
Jucătoarea de tenis Elina Svitolina a lansat un atac indirect la adresa Simonei Halep chiar înainte de debutul noului sezon din circuitul WTA. Ucraineanca nu o consideră pe româncă un „lider măreţ al clasamentului” deşi Halep a încheiat anul pe primul loc cu un avans de 1.046 de puncte faţă de a doua clasată, Angelique Kerber, şi este numărul 1 mondial de 44 de săptămâni.
„Am observat în ultimul sezon că nu avem un lider măreţ. Eu îmi urmez calea şi încerc să mă concentrez la tenis, încerc să dau ce am mai bun la antrenamente şi jocuri. Cred că asta mă va ajuta să-mi îndeplinesc obiectivele şi să ajung pe primul loc în clasamentul WTA şi să câştig turnee de Grand Slam. Muncesc din greu pentru a reuşi. M-am obişnuit deja cu presiunea şi ştiu cum să o gestionez, cred că experienţa mă va ajuta la turneele importante”, a declarat Svitolina pentru Punto de Break, citată de Digi Sport.
Ucraineanca în vârstă de 24 de ani este pe locul 4 în clasamentul WTA, cu 5.350 de puncte, 1.571 în minus faţă de Simona Halep.
Elina Svitolina a câştigat anul acesta Turneul Campioanelor, iar Simona Halep Roland Garros.
S.H.nu a pierdut modestia pt.ca nu a avut.nu o sa mai fie Nr. unu niciodată!
Editat asta gândeşte ca orice slav conceput la beţie şi botezat cu basamac În mintea ei ciuruită genetic, ea vede lideri măreţi ca stalin, cu mitralieră în loc de rachetă de tenis…
@Ovidiu Caraiman
esti mortal! legea conexiunii universale?
mintea dumitale este conectata la extraterestrii care au survolat New Yorkul?
Nu-i aroganță sau adevăr, ci prostie crasa .A ignora realitatea unui clasament din care si ea face parte se cheama neputinta si invidie insotita de cretinism cronic .
Ucraineanca. Johannis sustinea Ucraina, daca nu ma-nsel. Svitolina asta joaca-n aceeasi echipa cu tipul, privind România.
daca nici liderul nu este maret… atunci cum sunt restul ??
Desi practica sportul individual atat de greu si stressant, hormonii si laudele ii dau pe afara intr-un mod ce arata ca si-a pierdut modestia si masura…posibil sa fie in faza lui narcis ,indragostita de propria ..”maretie”…
Ia zi tu cu ce si-a pierdut Simona modestia?! Din nicio declaratie a ei nu reiese asa ceva. Numai prostii si invidiosii pot gandi ca tine. Cat despre autoarea articolului, este cel mai prost gazetar de la Cotidianul, mai ales cand e ” la rosu „.
Aceași întrebare despre semnatara articolui: stupidă sau răutacioasă? Probabil amândouă. În Ucraiina să fi pus un asemenea titlu despre Svitolina nu mai putea ieși pe stradă până în anul 2020.