Aproape 2.000 de instituții încalcă o lege pentru că nu au bani

Din totalul de 11.686 de entități publice existente la nivel național, un număr de 1.990 de entități nu au înființat funcția de audit public intern: 140 în administrația publică centrală și 1.850 în administrația publică locală, se arată într-un raport privind activitatea de audit intern din sectorul public din România, pentru anul 2018, elaborat de Ministerul Finanțelor.

Multe dintre aceste instituții nu avut bani pentru înființarea acestei activități, deși sunt obligate prin lege. Odată cu emiterea OUG nr. 26/06.06.2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplineiprivind activitatea de audit intern din sectorul public din România, pentru anul 2018 financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, s-a abrogat modalitatea de asigurare a activității de audit public intern prin contracte de prestări servicii, menționată la art.11, lit. c) din Legea nr. 672/2002. După intrarea în vigoare a OUG nr. 26/2012 nu se mai poate organiza și exercita activitatea de audit public intern prin contracte de prestări servicii.

Conform documentului, cauzele neînființării auditului public intern sunt resursele financiare insuficiente. De asemenea, în cazul restructurării instituțiilor s-a procedat la desființarea structurilor de audit public intern, redistribuirea posturilor de la nivelul compartimentului de audit către alte structuri din cadrul entităţii sau preluarea posturilor de auditor intern și transformarea lor în posturi de consilier de către ordonatorul principal de credite. Documentul arată că nu sunt aplicate sancțiuni pentru neorganizarea auditului intern, deși această faptă constituie contravenție conform prevederilor art. 23(a) din cadrul Legii nr. 672/2002 republicată, și este sancționată cu amendă între 3.000 și 5.000 de lei. Neaplicarea sancțiunilor este generată de
faptul că nu sunt puse în aplicare, la nivel național, prevederile art. 24 din cadrul Legii nr. 672/2002 republicată, prin care ordonatorii principali de credite trebuie să împuternicească reprezentanți care să constate și să aplice sancțiunile.

Lipsa implementării acestor prevederi în cei 17 ani care au trecut de la data emiterii Legii auditului public intern (anul 2002), combinată cu restricțiile bugetare și de personal aplicate în administrația publică, au generat situația existentă la acest moment

În funcție de tipul entității publice, cele 11.686 de entități publice au următoarea structură: 25 de ministere; 1.252 de unități subordonate ministerelor; 44 de autorități administrative autonome (inclusiv cele cu rapoarte în format special); 166 de unități subordonate autorităților administrative autonome; 1.603 UAT-uri care raportează prin DGRFP; 4.969 de entități subordonate UAT-urilor care raportează prin DGRFP; 1.625 de UAT-uri care își asigură funcția de audit public intern în sistem de cooperare; 2.002 entități subordonate UAT-urilor care își asigură funcția de audit public intern în sistem de cooperare.

Organizarea structurii de audit public intern se referă fie la înființarea unei structuri proprii de audit public intern fie la accesul la o capacitate de audit public intern, furnizată de organul ierarhic superior, în condițiile legii. La nivel național, fără a ține cont de tipul
ordonatorului de credite (principal sau entitatesub ordonată), există un număr total de 11.686 de instituții care au obligativitatea înființării funcției de audit public intern, conform raportării primite. Dintre acestea, a fost înființată funcția de audit public intern la un număr de 9.696 de structuri, ceea ce reprezintă un grad de înființare al auditului public intern de circa 83%.

Cele1.762 de structuri de audit public intern de la nivel național sunt înființate în următoarea structură: 20 direcții; 66 servicii; 104 birouri; 1.572 compartimente. Din analiza datelor se poate observa faptul că ordonatorii de credite au organizat auditul intern cu preponderență sub formă de compartiment – circa 87% din numărul total al structurilor.

Un inconvenient major al acestei forme de organizare este acela că, nefiind reglementată de legislația specifică funcției și administrației publice, nu se pot înființa posturi de conducere la nivelul compartimentului ceea ce atrage după sine deficiențe în exercitarea funcției de audit public intern precum și dificultăți în implementarea metodologiei de efectuare a misiunilor de audit public intern. Există cazuri în care au fost nominalizați coordonatori ai compartimentului de audit public intern, fără însă a exista posibilitatea legală de remunerare a acestora în raport cu atribuțiile acordate, ceea ce poate crea insatisfacții în rândul acestor persoane și implicit poate afecta calitatea funcției de audit public intern.