Purtătoarea de cuvânt a Palatului Victoria, Ioana Dogioiu, a reacționat vineri după ce au fost semnalate situații în care pe platforma guvernanta.gov.ro, lansată joi pentru transparentizarea informațiilor despre companiile de stat, ar fi fost publicate date cu caracter personal. Executivul anunță că a dispus o nouă verificare a documentelor disponibile pe platformă și că, acolo unde este necesar, accesul public la acestea va fi restricționat până la finalizarea verificărilor.
„Am luat act de situația semnalată și a fost dispusă imediat o nouă verificare a documentelor publicate pe platformă.
Documentele provin din surse publice, unele dintre ele fiind deja publicate pe site-uri, sau au fost transmise de companiile vizate. Pe perioada verificărilor, acolo unde este necesar, accesul public este restricționat până la finalizarea acestora.
În paralel, este verificat din nou întregul proces de preluare și publicare a documentelor, pentru a ne asigura de respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal.
Vom comunica informații suplimentare după finalizarea verificărilor”, a declarat Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Palatului Victoria.
Platforma centralizează informațiile despre 121 de companii de stat
Guvernul României a lansat joi platforma guvernanta.gov.ro, un proiect de transparentizare care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat. Platforma este creată la inițiativa viceprim-ministrului Oana Gheorghiu.
Platforma include, în premieră, informații despre 121 de companii active aflate în subordinea, coordonarea ori sub autoritatea unei instituții publice tutelare centrale, precum și despre persoanele care ocupă pozițiile de conducere în cadrul acestora.
Concret, platforma oferă acces la peste 1.350 de documente publice, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011, referitoare la membrii consiliilor de administrație ori supraveghere și directoratul. Dintre acestea, peste 650 sunt CV-urile persoanelor aflate în funcții de conducere, iar alte peste 600 reprezintă contracte de mandat.
Din informațiile agregate, peste 100 de persoane cumulează cel puțin două funcții în același timp. Peste 370 de persoane încasează lunar venituri de până la 25.000 de lei, 115 încasează venituri între 25.000 și 50.000 de lei, 36 încasează venituri între 50.000 și 100.000 de lei, iar o persoană încasează lunar peste 100.000 de lei.
Bogdan Mîndrescu, cel mai bine remunerat șef de companie de stat
Cotidianul a publicat joi, folosind datele din platformă, un top 10 al celor mai bine plătiți șefi de companii de stat. Ei încasează în total un venit lunar brut de aproximativ 160.000 de euro, potrivit unei analize realizate de Cotidianul.
Cel mai bine plătit șef de companie de stat este Bogdan Stelian Mîndrescu. Fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor în mandatul lui Sorin Grindeanu de ministru, acesta cumulează trei funcții în trei companii și are venituri totale declarate de 134.146 de lei brut lunar.
Bogdan Mîndrescu este director general al Companiei Naționale „Aeroporturi București” SA, funcție pentru care încasează 69.348 de lei brut lunar. În același timp, este membru în Consiliul de Administrație al Registrului Auto Român RA, unde are un venit declarat de 29.538 de lei brut, dar și membru în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române RA, cu un venit de 35.260 de lei brut.