Arafat, despre echipele românești de salvatori

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat dr. Raed Arafat, a declarat duminică, pentru Agerpres, că echipele românești care participă la Competiția Mondială de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge), la Târgu Mureș, concurează de pe picior de egalitate cu celelalte echipe înscrise.

„Cel puțin din ce am văzut până acum arată că este o competiție foarte bine organizată, echipele românești care au intervenit sunt la nivelul celorlalte echipe. Lucrurile mici vor defini poziția în clasament. Dar, în mare, ai noștri au făcut tot ce au făcut și celelalte echipe — și la traumă, și la descarcerare. Implicarea pe care o avem din partea sponsorilor, Renault, E.ON, Azomureș și alții care ne-au ajutat a făcut să avem o competiție reală. Spre exemplu, mașinile noi de la Renault (120 la număr, n.r.) ne-au permis într-adevăr să facem o competiție de nivel înalt, pe mașini cu tehnologie recentă, care permite echipelor să testeze cum este să intervină pe mașini noi, nu pe cele scoase din cimitirul de mașini. Acestea au fost lucruri foarte pozitive’, a spus dr. Arafat.

Șeful DSU a arătat că după ce România a fost desemnată anul trecut, după competiția din Brazilia, să organizeze World Rescue Challenge, reprezentanții World Rescue Organization s-au deplasat de mai multe ori în țara noastră pentru a vedea modul în care se derulează toate etapele.

„La început, cei de la WRO au venit de mai multe ori, de când am fost acceptați ca și organizatori, după competiția din Brazilia. Au venit, au văzut, dar părerea mea este că nu doar că sunt mulțumiți, dar chiar au constatat că anumite aspecte sunt o premieră. Spre exemplu, parada este o premieră, numărul echipelor înscrie, 36, este cel mai mare număr de echipe participante de până acum. Cred că opinia WRO va fi pozitivă per ansamblu în privința organizării în România a acestei competiții’, a subliniat Raed Arafat.

Duminică, în ultima zi a World Rescue Challenge, la Târgu Mureș evoluează echipele reprezentative din Brazilia, Marea Britanie, Franța, Spania, Portugalia, SUA, Cehia, Luxemburg, Irlanda, Canada, România (ISU Dolj, ISU Mureș, ISU Dâmbovița), Slovenia și Africa de Sud la proba de Descarcerare și echipele din România (voluntarii ISU BIF, ISU Călărași, ISU Mureș), Portugalia, Irlanda, Marea Britanie, Spania, Luxemburg, Franța și Brazilia la proba de prim-ajutor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.