Arsenal de război descoperit în urma unor săpături

Sute de elemente de muniție din timpul conflictelor armate au fost descoperite într-un sat din județul Iași. Proiectilele și focoasele au fost ridicate, dar misiunea de asanare va continua și zilele următoare deoarece în zonă ar putea fi și alte elemente de muniție.

Potrivit ISU Iași, echipajul pirotehnic a intervenit în localitatea Valea Ursului, comuna Miroslava, pentru asanarea unei suprafețe de teren, unde au fost descoperite cantități însemnate de muniție de război.

Misiunea a început luni și până în prezent au fost descoperite 553 de proiectile explozive de calibru 76 de mm, un proiectil perforant de calibru 47 de mm și 3 focoase.

Câteva elemente de muniție au fost scoase la suprafață în urma unor lucrări de excavare, iar persoanele care le-au observat au întrerupt activitatea până la sosirea pompierilor, sunând la numărul de urgență 112.

În zonă se fac lucrări pentru extinderea conductei de gaz, iar pirotehniștii au asanat o suprafață mare de teren.
La locul descoperirii elementelor de muniție, pirotehnicienii au asanat întreaga suprafață a lucrărilor de extindere a conductei de gaz.

Elementele de muniție au fost ridicate și depozitate în vederea distrugerii ulterioare. Misiunea de asanare va continua și în zilele următoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

1 Comentariu

  1. Da’ nu ne ziceti si noua din ce perioada istorica e depozitul? Sau e secret? Adica sa se mai enerveze putin boborul ruman tocmai in locul ala cu un cimitir al eroilor disputat. Hmmm…
    Borsul trebuie tinut cald… Ugh!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.