Aplicaţie de ridesharing, în legalitate

Clever a obținut avizul tehnic definitiv de funcționare ca operator de platformă digitală de transport alternativ de la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, potrivit unui comunicat remis Mediafax. Avizul trebuia obținut până la 1 noiembrie.

Avizul tehnic a devenit obligatoriu după ce Camera Deputaților a adoptat decizional marți, 22 octombrie, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto intermediate prin platforme digitale. Legea prevede, pe lângă durata avizului, și că operatorul platformei trebuie să achite la bugetul de stat o taxă în valoare de 100.000 lei la fiecare 24 de luni.

Totodată, o altă prevedere din lege este faptul că șoferii trebuie să obțină o autorizaţie pentru transportul alternativ de la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române din judeţul sau municipiul de care aparțin. La o zi distanță de la votul pozitiv din Parlament, în 23 octombrie, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea transportului alternativ. COTAR reclama atunci că legea sfidează legea dialogului social și acțiunile de protest din partea COTAR și faptul că legea a trecut în grabă prin comisii și plen pentru „a servi interesele unor companii care nu au respectat legea, dar au avut activități în România și nu au fost sancționate”.

Clever are în prezent peste 30.000 de șoferi înregistrați, atât pentru serviciile de taxi, cât și pentru cele de transport alternativ. Aplicația are peste 1,5 milioane de utilizatori, în condițiile în care compania este prezentă în peste 20 de orașe din România.

„Primirea avizului tehnic definitiv este un pas important și apreciem rapiditatea cu care Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale a acordat avizele. (…) Astfel, ne putem concentra în perioada următoare pe sprijinirea companiilor și șoferilor de transport alternativ care trebuie să parcurgă, la rândul lor, procesul de autorizare. Înrolarea șoferilor de transport alternativ este deja în curs de desfășurare”, spune Anca Gherle, Public Affairs Manager în cadrul Clever.
În luna iunie 2017, business-ul Clever a fost achizitionat de grupul Intelligent Apps, înființat în 2009, parte a companiei Daimler Mobility Services. Din același grup fac parte aplicațiile Mytaxi (disponibilă în 9 țări din Europa) și Beat (activă în Grecia, Peru, Chile și Columbia). Intelligent Apps are 16 milioane de utilizatori în 14 țări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Ce „bucurie” pe nespalatii,excrocii si hotii de la „Pelicanul”…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.