Vicepreședintele PSD Marian Oprișan i-a criticat duminică la Consiliul Național pe „trădătorii” care vorbesc în afara partidului și a cerut deschis amnistie și grațiere.
Oprișan le-a solicitat premierului și ministrului Justiției să dea ”amnistia și grațierea în România anului 100”, susținând că aceștia trebuie să-și asume responsabilitatea și să se apeleze la Constituție, care prevede acest mecanism.
„Forțele de dreapta, dușmanii României din interior și exterior încearcă să distrugă partidul românilor. Ar fi nedrept să nu vorbim de ce s-a întâmplat în acest an în PSD. Dacă vrei să trădezi PSD, trădezi România și guvernul. (…) Doamnă premier, domnule ministru al justiţiei, m-am născut în România. Dincolo de ce spun cei răi şi cei minoritari, PSD trebuie să facă dreptate până la capăt. PSD şi Parlamentul ţării, organul suprem, legislativ al poporului, trebuie să ducă la capăt reforma justiţiei. Un înalt oficial roman spunea, mai bine un vinovat în libertate, decât un nevinovat închis. Aceasta este Justiţia. Dacă vrem o ţară ca afară, să ne asumăm responsabilitatea şi să apelăm la Constituţie, care consacră aceste mijloace, care pe de o parte ne vor opri să plătim bani grei pentru procesele pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi pe de cealaltă parte reparăm toate nedreptăţile făcute în timpul regimului de tristă amintire a lui Traian Băsescu. Eu, ca cetățean al acestei țări, ă încurajez să facem dreptate, anume să folosiţi prevederea constituţională şi să daţi ceea ce este normal amnistia şi graţierea în România anului 100”, a spus Marian Oprișan.
Marian Oprișan a mai declarat duminică, la reuniunea PSD, că face un apel către serviciile secrete să nu se implice în alegerile prezidențiale pentru ca în 2019 să fie ales un președinte român „care își iubește țara și bun la suflet”.
„Fac apel către SRI, SIE, instituțiile de forță ale României, către patrioții din aceste instituții, și vă rog lăsați ca România în 2019 să aibă un președinte român care își iubește țara și e bun la suflet”, a afirmat Marian Oprișan.
Apai ce zice borfasul vrancean Marean Oprisan e gand la gand cu bucurie. Toata suflarea romaneasca vrea ca Dragnea si mafia lui sa fie trecuti dupa gratii, gratiati adica.
Ma Leo din Strehaia,invata romaneste !! Editat tu lingau pesedist !!
Cum de-i rabda pamantul pe acesti paraziti de partid imbogatiti fara masura si fara a avea absolut nici un merit fata de natiune si de stat! Nu merita nici apa pe care o beau! Sunt paraziti pur sange, pradatori al carui singur merit este agresivitatea si modul in care se organizeaza pentru a ataca activele statului pe seama carora s-au imbogatit la nivele halucinante! Neisparvitii astia nu stiu sa se stearga bine nici la fund, dar pretind bani cu nemituita din munca altora! Trebuiesc urgent stapiti sau macar rariti asa cum se procedeaza cu orice parazit sau pradator.
SECŢIUNEA a 3-a
SECŢIUNEA a 3-a
Legiferarea
Categorii de legi ARTICOLUL 73
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
CITITI ,MAI ANALFABETILOR, CE FACE pARLAMENTUL !
iNVATATI , DRACULUI CARTE, NUS TAI LA DROGURI, FEMEI SI HOTIE !
NU STAI IN STRADA LA REZIST LA POLITENU SI MACOVEI !
iNVATATI SI VOI O TZARA DE CARTE PE LUMEA ASTA PE CARE FACETI IMBRA PAMANTULUI DEGEABA.
POATE VA DATI SEAMA CAT SUNTETI DE MANIPULATI SI DACA NU VA DATI SEAMA ,E TREABA VOASTRA:TOT PROSTI MURITI !
Oprisan, unul dintre cei mai corupti lideri judeteni este normal conform gandirii lui de infractor sa doreasca gratiere si amnistie opentru a i se sterge cazierul si a ramane si cu banii furati. Dar chiar daca ei mistifica legile, poate fi sigur ca nu va scapa nici el, nici neamul lui si nici averile pe care le-a furat si bine inteles nici dragnea si restui infractorilor din PSD!
Sa crapi Ioana Radu,amnistia si gratierea sunt legale, apartin legiuitorului
dar tu esti o analfabeta funciara incurabila
tu cu resiztul practicat pe aici pe cotidianul fara carma al lui asa zisul Nistorescu lasat in voia sortii adica a ta cantareata trista si inculta
nenea mareene,
din manechin ai ajuns bARONUL JUDETULUI VR, ai promovat lichele securisti ca baesu la ANRP, f vocalș la inceput , ascuns acum fara aplicarea si respectarea legii privind despagubirile, retrocedarile, furtul de milioane de catre pdl si oastea barcagiului, cocoseilor, stelienilor, fulga, constanda, fostii sefi, nu bica, bogdan, mocanu, oprea, etc
Infractiune grava trebuie premiata si laudata. Romanii cinstiti sunt o rusine pentru aceasta tara. Trebuie starpiti si alungati romanii corecti si muncitori in alte tari cu adevarat civilizate.
Vrem sa furam fara sa fim pedepsiti! Vrem ca Mafia sa guverneze! Vrem Dragnea presedinte!
Vrema presedinte infractor! Vrem presedinte infractor! Uraaaa pesede! Uraaaa pesede!
Da, dreptate cu cei care au furat dupa gratii! Cat tupeu! Cine vorbeste! PSD care ani si ani a devalizat tara se erijează in partidul binelui pentru români! O tara prăbușita! Fara speranta!
Marian Oprisan, cel mai vechi baron local… Conduce Vrancea din 1992. Un judet pustiit. Rusine.
ROMANIA MISTERIOASA…..!!!! CE-A AJUNS UN MANECHIN SFERTODOCT , in asa zisa PERIOADA de democratie balcanica ,DUPA APROAME 30 de ani de la caderea Sistemului Comunist din Romania .Asta dovedeste ca ROMANIA ESTE PRABUSITA IREVOCABIL!!