Peste 3.000 de musulmani furioşi au atacat sâmbătă un cartier locuit de creştini în Pakistan, după ce un creştin ar fi făcut comentarii blasfemiatoare la adresa Profetului Mahomed, într-o ţară în care 95 la sută dintre cetăţeni sunt musulmani.
Musulmanii au incendiat aproximativ 100 de case, după o dispută religioasă între doi bărbaţi beţi, de religii diferite, informează AFP.
Violenţele nu s-au soldat cu victime.
Poliţia a anunţat arestarea a peste 60 de persoane suspectate că au participat la violenţele de sâmbătă.
Creştinul Sawan Masih a fost arestat vineri, după ce a fost acuzat de blasfemie de Shahid Imran, un musulman cu care era prieten. Se pare că cei doi erau în stare de ebrietate în momentul disputei.