Aripa Băsescu din PDL ia bani cu geanta şi critică partidul

Vicepreşedinte al PDL şi al Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, îi atacă dur pe colegii săi de partid impuşi de Traian Băsescu, în interviul acordat www.e-politic.ro, reproşându-le că deşi critică partidul ei toţi iau „câte o geantă de bani”.

De cotidianul.ro - Autor
Aripa Băsescu din PDL ia bani cu geanta şi critică partidul

Vicepreşedinte al PDL şi al Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, îi atacă dur pe colegii săi de partid impuşi de Traian Băsescu, în interviul acordat www.e-politic.ro, reproşându-le că deşi critică partidul ei toţi iau „câte o geantă de bani”.

Vicepreşedinte al PDL şi al Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, îi atacă dur pe colegii săi de partid impuşi de Traian Băsescu, în interviul acordat www.e-politic.ro, reproşându-le că deşi critică partidul ei toţi iau „câte o geantă de bani”.

Liderul pedelist s-a referit printre alţii la europarlamentarii Monica Macovei, Cristian Preda sau Traian Radu Ungureanu pe care i-a chemat să vină şi să muncească în interiorul partidului. Iar dacă trimişilor lui Băsescu nu le mai place PDL, Oltean le-a arătat nu doar uşa sediului din Modrogan: „Să plece din partid, dar să plece şi din demnităţile pe care le-au obţinut prin munca partidului şi prin munca altor membri ai PDL!”.

Vicepreşedintele portocaliilor îşi închipuie că partidul său nu va pierde alegerile din 2012 şi va găsi şi un candidat cu şanse mari pentru prezidenţialele din 2014. În contex, Oltean s-a raliat văicărelii anetrioare unor Videanu sau Paleologu-mic: Chiar dacă e greu să găseşti un alt Traian Băsescu”!

Ioan Oltean a respins, în interviul pentru www.e-politic.ro, acuzaţiile de corpupţie ale fostei ministerse de justiţie: „ Asemănarea noastră cu celelalte partide politice este o exagerare, pentru că PDL nu are, nici pe departe, această asemănare pe care doamna Monica Macovei o pretinde că ar fi cu partidele calificate ca fiind cu probleme de mult timp. Partidul Democrat Liberal este un partid deschis, dar nici nu pot să accept o asemenea comparaţie totalmente exagerată!”.

Pedelistul nu ar vrea din toată inima ca fosta şefă a Justiţie să iasă din partid şi să se ducă în altul: „Crearea unei noi formaţiuni politice, prin plecarea doamnei Monica Macovei din PDL, ar fi o pierdere foarte mare pentru noi, pe care, sigur, n-am dori s-o avem! Dar domnia sa este liberă să decidă în ce direcţie merge!”

Are şi un sfat pentru colega sa de la Bruxelles: „Însă este clar că doamna Monica Macovei ar face bine dacă s-ar implica mai mult în activitatea politică a PDL, că dacă se manifestă doar ca un simplu spectator sau ca un simplu asistent de pe margine, nu e suficient!”

Ioan Oltean pare neiertător faţă de criticile secţiei Bruxelles a PD: „Cred că toţi cei care critică PDL, fiind membri ai PDL, ar fi mai bine să muncească în PDL! Pentru că toţi aceştia au obţinut demnităţi publice fără să mişte un deget în partid, doar pe munca altora! Iar astăzi critică, critică, în mod cu totul dezaprobabil! Mă refer la toţi cei care critică PDL şi care astăzi au demnităţi înalte şi iau toţi câte o geantă de bani şi critică PDL!”

Apoi este cât se poate de drastic: „Ar face foarte bine, dacă acest partid nu este compatibil cu ceea ce gândesc şi cu ceea ce cred ei despre politică, să plece din partid, dar să plece şi din demnităţile pe care le-au obţinut prin munca partidului şi prin munca altor membri ai PDL! Nu accept lupii moralişti, nu-i accept!”

Ioan Oltean acceptă cu resemnare şi pe alocuri cu speranţă că PD este sacrificat pe altarul reformei:”Orice partid aflat la guvernare îşi diminuează imaginea, pe fondul unor măsuri extrem de nepopulare! E clar că într-un asemenea demers politic partidul nu poate să câştige în imagine, cel puţin pe moment! Imaginea reformei pe care partidul a pornit-o se repercutează negativ şi asupra partidului. La aceasta adăugăm şi o presă ostilă totalmente, totalmente ostilă, care nu face decât să popularizeze aspectele negative şi politica neatractivă, cel puţin pe moment, a guvernului! Toate acestea nu pot avea un efect pozitiv asupra partidului! Noi suntem în măsură să lăsăm astăzi reformele să vorbească, iar mâine rezultatele acestor reforme, cu certitudine, vor avea un alt rezultat!”

Liderul pedelist vede totuşi un final fericit pentru viitoarea legislatură: ” Nu cred că noi putem pierde alegerile în 2012! Noi sperăm ca alegerile pentru funcţia de preşedinte al PDL să aibă loc în martie-aprilie 2011!”

Vicepreşedintele portocaliilor îl plasează pe liderul spiritual al partidului său în categoria irepetabililor, a oamenilor cu adevărat de neînlocuit: „E greu să găseşti un alt Traian Băsescu! Oameni ca aceştia nu se nasc în fiecare zi, nu îi găseşti în fiecare mandat, ca să poţi să-i alegi şi să-i propui! Dar, cu certitudine, PDL va căuta şi va găsi un candidat care, nu să fie un nou Traian Băsescu, că e greu, dar care să aibă şanse mari la viitoarele alegeri, în 2014, pentru Palatul Cotroceni!”

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.