Aplicaţie digitală pentru accidentele uşoare

Asiguratorii RCA împreună cu Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) pun la dispoziţia asiguraţilor RCA aplicaţia digitală Amiabila. Cu ajutorul acesteia, conducătorii auto vor putea completa şi în format electronic formularul de „Constatare amiabilă de accident”, în conformitate cu prevederile legale, potrivit unui comunicat.

Conform sursei citate, Amiabila nu înlocuieşte actualul formular de constatare amiabilă pe suport de hârtie, acesta fiind în continuare distribuit de asigurători şi intermediari, ci reprezintă o alternativă de protocolare a accidentelor, simplă şi eficientă, în acord cu transformarea digitală a societăţii.

Noua soluţie digitală reprezintă un moment istoric pentru piaţa asigurărilor, România făcând parte dintr-un grup restrâns de ţări care au dezvoltat şi oferit, până în prezent conducătorilor auto, o alternativă digitală la formularul de constatare amiabilă.

„BAAR a beneficiat în realizarea aplicaţiei de sprijinul constant al organismului de Supraveghere, atât în etapa elaborării şi aprobării de către ASF a prevederilor necesare în legislaţia secundară cât şi prin suportul constant oferit de Autoritate, în transformarea multor activităţi din sfera fizică, în cea digitală”, a declarat Mădălin Roşu, preşedintele BAAR.

Formularul de „Constatare amiabilă de accident” în format electronic reproduce acelaşi model grafic, cu aceleaşi informaţii şi are aceeaşi valoare juridică cu acela pe suport de hârtie, conform prevederilor legale. Potrivit BAAR, aplicaţia este gratuită şi poate fi descărcată din magazinele Google Play şi App Store, direct pe telefonul mobil de tip smartphone.

„Amiabila are o interfaţă simplă, atractivă şi intuitivă, precum şi un nivel ridicat de siguranţă a datelor. Aplicaţia reprezintă contribuţia BAAR la oferta de soluţii digitale inovatoare pe care o facem conducătorilor auto implicaţi în accidente uşoare”, a afirmat Sorin Greceanu, director general BAAR.

Într-o prima etapă, utilizatorul descarcă aplicaţia direct pe telefonul sau mobil, iar apoi îşi creează un cont de utilizator. În a doua etapă, acesta îşi completează datele personale solicitate de aplicaţie (permis de conducere, certificat de înmatriculare, carte de identitate, poliţa RCA). Informaţiile din aceste documente pot fi preluate automat în formularul „Constatare amiabilă de accident” în format electronic.

Totodată, o a treia etapă se referă la modul de alcătuire a schiţei accidentului. Aplicaţia oferă o bogată infografie, din care utilizatorul poate selecta atât elemente exterioare (intersecţii, semne de circulaţie, semafoare etc.), cât şi poziţia celor două autovehicule în momentul coliziunii.

„În mod similar, evidenţierea avariilor produse devine uşor de realizat, prin simpla poziţionare a unei săgeţi în zona elementelor deformate ale caroseriei. Amiabila se poate încheia de către ambii conducători auto prin intermediul unui singur telefon. Datele personale ale unuia vor putea fi transferate automat în telefonul celuilalt participant, printr-o simplă scanare a unui cod QR, cu condiţia ca ambii şoferi să aibă instalată aplicaţia pe telefon”, se mai precizează în comunicat.

Conform sursei citate, în caz contrar, unul dintre ei va trebui să completeze manual datele celuilalt utilizator. Documentul final, astfel obţinut, se semnează de cei doi conducători auto, după care aplicaţia generează automat constatarea amiabilă.

Potrivit BAAR, Amiabila oferă şi alte facilităţi. „Una dintre ele constă în posibilitatea de înregistrare a mai multor maşini cu care circulă utilizatorul, chiar şi ocazional, facilitate importantă în cazul persoanelor care conduc mai multe autovehicule. Un alt avantaj faţă de varianta tipărită constă în posibilitatea transmiterii documentului, imediat după semnarea acestuia către asigurătorii RCA ai persoanelor implicate în accident, aplicaţia Amiabila fiind conectată cu toate companiile care practică această formă de asigurare pe teritoriul României”, se mai spune în comunicat.

La fel ca în cazul formularului tipărit, şi în cel al Constatării amiabile de accident există situaţii în care aplicaţia nu permite completarea formularului, cum ar fi accidentele în care au fost implicate mai mult de două vehicule sau din care au rezultat vătămări corporale/deces, ori sunt avariate obiecte exterioare (stâlpi, parapeţi, clădiri etc).

„Aceste cazuri se soluţionează numai de către organele de poliţie sau alte autorităţi competenţe, în conformitate cu prevederile legale. Informaţii suplimentare despre aplicaţia Amiabila se pot obţine accesând portalul https://amiabila.com sau descărcând-o pe telefon”, se mai precizează în comunicat.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) este o asociaţie profesională independenţa şi autonomă care are că membri toate societăţile de asigurare autorizate să practice, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Voi reporterii sunteti dusi rau de tot!!!
    Articolul”Aplicaţie digitală pentru accidentele uşoare” nu are nici o legatura cu imaginea acestuia in care este expus accidentul produs nu demult pe Valea Jiului, atunci cand a decedat un om!

    Sunteti groaznic de superficiali!!!!

    Si incetati sa denumiti un om decedat drept CADAVRU, este inuman si incorect formulat.

  2. Pentru unii, telefonul e pentru a suna si a fi sunati. Pentru altii telefonul este un aparat de jucat jocuri digitale si de a sta ore in sir cu ochii pe ecranul telefonului. Si mai e o categorie de prosti, de bubuie, pentru care aparatul e pentru app-suri, fiind convinsi ca fiecare app le creste IQ-ul si devin mai destepti. Adevar ce exiata doar in mintea lor si ii face sa se simta mai bine si chiar deasupra celor din jur. Asta se numeste printre initiati, o capcana psihologica.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.