Argumente pentru scoaterea disciplinei Istoria evreilor. Holocaustul

În vremurile tulburi pe care le trăim, devine tot mai evident că istoria este scrisă de învingători, că pentru a învinge se folosesc orice mijloace (forța fizică sau a banului, sau șantajul) (SUA au aruncat două bombe atomice asupra Hiroshima (6 august 1945) și Nagasachi (9 august 1945) pentru a câștiga războiul cu Japonia), că există dublu standard în aprecieri, că egalitate există, dar nu pentru „căței”, și că dreptatea umblă cu capul spart. Mai există, încă, speranța.

În acest context, voi încerca o analiză a disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul”.

Trebuie să menționez de la început un lucru important: România este stat membru al Uniunii
Europene (UE), dar UE nu are competențe exclusive sau partajate cu statele membre în domeniul educației și formării profesionale, acesta fiind de competența țărilor membre. (Articolele 2, 3, 4, 6, 165, 166 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene adoptat la 1 decembrie 2009). De aceea, toate documentele legate de educație emise de UE nu sunt obligatorii. Din servilism, România a ținut însă cont de ele.

La data de 5 octombrie 2021, Comisia Europeană a adoptat „Strategia Uniunii Europene privind combaterea antisemitismului şi promovarea vieţii evreieşti” (2021-2030),
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX%3A52021DC0615
numită în continuare “STRATEGIA (2021-2030)”, care stabileşte că „educaţia şi cercetarea vieţii evreieşti, a antisemitismului şi a Holocaustului sunt esenţiale pentru a înţelege antisemitismul de astăzi şi pentru a preveni ca astfel de atrocităţi să se întâmple din nou”.

Pentru punerea în aplicare a acestei strategii – deși nu eram obligați – în România a fost aprobată Legea nr. 276/2021 privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, prin care a fost introdusă ca disciplină de studiu la nivel liceal „Istoria evreilor. Holocaustul”.

Pentru că Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 spunea că disciplina școlară „Istoria evreilor. Holocaustul“ va fi inclusă în planurile-cadru ale învățământului liceal începând cu anul școlar 2025-2026, iar guvernanții au dorit – probabil la presiunile cuiva – să fie inclusă mai devreme, au dat OUG nr. 72/2023, ca disciplina să fie inclusă începând
cu anul şcolar 2023-2024. Deci, disciplina scolară „Istoria evreilor. Holocaustul“ a început deja în anul școlar trecut, fără manuale, manualele (alternative) apărute fiind pentru anul școlar 2024-2025.

1. Am cumpărat de curiozitate două manuale, la întâmplare. Mă voi referi în continuare
la cel mai slab dintre ele, anume la cel elaborat de Daniel Boboc, Nicolae Drăgușin, Petre Matei, Florin Petrescu, Gabriel Stan, Măriuca Stanciu, având coordonator pe Alexandru Florian (directorul Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” (INSHR-EW)), manual aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4031/21.03.2024 și realizat de Editura Didactică și Pedagogică în conformitate cu Programa școlară aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5344/9.08.2023. Programa a fost elaborată pentru 1 oră/săptămână, pe durata unui an școlar, fiind aplicată la clasa a XI-a sau a XII-a. Manualul are 111 pagini în format A4 și costă 40 de lei.

Iată câteva observații pe marginea acestui manual.

Observații majore:

• Conținutul lucrării nu este bine structurat și sistematizat, deoarece Cuprinsul
(Anexa 2) impus de programa școlară este așa. Trebuia să fie prezentată în primul rând istoria evreilor, cel puțin până la crearea statului evreu (Israel) în 1948, în Palestina. Apoi, trebuiau prezentate diferitele forme de persecuție ale evreilor – din Europa și din România – culminând cu holocaustul.

• Noțiunile de bază cu care se lucrează (antievreism, antisemitism, holocaust,
persecutare, reprimare, exterminare, distrugere, genocid, xenofobie etc.) trebuiau definite/clarificate de la început, inclusiv trebuia să fie stabilită relația dintre ele. Mai mult, trebuia să fie prezentată/discutată sumar și evoluția în timp a acestor definiții.

• Trebuia spus că “termenul german oficial pentru exterminarea evreilor în perioada
nazistă era Endlösung der Judenfrage („Soluția finală a problemei evreiești”). În germană, ca și în alte limbi, printre care engleza, termenul soluția finală este folosit ca alternativă la cel de holocaust. În România, Conducătorul Antonescu a folosit sintagma „curățirea terenului”.” (cf. Wikipedia)

• Nu se definește antisemitismul („atitudine (educațională, politică, socială, religioasă,
etc.) ostilă față de evrei exclusiv pentru că sunt evrei”, cf. Wikipedia), deși trebuia, conform programei școlare. Prezentăm în Anexa 1 două definiții ale antisemitismului, definiția IHRA (2016) fiind cea acceptată oficial.

• Și mai grav mi se pare că nu se identifică (decât parțial) și nu se analizează
cauzele antisimitismului, după principiul (relația) cauză-efect amintit la pag. 16, 83.
Programa școlară prevede „exerciţii de ierarhizare a cauzelor unui eveniment sau proces istoric”. Fără o analiză sinceră, imparțială, a cauzelor, cum se pot lua măsuri pentru diminuarea antisemitismului? De aceea antisemitismul există și acum în lume, la cote alarmante.

• De exemplu, nu se menționează intervenția organizațiilor evreiești occidentale în
cele două momente importante pentru istoria evreilor din România din anii 1878 și 1919 (în manualul celălalt, al Editurii Booklet, se menționează).
Se amintește fugitiv și dispersat că evreii nu au avut un stat (pag. 13, sus) până în
1948, când a fost creat statul Israel (pag. 100), fără a se menționa implicațiile acestui lucru (că au fost niște migranți, fără drepturi, cu o religie aparte, iudaismul, pe care nimeni nu-i primea cu brațele deschise ca cetățeni, adică exact cum se întâmplă și astăzi cu migranții; în plus, nu aveau unde să se ducă dacă erau expulzați). În consecință, nu se menționează că, pentru a fi împământeniți (adică pentru a primi cetățenia) cu drepturi egale, evreii din România au făcut presiuni prin organizațiile evreiești internaționale și astfel au obținut:
– revizuirea Constituției din 1866, care la Art. 7 specifica că „numai streinii de rituri
creștine pot dobândi împământenirea” (pag. 30).
(În urma războiului de independență, la Congresul de Pace de la Berlin din 1878, „Marile Puteri au anunțat că sunt gata să recunoască independența României, dacă aceasta acceptă să reformuleze Articolul 7 din Constituție, conform Articolului 44 al Tratatului de la Berlin: În România, deosebirea de credințe religioase și de confesiuni nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în ceea ce privește folosința drepturilor civile și politice …” (pag. 31). Românii au acceptat, au modificat Art. 7, dar au introdus condiții suplimentare. Evreii primeau cetățenia după un stagiu de așteptare de 10 ani. Ne miră? În SUA, și astăzi, primești cetățenia după 5 ani, dacă ai green card.)
– înlocuirea Art. 7 revizuit din Constituția din 1866 cu Art. 133 în noua Constituție din
1923, prin care se elimină condiționările pentru obținerea cetățeniei și se asigură egalitatea deplină în drepturi civile și politice pentru evreii din România întregită.
(„La Conferința de Pace de la Paris din 1919, unde s-a discutat problema minorităților, a fost elaborat „Tratatul Minorităților Naționale”, inclus în însuși „Tratatul de Pace”.” (pag.32) (Este „Tratatul privind drepturile minorităților” de la pag. 80, la a cărui redactare a contribuit Wilhelm Filderman.) „Conform acestuia, România trebuia să accepte și să ducă la îndeplinire completa emancipare a evreilor. Noul enunț menționa că: „Art. 7 – România se angajează să recunoască drept supuși români, cu drept deplin și fără nicio formalitate, pe evreii care locuiesc în toate teritoriile României și care nu se pot prevala de nicio altă naționalitate. Art. 8 – Toți supușii români vor fi egali în fața legii și se vor bucura de aceleași drepturi civile și politice fără deosebire de rasă, limbă sau de religie.“ Dispozițiile tratatului au fost incluse în noua Constituție din 1923, înlocuind Articolul 7 revizuit prin Articolul 133.” (pag. 32)
Evreii din România și-au atins deci scopul, completa emancipare, dar cu prețul iritării românilor, deci a creșterii antisemitismului.

• Nu se menționează în manual – pentru că nu se menționează în programa școlară –
Declarația Balfour din 2 noiembrie 1917, moment important în istoria evreilor legat de crearea statului Israel și de începutul crizei dintre evrei și arabii palestinieni. ”Declarația a fost scrisă de secretarul pentru afacerile externe Arthur James Balfour şi adresată lui Lionel Walter Rothschild, unul dintre liderii comunității evreiești britanice. Declaraţia urma să fie transmisă „Federaţiei Sioniste a Marii Britanii şi a Irlandei”, organizaţie sionistă britanică. Declarația reflecta poziția cabinetului britanic, stabilită în şedinţa guvernului din 31 octombrie 1917. … „Guvernul Majestatii Sale priveşte cu favoare stabilirea în Palestina a unui Cămin naţional pentru poporul evreu şi-i va folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv.””

https://www.art-emis.ro/istorie/declaratia-balfour-1917-si-discursul-freedman-1961
În 1918, un recensământ britanic în Palestina estima existența a 700.000 arabi și 56.000 evrei.

• Deoarece autorii nu au analizat complet istoria evreilor până la crearea
statului evreu în 1948, adică nu au vorbit de Palestina și de “Căminul evreiesc în Palestina” convenit cu englezii în Declarația Balfour din 1917, atunci nu s-a putut/dorit prezenta etapa importantă a emigrării în Palestina (din Europa și din România) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial), care a dus la salvarea (nu la exterminarea!) a zeci de mii de evrei.

• Definiția holocaustului, noțiunea centrală a manualului, nu este clară, este „fluidă”.
Astfel, avem următoarele definiții:
1. Definiția formulată de Muzeul Memorial al Holocaustului din capitala Statelor Unite
(„definiția americană”), general acceptată, care mi se pare greșită pentru că include persecuția:
„Holocaustul este persecutia și anihilarea sistematică sprijinită de stat a evreilor
europeni de către Germania nazistă, precum și de aliații și colaboratorii săi între 1933 și
1945.” („The Holocaust is the state-sponsored systematic persecution and annihilation of
European Jewry by Nazi Germany, its allies and collaborators between 1933 and 1945.”)
Raportul Final al Comisiei Internaționale asupra Holocaustului din România (FINAL REPORT of the International Commission on the Holocaust in Romania), (prezentat președintelui Ion Iliescu pe 11 noiembrie 2004, care a recunoscut în final că în România a fost Holocaust) folosește definiţia americană.
Celălalt manual cumpărat folosește definiția americană.
2. Definiția formulată de INSHR-EW, diferită de definiția americană, mi se pare cea
bună, pentru că exclude persecuția: https://www.inshr-ew.ro/holocaustul-in-romania/
„Holocaustul înseamnă omorârea de către Germania nazistă a şase milioane de evrei.
Dacă persecuţia nazistă a evreilor a început in 1933, uciderea lor în masă a avut loc în
timpul celui De-al Doilea Război Mondial.”
3. În acest manual sunt date trei definiții diferite (care seamănă cu definiția INSHR-
EW):
– la pag. 14 („Holocaust – desemnează cel mai mare masacru din istorie. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial au fost asasinați circa șase milioane de evrei de toate vârstele, conform programului de exterminare a evreilor plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, dar și de statele aliate Germaniei.”
– la pag. 52 („Holocaust – 1. În Antichitate, jertfă adusă zeilor, în care animalul este ars în totalitate; 2. exterminarea unei mari părți a populației evreiești din Europa de către Germania nazistă și aliații ei.”)
– în textul de la pag. 13 se spune: “Holocaustul este crima împotriva populației civile cu mijloace industrial acționate în mod planificat.”
Era normal ca definiția americană, fiind definiția general acceptată (?), să fie menționată în programa școlară, pentru ca toate manualele să dea aceeași definiție elevilor.

• Care este atunci “durata Holocaustului” (în Europa)? Nu este clar!
Mi se pare tragi-comic să existe atâtea definiții, fundamental diferite, ale holocaustului simultan în acțiune, pentru că, abstracție făcând de formulările lingvistice, care pot fi diferite, dar echivalente semantic, una este perioada 1933-1945 și cu totul alta este perioada 1939-1945 când contabilizezi sau când se ajunge în justiție. Cum poți să mai compari rezultatele studiilor asupra holocaustului dacă se bazează pe definiții diferite? Cum se explică oare că după atâta vreme se bâjbâie? Trebuie făcută ordine. Până atunci, disciplina trebuie să fie suspendată, introducerea ei să fie prorogată.

• Care este definiția și durata holocaustului în România? Nu este clar!
– Dacă ne uităm la titlul secțiunii 5.4 (Regimul Ion Antonescu și evreii (1941-1944)),
deducem că Holocaustul din România a fost în perioada 1941-1944.
– Dacă ne uităm la adresa:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Holocaustul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,
„Holocaustul în România a fost procesul de discriminare, deportare și exterminare a evreilor
aflați în teritoriile controlate de statul român între anii 1937 și 1944.”
– În ORDONANTA DE URGENTA nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea
organizaților și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii (actualizată pana la data de 6 mai 2006), prin holocaust se înțelege
„persecutia sistematică sprijinita de stat și anihilarea evreilor europeni de către
Germania nazist, precum și de aliatii și colaboratorii săi din perioada 1933-1945” –
deci definiția americană.
– LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonaței de
urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii precizează că:
„e) prin holocaust pe teritoriul României se înţelege persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor şi a rromilor, sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944; …”
Harababură totală! Se va introduce și o Istorie a rromilor, dacă am introdus rromii în definiția holocaustului?

• Și mai grav este că nu se identifică și nu se analizează cauzele reale ale
holocaustului după principiul (relația) cauză-efect amintit la pag. 16, 83. Programa școlară prevede „exerciţii de ierarhizare a cauzelor unui eveniment sau proces istoric”.
La rubrica Recapitulare de la pag. 53 se cere elevilor să citească cu atenție textul următor (afirmat, dar nedemonstrat) și să dea ei niște răspunsuri:
”Nazismul a fost o ideologie rasistă al cărei scop era eliminarea evreilor și a altor grupuri nedorite din societatea germană. Nu avea nicio bază faptică sau logică. Hitler și naziștii i-au vizat pe evrei pentru a-i persecuta și anihila, deoarece erau antisemiți înverșunați care detestau evreii … Naziștii au făcut două afirmații false principale în propaganda lor timpurie: în primul rând, că evreii de origine germană trădaseră Germania în timpul Primului Război Mondial și că fuseseră responsabili de înfrângerea sa; în al doilea rând, că evreii fuseseră responsabili de dificultățile economice ale Germaniei din timpul crizei de la sfârșitul anilor ‘20 și începutul anilor ‘30. Acestea s-au legat de o minciună mai general despre o conspirație evreiască globală. În timpul celui de-al Treilea Reich, îndoctrinarea s-a concentrat pe ideea de eliminare a evreilor, fiind considerați un element care contamina puritatea rasială „ariană” și care trebuia îndepărtat.”
Presupun că textul se referă la afirmații de genul celor făcute în 1961 de Benjamin H. Freedman, un evreu, nu un nazist:
https://www.art-emis.ro/istorie/declaratia-balfour-1917-si-discursul-freedman-1961
Prezentând doar efectele Holocaustului, fără o analiză sinceră, imparțială, a cauzelor sale, concluziile sunt parțiale/incomplete.

• Autorii uită propria definiție dată holocaustului în favoarea definiției americane
folosite de Raul Hilberg. Astfel, în capitolul/titlul 4 (Holocaustul în Europa), la pag. 50, se spune:
„Istoricul Raul Hilberg a identificat patru etape ale distrugerii evreilor europeni: definiția evreului, expropierea, ghetoizarea și exterminarea. … La rândul ei, exterminarea a avut două etape: emigrarea (1933-1940), care nu a avut rezultate importante, și anihilarea fizică (1941-1945).”
Să observăm că nu se explică de ce emigrarea este o formă/etapă de exterminare.
Aceste etape trebuiau amintite la începutul manualului, dacă se folosea definiția americană!

• Autorii uită din nou propria definiție dată holocaustului în favoarea definiției
americane folosite de Raul Hilberg când și în capitolul/titlul 5, la pag.75, se spune:
„În perioada septembrie 1940 – august 1944, evreii din Vechiul Regat și Transilvania de sud … au trăit în condițiile impuse de etapele Holocaustului, așa cum au fost ele gândite de guvernele conduse de Ion Antonescu. Cele mai importante etape au fost: legislația antisemită, munca obligatorie, spolierea economică, evacuarea forțată și deportarea în vederea exterminării.”
Să observăm că Holocaustul, așa cum este el definit în manual, nu poate avea etapele prezentate. Să mai observăm că nu sunt aduse probe că deportarea se făcea în scopul exterminării și că lipsește emigrarea. România lui Antonescu (sau Antonescu al României) a sprijinit emigrarea în Palestina, deci salvarea unui număr foarte mare de evrei – atât cât i-au permis englezii care au fixat cote de emigrare în Palestina.

• Nu se menționează în manual – nici în programa școlară – că Shimon Peres,
președintele Israelului, a mulțumit României, în august 2010, pentru salvarea a 400.000 de evrei (Declarația oficială cu ocazia vizitei în România):
“Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat viețile multor evrei de aici, 400 000 de evrei, care au venit în Israel și au contribuit și contribuie la construirea Israelului; ei iubesc Israelul, dar nu și-au uitat iubirea pentru România, și-au păstrat cultura românească. Pentru aceasta, doresc să mulțumesc poporului român și să îi spun că aceasta este o prietenie care nu se va termina și care va continua multă vreme în viitor, n u doar în istorie. Mă simt aici ca acasă, mă simt ca într-o țară prietenă, și nu vorbesc doar despre trecut, ci și despre viitor.“

• Fără prezentarea cauzelor reale ale antisemitismului și holocaustului, fără
prezentarea emigrărilor din România în Palestina organizate de statul român pentru a-i feri pe evrei de naziști, fără menționarea declarației de mulțumire a lui Shimon Peres, din lectura manualului rezultă că evreii au fost îngeri, iar românii au fost demoni, ceea ce este fals.
Manualul/programa culpabilizează mai mult decât trebuie România pentru persecutarea evreilor, defăimând astfel gratuit țara noastră în fața elevilor. Mai mult, se pare că această disciplină școlară are rolul de a inocula copiilor din ziua de azi vina pentru ceea au pățit evreii în trecut, așa cum în SUA, americanii albi de azi sunt învinovățiți pentru ce au pățit negrii în trecut – dovadă suplimentară a faptului că progresismul (neomarxismul) cu toate aripioarele sale a sosit din SUA – via UE – și în România.

Câteva observații minore:

• Se observă deja prima greșeală din manual pe dosul copertei din față: “Ordinul
Ministrului Educației” devine „Ordinul ministrului educației și cercetării”, deși numele Ministerului Educației nu s-a schimbat.
• Nu există corector al manualului – și se simte.
• La pagina 2 sunt trecuți doar primii trei autori.
• În rubrica PREZENTARE MANUAL (pag. 5), sub forma unei scrisori către elevi
din partea autorilor (Dragi elevi, …), se spune că “Manualul este structurat în șase capitole”, după care în loc de capitol se folosește, în mod neobișnuit pentru o carte/manual, noțiunea de unitate (de învățare). Fiecare capitol/unitate conține, în afară de informații și studii de caz, rubricile Repere cronologice, Dicționar de termeni (unde vor fi prezentate definiții), Recapitulare, Evaluare și alte asemenea, plus Competențe generale și specifice. Prezint Cuprinsul (care este cel din programa școlară) în Anexa 2.
• O altă scrisoare, la pag. 12, 13, plină cu greșeli (Dragă elev, … te invităm … dacă nu
am fost destul de convingător, te rog să reflectezi ….), (Distrugerea evreilor … este o perioadă care a dat naștere …), (Libertatea mea înseamnă libertatea celuilalt – corect: Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt, de John Stuart Mill) nu este semnată.
• Formatul general este agreabil, din cauza fotografiilor și a hărților prezentate. Dar la
multe dintre ele nu se poate citi ceea ce este scris, fiind prea mici literele. Nu este clar, din explicațiile și hărțile prezentate, unde erau situate Iudeea, Iraelul antic și Palestina romană.
• Se folosește frecvent alăturarea antisemitism, xenofobie, fără să se explice că
antisemitismul este o formă de xenofobie (pag. 7, 12). Și atunci, apar formulări alambicate ca cea din textul de la pag. 13 jos: „ Xenofobia a fost celălalt obiectiv politic cu care s-a însoțit antisemitismul.”
• Se folosesc termenii antievreiesc și antisemit, fără să se clarifice când a apărut temenul
antisemit. Titlul secțiunii 4.1 (impus prin programa școlară !) este un exemplu hilar când ambii termeni sunt folosiți simultan: “Discurs antievreiesc și legislație antisemită în Germania nazistă.” (pag. 48)
• Se identifică Biserica, în Evul Mediu, ca una din cauzele antievreismului:
“Mituri și legende cu caracter antievreiesc au pătruns în mentalul colectiv datorită modului în care Biserica a răspândit și propovăduit credința creștină.” (pag. 21)
• Definiția deicid-ului (pag. 21) este greșită/incompletă („Uciderea unui zeu”). Definiția corectă în aceasă lucrare este „Ucidere a unui zeu sau a lui Hristos”.
• Deportarea este definită diferit la paginile 70 și 86, pentru că este înclus în definiție și
scopul trimiterii, care este diferit. Este greșit ca într-o lucrare să existe mai multe definiții diferite (ne-echivalente) ale aceleași noțiuni.
• Românizarea este definită greșit la pag. 61 („acțiunea de a trece forțat un bun din
proprietatea evreilor în proprietatea statului, prin intermediul unui decret-lege”); ea este o acțiune mai largă. La pag. 75, se precizează clar că:
„ Procesul de „românizare” a început în toamna lui 1940. În mai 1941, a fost
înființat Centrul Național de Românizare, …, care se ocupa de trecerea în
patrimoniul statului a tuturor proprietăților evreiești.”
Alte detalii sunt date la pag. 65.
• La pag. 56 sus, în secțiunea 5.1 (Preliminariile Holocaustului din România
(1938-1940), …) se spune:
„Începutul Holocaustului din România este reprezentat de primele reglementări
oficiale cu caracter discriminatoriu față de populația evreiască.”
Să observăm că este iar o greșeală: „Preliminariile Holocaustului” au devenit, din neatenție, „Începutul Holocaustului”.
• Bibliografia, fiind preponderent evreiască, face ca manualul să fie subiectiv, nu obiectiv.

În concluzie, apreciez că acest manual nu se califică pentru a fi prezentat elevilor. Dar lipsurile sale majore sunt și lipsuri ale programei școlare pentru această disciplină, așa că solicit scoaterea disciplinei școlare Istoria evreilor. Holocaustul din planul-cadru de învățământ începând cu anul școlar 2024-2025.

Afrodita Iorgulescu
Doctor în matematică
Profesor universitar emerit

15 august 2024

Anexa 1 (Definiția IHRA și definiția JDA a antisemitismului)
În STRATEGIA (2021-2030), se precizează:
„În urma adoptării, în 2000, a directivelor privind egalitatea rasială și egalitatea în ceea ce privește încadrarea în muncă, președintele Comisiei, Prodi, a convocat în 2004 o conferință specială la nivel înalt intitulată „Europa împotriva antisemitismului pentru o Uniune a diversității”. În același an, Observatorul European al Fenomenelor Rasiste și Xenofobe (EUMC) a elaborat o definiție de lucru a antisemitismului care a constituit ulterior baza pentru definiția de lucru a antisemitismului a Alianței Internaționale pentru Comemorarea Holocaustului (International Holocaust Remembrance Alliance – IHRA).
Potrivit definiției: „Antisemitismul reprezintă o anumită percepție referitoare la evrei, care poate fi exprimată ca ură împotriva evreilor. Manifestările retorice și fizice ale antisemitismului sunt îndreptate împotriva evreilor sau neevreilor și/sau a proprietăților acestora și împotriva instituțiilor comunităților evreiești și lăcașurilor lor de cult.” Definiția IHRA include o serie de exemple ilustrative.
Definiția IHRA a fost aprobată prin declarațiile Consiliului din 2018 și 2020 și prin Rezoluția Parlamentului European din 1 iunie 2017.
Recent au fost elaborate și alte definiții ale antisemitismului, cum ar fi documentul Nexus (2020) și Declarația de la Ierusalim privind antisemitismul (2021).”
*
Declarația de la Ierusalim privind antisemitismul (2021) (The Jerusalem Declaration
On Antisemitism (JDA)) https://jerusalemdeclaration.org/ include un scurt preambul, definiția antisemitismului, și un set de 15 instrucțiuni (guidelines) care să ghideze pe cei ce caută să recunoască antisemitismul.
În preambul se spune, printre altele, că: „JDA răspunde Definiției IHRA adoptată de IHRA în 2016. Deoarece Definiția IHRA este neclară în aspecte cheie și deschisă larg la diferite interpretări, ea a cauzat confuzie și a generat controversă, prin urmare slăbind lupta împotriva antisemitismului.”
Definiția JDA: „Antisemitismul este discriminare, prejudiciu, ostilitate sau violență împotriva evreilor pentru că sunt evrei (or a instituțiilor evreiești, pentru că sunt evreiești).” (Antisemitism is discrimination, prejudice, hostility or violence against Jews as Jews (or Jewish institutions as Jewish).
Cele 15 instrucțiuni sunt grupate astfel: A. General (1-5), B. Israel and Palestine: examples that, on the face of it, are antisemitic (6-10), C. Israel and Palestine: examples that, on the face of it, are not antisemitic (11-15).

Anexa 2 (Cuprinsul manualului)

Cuprinsul
1. Identitate evreiască şi educația despre Holocaust … 7 • Evreii – trăsături definitorii: originea, cultura, religia… 8
• Educaţia despre Holocaust şi provocările contemporane (antisemitism, xenofobie, genocid şi ameninţările la adresa normelor şi a valorilor democratice) … 12

2. Evreii în istoria universală … 17 • Evreii în Antichitate şi în Evul Mediu (statutul juridic al evreilor şi apariţia miturilor antievreieşti în mentalul colectiv) … 18
• Evreii în epoca modernă (statutul juridic şi economic, aspecte culturale) … 22

3. Evreii în spaţiul românesc în secolele XIV-XX … 27 • Situaţia comunităţilor evreieşti până la 1866: aspecte demografice, comunitare şi culturale … 28
• Evreii în spaţiul românesc în perioada 1878-1919: de la marginalizare la emancipare … 30
• Contribuţia comunităţilor evreieşti la dezvoltarea economică, socială, culturală şi ştiinţifică a României. Structuri asociative reprezentative. Personalităţi marcante în domeniul cultural, politic şi academic … 33
• Studiu de caz: Antisemitism în politica şi cultura românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la Primul Război Mondial … 36
• Studiu de caz: Evreii în armata română (1877-1878, 1913, 1916-1918) … 37
• Comunităţile evreieşti din România în perioada interbelică: Uniunea Evreilor Români, Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România … 38
• Violenţă şi retorică antisemită în România interbelică: Liga Apărării Naţional Creştine (LANC), Mişcarea legionară şi Partidul Naţional Creştin … 41

4. Holocaustul în Europa 47 • Discurs antievreiesc şi legislaţie antisemită în Germania nazistă … 48
• Exterminarea evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: lagăre, ghetouri, Holocaustul prin gloanţe, deportări, exterminări în masă … 50

5. Holocaustul în România pe teritoriile aflate sub administraţie
românească şi în nordul Transilvaniei … 55 • Preliminariile Holocaustului din România (1938-1940). Primele legi antisemite şi pogromurile de la Dorohoi şi Galaţi … 56
• Statul naţional legionar şi măsurile antievreieşti (1940-1941) … 59
• Regimul Ion Antonescu şi evreii (1941-1944) … 63
• Studiu de caz: Pogromul de la Bucureşti … 66
• Studiu de caz: Pogromul de la Iaşi. Trenurile morţii … 67
• Distrugerea comunităţilor evreieşti din Basarabia şi Bucovina … 68
• Holocaustul în Transnistria aflată sub administraţia românească. Deportarea evreilor şi a romilor (reprimare şi exterminare) … 71
• Studiu de caz: Evreii din Odessa … 74
• Evreii din Vechiul Regat şi din sudul Transilvaniei: regimul de muncă obligatorie şi planurile de deportare în Polonia … 75
• Rezistenţa evreiască şi eforturile de repatriere a deportaţilor din Transnistria … 78
• Studiu de caz: Wilhelm Filderman … 80
• Studiu de caz: Mărturii ale supravieţuitorilor evrei şi romi din Transnistria … 81
• Evreii din nordul Transilvaniei sub autoritatea statului ungar (1940-1944): expulzări, detaşamentele de muncă din Ungaria şi Ucraina, ghetoizare şi deportare la Auschwitz şi în alte lagăre de exterminare … 84
• Studiu de caz: Elie Wiesel … 87
• Solidaritate şi acţiuni de salvare în timpul Holocaustului: „Drepţi între popoare” … 88
• Studiu de caz: Traian Popovici … 90
• Judecarea şi pedepsirea responsabililor pentru Holocaustul din România: Tribunalele poporului din Bucureşti şi din Cluj. Procesul lotului Antonescu şi alte procese de condamnare a criminalilor de război …91
• Studiu de caz: generalii judecaţi pentru crime de război – Nicolae Macici, Constantin (Piki) Vasiliu, Ion Topor …94
6. Evreii în România postbelică şi memoria Holocaustului în
secolul al XXI-lea … 97 • Comunitatea evreiască în perioada regimului comunist 98
• Reprezentarea Holocaustului în artă, literatură şi mass-media … 101
• Distorsionarea, negarea şi minimalizarea Holocaustului … … 104
• Răspunsul ţărilor membre O.N.U: Responsabilitatea de a proteja (R2P) … 107