Poliţiştii au deschis dosar penal şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Actualitate
Vremea va păstra multe din caracteristicile lunii anterioare, cu intervale de timp în care temperaturile vor fi geroase, coborând până la minus 10 grade Celsius, dar vor fi şi momente cu temperaturi primăvăratice.
Numirea noului director va presupune și o schimbare în banii românești. În următorii ani, bancnotele românești vor avea un nou element de siguranță.
„Până nu atingem o cotă de deficit care să se situeze sub 3%, acest tip de problemă nu este pe agendă”, spune Ilie Bolojan legat de o posibilă aderare a României la moneda europeană.
În ultimii ani, România a devenit o destinație importantă pentru forța de muncă din Asia. În acest context, medicul Virgil Musta spune că direcțiile de sănătate publică trebuie să decidă măsurile care se impun.
„Pot să fiu de acord că sunt argumente și pro și contra. Și chiar sunt și argumente contra acestei măsuri, chiar dacă e una pe care o susțin și o propun și cu care pot fi de acord”.
Traian Băsescu a învins Administrația Prezidențială. Instanța a decis că el să primească indemnizația de fost șef al statului chiar dacă s-a dovedit că a colaborat cu Securitatea.
„Pe nimeni nu bucură atunci când avem concedieri, cu atât mai mult concedieri colective, pentru că noi în fapt exportăm asistență socială, oamenii aceștia vor trebui să beneficieze de ajutor de șomaj”
Documente CNSAS dezvăluie cum Securitatea comunistă fura bunuri din coletele românilor și le vindea prin Consignație încălcând secretul corespondenței.
Crima de la Cenei a readus în atenția publică o instituție-cheie în combaterea consumului de droguri, mai ales în rândul adolescenților. ANPCDDA este noua Agenție Antidrog care ar trebui să vină cu strategii și politici publice pentru prevenirea adicțiilor.
În România, Hervis a înregistrat în 2024 afaceri de 342,5 milioane lei, cu 558 de angajați, o ușoară scădere față de anul precedent, și o pierdere de 41,3 milioane lei, în creștere cu 74%, arată sursa citată.
A ucis un câine și acum plătește. Judecătoria Beiuş a emis mandatul de executare a pedepsei, iar bărbatul a fost încarcerat pentru trei ani în Penitenciarul Oradea.
Spitalul mobil din localitatea Lețcani, județul Iași, a devenit un depozit de containere nefolosite la marginea orașului. Unitatea medicală a costat peste 13 milioane de euro în timpul pandemiei, dar a funcționat doar zece luni.
În urma acestui incident, şeful serviciilor secrete britanice a avertizat asupra „ameninţării zilnice” pe care China o reprezintă pentru Regatul Unit.
Primarul Ciprian Ciucu are o întâlnire la Guvern cu primarii de sector și vicepremierul Tánczos Barna pe tema bugetului Capitalei. Primarul s-a plâns că banii alocați PMB sunt prea puțini.
„Înțelegem foarte multe lucruri, vom încerca să punem această problemă cu tot tactul, cu tot respectul pentru toți colegii noștri, însă este o realitate că, iată, avem nevoie și de tehnologie”.
Un sondaj INSCOP arată ce și-ar dori românii de la administrația țării în 2026. Din cercetare au reieșit cinci principale dorințe ale românilor.
Mină marină descoperită pe plaja din zona poligonului Midia. Zona a fost securizată, iar scafandrii EOD au neutralizat-o.
România alocă 9,6 miliarde euro pentru armament prin programul SAFE.
Un drum județean din Câmpina s-a prăbușit în urma unei alunecări de teren. Traficul este blocat complet iar autoritățile recomandă rute ocolitoare.
Unii specialiști consideră că scăderea vârstei de răspundere penală nu are efect de scădere a delincvenței, ci din contră, copiii vor crește cu identitatea de „infractor”.
Fostul premier socialist spaniol Felipe Gonzalez a estimat marţi că Donald Trump este un preşedinte „complet nebun”, care tratează lumea întreagă ca şi cum ar fi „servitoarea sa”
„La momentul raportării, o mare porțiune din blocul de gheață s-a pus în mișcare, locuințele nu mai sunt în pericol, albia râului fiind monitorizată.”
Nouă orașe din nouă țări europene și-au depus candidatura pentru a găzdui viitorul sediu al Agenției Vamale a UE.
Mai multe focuri de armă au fost trase în timpul perchezițiilor care au loc acasă la Cristian Andrei, psihoterapeutul acuzat și de agresiune sexuală.
„Tehnica se va deplasa în intervalele orare care să nu afecteze, pe cât posibil, traficul auto din capitală.”