văzut aseară”, a mai declarat fostul internațional.

Încă din timpul meciului, suporterii au început să îşi arate nemulţumirile. După ce au scandat din nou împotriva lui Ionuţ Negoiţă şi a lui Bogdan Bălănescu, fanii dinamoviştilor au aruncat şi câteva fumigene în teren, jocul fiind oprit pentru aproximativ un minut. Un moment tensionat a avut loc în apropierea minutului 70, la scorul de 3-1 pentru Chindia, când fanii veniţi de la Târgovişte au ironizat gruparea bucureşteană, scandând „B-ul, B-ul!”. Imediat, fanii lui Dinamo au încercat să spargă bariera făcută de stewarzi, s-au împărţit pumni şi picioare, însă jandarmii au intervenit rapid, iar lucrurile au rămas sub control.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Prunea prin declaratiile publice la adresa suporterilor trebuie anchetat pentru instigare …ii jigneste ,le prominte si minte mai mult ca un politician este prea prost sa fie director la un club ca Dinamo

  2. ”Sectia de politie rurala”,inventata de basescu-boc-igas, are UN SINGUR ECHIPAJ de politie,care probabil era la un eveniment !!Din 2011,de cand s-au desfiintat posturile de politie,rolul acestora a fost preluat de catre o sectie de politie cu un singur echipaj sau cel mult doua la 10-15 comune plus satele apartinatoare,si nu fac fata solicitarilor semnalate !!E cea mai mare lovitura pe care basescu a dat-o Politiei Romane,si nimeni din MAI ,de atunci incoace, n-a rezolvat porcaria !!Iar Prunea si baietii lui sa se apuce de fotbal,ce naiba!!Doar n-o sa fie escortati de cohorte ale politiei si jandarmeriei la fiecare meci.Daca nu,sa se apuce de agricultura,ca e nevoie maxima de ciobani si tractoristi !!

  3. La ce suporteri are Dinamo, ar merita o scurta vacanta prin liga a doua, pentru un an, doi. Sunt convins ca golanii astia o sa renunte la echipa si o sa-si gaseasca alte preocupari violente. Si atunci, poate ii salta „colegii” de la adevaratul Dinamo!

  4. „Va fi cu adevărat grav”.
    Cu adevărat grav este faptul ca acest idiot a ajuns ‘oficial al lui Dinamo’!
    Pe cine putea oare sa puna ‘oficial al lui Dinamo’ alde Ionuţ Negoiţă şi Bogdan Bălănescu? Tot unul ca ei!
    Mai P(r)u(n)lea , cum ati ajuns de la Balotesti la Saftica? Ca e ceva distanta!
    ‘Golanii’ care nu au reușit să pătrundă în autocar v-au lasat, totusi, sa ajungeti la Saftica?

  5. “Suporterii” fac antrenament și își fac reclamă pentru a crește prețul când vor fi închiriați la toamnă la demostrațiilr pașnice ale opoziției democrate PNL, PMP, USR+PLUS susținuți de intelectualii din IT, multinaționale, directorul băncii în chirie în casa Președintelui Iohannis, președintele în giaca roșie, GDS cu Matusalem și actori imenși în rol de pugmei și mulți fraieri gură cască. Cum ministru de interne nu avem, dl. Fifor intrând la categoria râsu-plânsu, șef de poliție nu avem, doamna prim ministru Dăncilă va termina de numarat la toamnă repede bobocii!

  6. Punea idiotule , ești prea prost să pricepi că doi polițiști de la postul de Poliție nu fac față la cohorta de golani. ..voi erați în autocar vreo 25. …Cu ce vă mai ajutau doi polițiști? Că merită zguduiti și băgați la mititica toți huliganii este altă poveste. Pina și aici se dovedește că suntem o țară de cretini, ce să le ceri cretinilor care se pretind suporteri! ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.