(VIDEO) Dinamo, în șanț. Fanii au atacat autocarul echipei!

Dinamo a fost învinsă, vineri, la Ploieşti, cu scorul de 3-2 (2-0), de nou-promovata Chindia, în etapa a VI-a a Ligii I, sub privirile noului antrenor al „câinilor”.

Au înscris Neguţ ’19, Leca ’45+2, Cherchez ’65 (p) / Montini ’54, Nistor ’82. Târgoviştenii au obţinut, astfel, primul succes în actualul sezon al Ligii I.

După înfrângerea cu Chindia, suporterii lui Dinamo au atacat autocarul echipei. Circa 50 de suporteri au oprit autocarul în apropiere de Baloteşti şi au spart câteva geamuri cu pietre. Speriaţi, jucătorii şi staff-ul s-au refugiat la baza de la Săftica.

În jurul orei 23:30, clubul a cerut intervenţia Jandarmeriei, iar o dubă şi-a făcut apariţia la Săftica. Oficialii clubuli au refuzat să vorbească despre cele întâmplate. Suporterii le-au cerut socoteală jucătorilor şi la finalul jocului, în zona vestiarelor. Dan Nistor a încercat să discute cu ei, dar fără succes.

Fanii lui Dinamo au pătruns din nou pe stadionul unei adversare din Liga I, în ciuda suspendării primite din partea Comisiei de Disciplină a FRF, iar scandalul nu a întârziat să apară. Suporterii dinamoviştilor, care nu au avut nici la acest meci însemnele clubului pentru a putea intra pe stadion, şi-au făcut apariţia cu puţin timp înaintea fluierului de start şi s-au poziţionat la tribuna a doua a Stadionului „Ilie Oană”, la o foarte mică distanţă de cei ai Chindiei.

A fost primul meci al antrenorului ceh Dusan Uhrin jr. pe banca echipei Dinamo.

Dusan Uhrin jr s-a arătat nemulțumit de jucătorii săi.

„Primul lucru pe care trebuie să-l schimb este atitudinea, nu concep să ai frică de a juca. Al doilea lucru este jocul apărării, avem probleme, primim multe goluri. Trebuie să rezolv repede această problemă. Nu au încredere în ei, dar voi schimba asta.Trebuie să jucăm din primul minut cum am jucat în repriza secundă”, a declarat tehnicianul.

Uhrin a spus că echipa sa a făcut o repriză groaznică la Ploieşti.

„Prima repriză am jucat foarte prost, jucătorilor parcă le era frică să joace, aşteptau ceva, nici eu nu-mi dau seama ce, dar în partea a doua ne-am dat drumul la joc, cred că am jucat mai bine decât Chindia. Nistor a arătat ca un jucător de mare calitate, poate face diferenţa, dar mi-a plăcut şi Daniel Popa, a schimbat jocul. Dar prima repriză a fost groaznică! Am avut şi ghinion, primul gol a venit când eram cu un jucător mai puţin pe teren, al doilea înainte de pauză, din fază fixă. La fel şi al treilea, din lovitură de la 11 metri. Nu am avut noroc, dar ca să ai noroc trebuie să şi ataci, iar noi nu am atacat din start”, a declarat Uhrin jr.

În urma acestui eşec, Dinamo revine pe ultimul loc al clasamentul, 14, cu trei puncte. Chindia urcă de pe ultima poziţie pe locul 12, cu patru puncte.

Foto: Facebook.com/PeluzaCatalinHildan

Chindia – Dinamo 3-2

Bine ai revenit în Liga 1, Duşan Uhrin!:). Dinamo, ultimul loc în clasament —->> https://bit.ly/2P0Ur7n

Publicată de Digi Sport pe Vineri, 16 august 2019

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Echipele militare, Dinamo si Steluta lui Lacatus, nu au ce cauta in fotbalul profesionist!Epoca lor a luat sfarsit acum 30 de ani, dar sunt unii paraziti ai fotbalului care inca nu realizeaaza !

  2. Dinamo o echipa a securistilor!
    Asa zis fani sunt mercenari platiti si instruiti de securistii romani pentru diverse activitati viitoare!
    Aceste echipe nu au ce cauta in fotbal!

  3. … cam asa arata si Romania noastra debila, ne impingem singuri in prapastie!

  4. He he ! Ce va spuneam eu ? Va ajung blestemele trecutului, taica ! … Craiova forever !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.