Arestări în cazul falsificatorilor de bani de la Oradea

Cele trei persoane – doi cetăţeni italieni şi o femeie din Bucureşti – reţinute în dosarul în care procurorii DIICOT au descoperit, la Oradea, 13 milioane de euro falşi care urmau să ajungă în Italia au fost arestate preventiv, sâmbătă.

Măsura de emitere a mandatelor de arestare preventivă pentru 29 de zile a fost dispusă de Tribunalul Bihor, la solicitarea procurorilor DIICOT, care îi cercetează pe cei trei pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, falsificare de monedă şi deţinere de instrumente în vederea falsificării.

Decizia nu este definitivă, fiind contestată de către apărătorii celor trei persoane.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a arătat, într-un comunicat de presă transmis vineri agenţiei Mediafax că grupul infracţional organizat suspectat că a falsificat şi a pus în circulaţie bancnote euro era format din membri ai mafiei italiene şi cetăţeni români.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.