Arafat, despre încheierea unor polițe de asigurare pentru pompieri

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, nu susține ideea încheierii unor polițe de asigurare de viață pentru personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).
El a declarat, duminică, la Botoșani, că este mai eficient să despăgubești un angajat ISU sau familia acestuia, în cazul unor invalidități sau decese, decât să plătești polițe anuale către companiile de asigurări.
„De regulă nu se fac asigurări, ci se asigură sume de compensare dacă se întâmplă ceva. Noi avem aceste sume. Poate că trebuie acolo lucrat, ajustat acest lucru, dar în loc să faci o asigurare pentru o armă întreagă de 27.000 de oameni, unde, din fericire, numărul accidentelor este foarte mic, mai bine stabilim un mecanism prin care, dacă este un accident sau ceva, atunci compensăm familie și persoana respectivă, dacă e vorba de invaliditate, printr-o sumă care este o sumă corectă și pe care, de altfel, putea să o primească de la asigurări”, a afirmat șeful DSU.
Raed Arafat susține că mecanismul de compensare funcționează și în alte state ale Europei, considerând că militarii ISU au posibilitatea de a încheia polițe de asigurări individuale.
„Am verificat și în alte țări. Cine dorește să se asigure de regulă se asigură personal, dar, într-adevăr, statul vine cu compensări și cu sprijin dacă se întâmplă vreun deces sau o invaliditate în timpul unei intervenții. Este mult mai eficient decât să asiguri pe toată lumea și să plătești prime de asigurări foarte mari în fiecare an”, a adăugat Arafat.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.