„Armata” sanitară întoarce armele împotriva „generalului Cîţu”

Federația Sanitas a reacționat luni seara, după ce Ministerul Sănătății a publicat proiectul care prevede obligativitatea certificatului digital al UE privind COVID-19 pentru personalul medical.

„În plin război epidemiologic, cu localități care intră sub cod roșu de Covid de la zi la zi, guvernul Cîțu lansează proiectul de lege care obligă personalul angajat în unitățile sanitare publice și private, sub amenințarea cu suspendarea și apoi desfacerea contractului de muncă, să facă dovada: fie a vaccinării anti-COVID; fie a trecerii prin boală în ultimele șase luni; fie a unui rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR / antigen rapid, costurile testării fiind suportate de angajați”, au transmis luni seara reprezentanții Sanitas.

Conform acestora, după o lună de la publicarea în Monitorul Oficial a legii, „probabil că aproape jumătate dintre angajații din sănătate (oameni care țin să le fie respectat dreptul constituțional de decizie asupra propriei persoane) vor avea contractul de muncă desfăcut”.

„Cu alte cuvinte, domnule , vei reuși să-ți înjumătățești singura <armată> care luptă cu pandemia, exact în perioada de vârf a valului 4! Când știi că ATI-urile sunt pline! Când știi că nu ai personal medical suficient iar cel existent este hăituit deja de un an și jumătate de criză sanitară! Când rata de infectare crește vertiginos de la o zi la alta! Când ești conștient că partidul tău, aflat la guvernare (partid la care ți-ai dorit din răsputeri să fii ales președinte), tocmai a desfășurat un congres cu 5000 de oameni prezenți sub același acoperiș, sfidând orice lege și orice bun-simț”, mai spun sindicaliștii din Sănătate.

Aceștia se întreabă cum poate un guvern liberal să gândească o astfel de măsură „în cel mai prost context cu putință” și oferă trei variante de răspuns:

„1. Dintr-o totală lipsă de gândire strategică.

2. Dintr-o totală lipsă de considerație pentru eforturile și sacrificiile celor care lucrează în sistemul sanitar!

3. Dintr-un interes care nu are nimic de-a face nici cu logica unei conduceri raționale, nici cu nevoile și drepturile cetățenilor acestei țări!”

Sanitas anunță că va folosi în perioada următoare toate pârghiile legale posibile pentru a împiedica adoptarea acestui proiect de lege.

Certificatul digital al UE privind COVID-19 va fi obligatoriu pentru personalul medical, conform propunerii Ministerului Sănătății.

Potrivit documentului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private au obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității. Măsurile se aplică și în unitățile din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale, a precizat Ministerul Sănătății.

„Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgență. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important în dețin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

24 de Comentarii

  1. Daca este vorba despre sindicate,care vor doar bani, bani si bani. Fara sa ceara reforme serioase. Sa-si faca singuri curatenie in sistem. Sunt multi medici afoni,multe asistente mediocre si personal auxiliar numeros si fara pregatire.Nu salariile mai mari rezolva situatia in sanatate sau invatamant. Ci reformele serioase si severe.

  2. Asa va trebuie pentru ca voi medicii le-ați dat nas acestor infractori din PDL…!!..Si lui joianis..trebuie să ieșit să spuneți adevărul din spitale…cum mor oameni nu de covid!..ci din alte boli cronice, cancer,hiv,hepatită, inimă..
    Să spună cum nu primesc medicamente, cum primesc ordine politice…asa le trebuie…

  3. Chiar nu puteti fi seriosi mai mult de o ora !Sanitas e un cos de gunoi stradal,cate mii de cosuri de gunoi sunt numai in Bucuresti..”Armata” sanitară întoarce armele..”niste paraziti,ce sa intoarca,fasolea..

  4. Declansati imediat greva generala ! Luptati impotriva calailor tortionari care va condamna la riscuri de mutilare si deces postvaXXin ! Cine are deja „certificatul” NU-l folositi niciodata pentru ca acreditatea sistemului va insemna doza 3 , 4 , etc pana veti crapa cu AVC , sau afectiuni ale inimiii !

  5. E ceva putred in toata aceasta razvratire tarzie a celor din Sanatate. Cu alte cuvinte, a fost ok sa sustina campania de vaccinare cat timp erau calificati drept „eroi”l, stimulati financiar corespunzator. Acum insa, cand li se impune si lor vaccinarea ca la tot cetateanul, brusc le-a revenit memoria si isi revendica drepturile cetatenesti constitutionale!? Ha! Nu este o jalnica ipocrizie?!

  6. Imi place ca ,,eroii din prima linie,,se dau cu fundurile de pamant cand le-a ajuns si lor randul la intepare cu experimentalele..Ghinion.Cat timp bagau vaccinul in vena bolnavilor sau le inchideau portile spitalelor bolnavilor non-covid a fost ok,in afara de cateva proteste izolate toti erau incantati ca pot sta degeaba si primi mai departe lefurile si ,,stimulentele,,fara sa faca nimic.Mari hahalere,bre.Mari.Geaba mai zbiara ,,eroii,,in strada ,si-au pierdut increderea populatiei in tot ceia ce fac si spun…Pas cu Pas.Pur si simplu sunt perceputi ca o institutie de forta care dau omor si terorizeaza pentru bani,cati mai multi bani.O asemenea ,,reclama,,negativa a ,,eroilor de prima linie,,o sa dainuie in mintile sufletele oamenilor pe zeci de ani de acum incolo..Si-au facut-o pe mana lor.Ghinion.

  7. Marioneta Cutzu face ce fac stapanii lui progresisti-sorosisti Joe si Macron. Legi tembele din mintea lor bolnava progresista.

  8. A spus un ideolog bolsevic acum multa vreme ca idiotii utili vor fi primi? Ne-a spus

  9. Fiți siguri că cei care „se dau cu fundurile de pamant cand le-a ajuns si lor randul la intepare cu experimentalele” nu sunt dintre cei care au fost în prima linie a războiului împotriva românilor, sub pretextul internațional al acestei plandemii miraculoase și deloc verosimilă ! Asta ar însemna ca riposta să fie semnată de unii ca străinu Cercel, Arafat (alt străin), Rafila ( mai știi ?) și ceilalți de teapa lor, precum cei de la Timișoara, Iași , etc.
    Însă protestul este al profesioniștilor din domeniu, cei care prin refuzul lor temeinic documentat medical trag un semnal de alarmă , cu siguranță cel mai năucitor pentru neguțătorii de înțepături să le zicem doar inutile, dacă nu și primejdioase, uneori chiar letale !
    Să recunoaștem că una e să-ți explice un croitor cum să te aperi la nevoie de o haită de lupi și alta un vânător !
    Sau să-ți arate un aviator, și nu un marinar cum să supraviețuiești în ocean până trece vreun avion ca să te observe ….
    În speță avem niște politruci de tot felul, de la sat, până la capitale, de la colonii, până la state, sau imperii care dau directive de tot felul, nu numai în necunoștință de cauză a efectelor ( unii, că alții le știu !), dar și cu un interes financiar colosal de mare, după cum o demonstrează câștigurile fenomenale ( crede cineva că toate declarate ?).
    Așadar să-i respectăm cum se cuvine pe cei care în ciuda presiunilor și amenințărilor, ba chiar și prin pierderea unor avantaje financiare deloc neglijabile au preferat să-și țină Jurământul lui Hypocrat , gestul lor, cu adevărat eroic, contribuind la atenționarea celor care au înțeles să meargă pe mâna lor, nu a celei cu acul aducător de…. De ce ?!

  10. Sindicatul asta nu reprezinta pe nimeni. La varful sau capeteniile sunt dirijate acum de securistii care aveau blaturile cu Orban. Nu i-a auzit nimeni sa protesteze cand Orban si Arafat trimiteau procurorii in spitale sa-i lege pe cei mici pentru prostia celor mari din guvernul MEU. Masura dadea bine la prostime.

  11. Este exact modelul care a fost impus si in alte parti. Exista un interes pt obligativitatea vaccinarii. In curind Johnson va fi eliminat de pe piata iar sigurul vaccin recunoscut va fi cel tip arn. O coincidenta doar, desigur. Ori ne ridicam cu totii, ori le vom permitem sa legifereze mizeriile care sint. Citu este o sluga perfecta. Nu are scrupule. De constiinta nu poate fi vorba pt ca nu a ajuns in stadiul sa dezvolte una.

  12. ce guvern liberal ,care guvern liberal?.Astazi,in lume, avem doar guverne marioneta dirijorul fiind Guvernul planetar

  13. NU este vorba despre „sanatate” CI ESTE VORBA DESPRE #CONTROL. VINE LA PACHET CU #MAREA RESETARE AKA GENOCID PLANETAR INTR-UN LAGAR DE EXTERMINARE MENGELE MONDIAL.

  14. Ministrul sănătății, ungurul cseke atilla este ăla care în timpul guvernului Boc a închis spitale, tot ministrul sănătății fiind. Deci are experiență că demolator! Alaturi de ceilalți străini din guvern, iubitori de romani- joianis, Arafat, cercel, Mahler, etc care nu mai pot de grija românilor! Se întorc strămoșii noștri în mormânt, ei cate au luptat cu sabia pentru pământul nostru! Iar noi nu ieșim nici la proteste, că nu ni le autorizează! Ne fură tara tot străinii iar apoi ne scumpesc totul! Până la urmă, mântuirea la români este doar individuala!

  15. Orice salariat prin cei 10% pt Sanatate si-a platit testarea daca ar fi beneficiat. Un test rapid costa mai putin de 50 de lei, iar cadrele medicale au un salariu cel putin cat al unui NECALIFICAT adica 2300, deci 230 lei este contributia la Sanatate. De ce nu vor sa-i testeze gratuit, de fapt din cei 230 plus? care este dublu la un salariu mediu si de patru ori la un medic cu un brut de 10.000 lei deci 1000 de lei contributie la Sanatate? Nu Sanitas, sindicatul gresete ci toti comentatorii carora le place nedreptate si fraudarea bugetului de asigurari de Sanatate. Unde se duc banii contribuabililor sanatosi care nu beneficiaza intr-un an de nici o consultanta gratuita cand statul colecteaza mii de lei? Inaite de Pandemie daca avea febra deci o stare acuta, daca nu s-a programat platea consultatia. Pai de ce a dat 6000-12000 de lei in acel an daca Statul atunci cand este in pericol ii spune:”Plateste altfel poti muri nu ma intereseaza viata ta”. Va amintiti ce spunea FMI despre accidentele mortale? „Sunt o pierdere de 200.000 de $, pt ca acea persoana nu mai plateste taxe si impozite.” Nu ca moartea este o tragedie. Cum spunea Boc…”iesire Naturala din sistem” Deci duce la economii in timp „salvarea” Bugetului pt victimele Covid care ”ies din sistemul de pensii e drept mici pt ca presa nu s-a lamentat de iesirile celor bogati…Lipsa voastra de SOLIDARITATE va va intrista in ziua cand veti avea nevoie de o sustinere. Costurile vietii ii vor afecta si pe cei vaccinati care pot bantui noaptile geroase fluturandu-si pasaportul verde.

  16. Parafa e la ei 🙂 se vaccinează singuri ….nu ii interesează încă dacă faci sau nu vaccinul ii interesează foaia in scopul direct de noi a accepta acest vaccin ca singura soluție … după o sa fim vaccinați sub supravegherea călăului sau dictatorului …asta este problema …

  17. Ei cu rivoluția că bolnavii așteaptă cu polul pe frunte să-i ducă pt. nevoile firești..etc.

  18. Nimeni nu va obluva sa va vaccinati. Dar este de bun-simt ca voi, cei din sistemul medical, sa va testati periodic. Daca nu vreti vaccinul gratuit, atunci nu aveti decat sa va platiti testele.

  19. in mod normal Cred ca vorbesti pe langa. Sa te interesezi sa vezi cat costa tratamentul unui bolnav de la ATI care are Covid. Si apoi sa le explici antivaccinistilor ca tocmai ei fac gaura in buget. Cei care contribuie cu bani la sindicat sunt vinovati ca tin in viata niste viermi cu averi imense. Pe acei lideri sindicali. Si ma rog pentru ce protesteaza ei? Uneori ma intreb daca acei oameni din sanatate chiar au studii medicale.

  20. Citesc unele comentarii total iresponsabile. Chiar nu vedeți că suntem mințiți pe față iar dacă observăm minciuna ni se bagă pumnul în gură și ni se impune să o acceptăm oricum? Mâine ne vor opri militarii și polițiști pe stradă, ne vor pune la pământ, vor apăsa cu bocancul pe grumazul nostru și amenințați cu armele, vom primi serurile experimentale de la un așazis medic cum e arahat? Ni se spune că avem drepturi dar ne sunt călcate în picioare la lumina zilei, fără rușine. Site-ul Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept este blocat de ieri seară pentru că petiția „Opriți segregarea pe bază de vaccinare” aflată pe site era semnată de aproape 100.000 de persoane în doar 3 zile de la apariție. Ni se interzice să cerem ceva ce este dreptul nostru și considerăm că ne folosește dar suntem obligați cu forța brută să primim ceea ce ei vor să ne dea chiar dacă noi avem dreptul să refuzăm. Și mai continuați să credeți că ne vor binele?

  21. Nici acum nu merge saitul
    ”Forbidden
    You don’t have permission to access this resource.
    Additionally, a 403 Forbidden error was encountered while trying to use an ErrorDocument to handle the request.”
    PS. The HTTP 403 Forbidden client error status response code indicates that the server understood the request but refuses to authorize it. This status is similar to 401 , but in this case, re-authenticating will make no difference.

  22. Cam tirziu incercati sa luati atitudine caci pina acum v-ati descalificat ca medici si oameni cu foarte putine exceptii!

  23. N-am auzit prea multi lucratori in sistemul sanitar sa se revolte impotriva plandemiei pina acum, sa zica pe fata cum stau treburile in spitale, cat este minciuna si cat adevar din ceea ce ni se serveste de un an si jumatate. Din contra, au tacut complice si si-au incasat mita oficiala, lefurile grase oferite de politicieni pentru efort minim. Au luat banii, acum mi se pare normal sa presteze pentru ei, sa devina cobaii Big Pharma. Nu le convine, n-au decit sa renunte la bani, sa iasa public si sa dea din casa, poate asa mai aflam si noi cate ceva.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.