Generalul Sissi, comandantul şef şi noul braţ de fier din Egipt, a lansat sâmbătă un apel la adresa SUA prin care le solicită să facă presiuni asupra Frăţiei Musulmane, mişcarea care-l susţine pe preşedintele destituit Mohamed Morsi, pentru a „pune capăt” violenţelor, potrivit AFP.
„Administraţia americană dispune de importante mijloace de persuasiune şi de influenţă asupra Fraţilor Musulmani, şi mi-aş dori ca Washingtonul să-şi folosească aceste atuuri pentru a pune capăt conflictului”, a declarat generalul Abdel Fattah al-Sissi într-un interviu publicat de Washington Post.
Mii de militanţi şi simpatizanţi ai Frăţiei Musulmane ocupă două pieţe din Cairo de o lună, protestând față de înlăturarea de la Putere și arestarea preşedintelui Mohamed Morsi, de către armată, la 3 iulie. Peste 250 de persoane şi-au pierdut viaţa în violenţele care au urmat.