Ascensiunea lui Arturo Ui

„Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis a reușit să pară o persoană rezonabilă, în banca ei, preocupată mai mult de standardul personal de viață decât de agenda funcției dobândite printr-un banal concurs de împrejurări. De când a deprins vorbirea și și a căpătat gustul exprimării este alt om. Cu totul altul“, scrie Octavian Andronic pe amosnews.ro
„Cuvântarea sa din seara anunțului rezultatelor primului tur al prezidențialelor dezvăluie o personalitate dominată de ură și intransigență față de adversar. Limbajul său de o violență crescândă, până la cote nemaiînregistrate în vocabularul politic autohton, dezvăluie o psihologie ancestrală, bazată pe dominația prin anihilare a adversarului. Filipica se antipesedistă atinge limitele instigării la exterminare, nu doar a unei ideologii, dar și a celor care o împărtășesc. Să terminăm o dată cu pesedismul și cu  pesediștii! – cheamă la luptă candidatul, care nu mai face vreo distincție între activiștii tradiționali și adepții unei  doctrine politice. Cu puțin efort de imaginație poți interpreta chemarea sa ca un îndemn la tatuarea încheieturilor sau plasarea pe reverul hainelor categoriei menționate a unor steluțe roșii care să permită identificarea și eliminarea din circuitul public a „celorlalți”. A celor care nu împărtășesc ideologia „mea” – pronumele în jurul căruia gravitează întreaga filosofie a candidatului, adeptul „guvernului meu”, al „partidului meu”, al „Parlamentului meu”, al „justiției mele” și așa mai departe. Klaus Iohannis nu împărtășește niciun moment principiile și calitățile prin care liberalismul – haina ideologică pe care a îmbrăcat-o în absența altor oferte – ar putea fi mai bun și mai folositor poporului decât pesedismul care întruchipează toate relele posibile și cauza tuturor neîmpliniriilor.
Întregul său discurs se rezumă la acuzații nediscriminatorii a tot ceea ce a însemnat social-democrația pesedistă în evoluția societății românești și nu la evocarea soluțiilor prin care liberalismul (de tristă amintire prin prestația catastrofală a Guvernului Tăriceanu din mandatul 2005 2008) poate să ofere soluțiile unei vieți mai bune. Dealtfel, acesta este aspectul care pare să îl intereseze cel mai puțin pe Iohannis, pentru el este esențială urgența tentației totalitare prin care va putea să controleze totul fără să se mai împiedice de principii. Cum spuneam, Iohannis este un liberal de circumstanță. Acesta a fost culoarul liber la momentul ascensiunii sale. Putea fi foarte bine pesedist. Amintiți-vă că a fost propus premier de către odioasa formațiune în reuniunile de la GRIVCO, și atunci ar fi încercat probabil să transforme partidul lui Iliescu în ceea ce vrea acum să facă din cel al Brătienilor. Iar metoda aleasă este de un primitivism greu de imaginat. Nu l-am auzit niciodată în decursul lungii sale campanii electorale vorbind concret despre modul în care se va produce schimbarea în bine. Cu ce oameni – alții decât cei rămași prin simulacrul de partid Liberal – și prin ce metode. I-a fost suficient să denunțe erorile (evidente și mai numeroase parcă decât în orice altă guvernare de stânga) și personajele și să profereze amenințările prin care urmează să se producă anihilarea acestora. Iohannis nu a desfășurat o campanie electorală în favoarea sa, ci una împotriva altora. Iar succesul său relativ demonstrează că este mult mai ușor să demolezi decât să construiești.
Deocamdată „lucrul bine făcut” al candidatului se referă doar la instigare și la acea ură viscerală aflată probabilă în gena sa, care în alte timpuri și conjuncturi s-a putut manifesta catastrofal.“
(material preluat integral de pe amosnews.ro)
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

15 Comentarii

  1. Asa cum functioneaza astazi psd-ul, cu aceasata politica falimentara, cu oameni din conducere(si din teritoriu) setati pe castiguri personale,pe rapt,pe minciuna daca nu se reformeaza,daca nu vine cu o noua garnitura, acest partid trebuie sa dispara pentru binele Romaniei.

  2. Romania, ca si alte tari de pe alte continente (nu numai din Europa) are nevoie stringenta de un un partid cu doctrina de stinga, fie si numai pentru a face fata si opozitie asaltului criminal al neoliberalismului, „multiculturalismului” si globalizarii, menite sa ingroape clase sociale, popoare si civilizatii. Singura problema e ca e nevoie de o stinga autentica, pusa in slujba tarii si a poporului, si nu de o „stinga caviar” !

  3. Astazi ,in Franta, se aniverseaza semnarea armistitiului care a pus capat primului razboi mondial ; comentatorul TV5 a vorbit despre contributia Romaniei la aceasta victorie…Romania insa nu are timp nici sa amintesca despre ce a insemnat aceasta zi (11 noiembrie,1918),despre sprijinul Frantei la realizarea visului Romaniei Mari…nu am auzit vreun oficial roman -sau cel putin vreun jurnal sau Tv sa amintesca despre asta; bagsama suferim alaturi de Germania si de imperiul disparut si preferam sa uitam sangele varsat- printre altii- si de romani(este si Ziua Veteranilor)…nici macar „liberalii””nostri” n-au timp de astfel de amintiri…ce mai au ei de-a face cu razboiul,Franta,Bratianu,veteranii…probabil nu da bine la noii stapani; Merci,TV5,Merci Franta !Multumim,”opincarilor”!

  4. „A fost o onoare pentru mine să servesc Germania”. „Le mulţumesc celor mulţi care m-au susţinut în munca mea şi le cer să-mi înţeleagă gestul. Regret că remarcile mele referitoare la un subiect atât de delicat şi important pentru ţara noastră naşte neînţelegeri”.Horst Köhler

  5. PSD a gresit foarte grav deoarece n-a contracarat propaganda de ura dusa de M..EJohannis impotriva PSD. Pozitia de non-combat a PSD vis-a-vis de M..EJohannis si PNL doar de a incasa a erodat grav bazinul sau electoral. La o asemenea propaganda trebuie sa raspunzi cu ba pe a ma-ti. Si mai ales nu l-a suspendat pe M..EJohannis din secunda doi a iesirii acestuia in geaca rozie in mijlocul #rezist la Universitate in Feb. 2017. De aceea pentru a castiga al doilea tur, PSD trebuie sa gaseasca cea mai buna metoda de a intoarce ura varsata in capul acestui partid in capul lui Johannis si PNL. De asemenea rapid PSD trebuie sa faca o trecere in revista a tuturor activitatilor ilicite ale nemtalaului cu copii, case si FGDR si sa-l bombarze pe M..EJohannis in mass-media zilnic astfel incat cetatenii sa fie constienti ce voteaza si pe cine voteaza. Asa ca: 1. PSD sa angajeze cei mai buni psihologi specialisti in tehnicile de contra-carare a campaniilor agresive si injurioase.
    2. PSD trebuie sa scoata in evidena activitatea de infractor a lui Johannis. 3. PSD trebuie sa-l dea in judecata pe M..EJohanis pentru instigare la ura de clasa, de rasa si de inclinatii fasciste bazandu-se pe discursul de ieri precum si pe toate luarile publice de cuvant impotriva PSD din 2017 si pana astazi.

  6. Tocmai la cine face trimitere autorul, la piesa bolsevicului adoratoul militant al lui celui mai mare asasin al umanitatii dupa Marx, Engels, Lenin, Hitler(Arturo Ui!?), Tatucul Stalin, Bertolt Brecht!? Nu ca nu ar exista similitudini cu Nazistul alogen care se vrea un nou „Conducatorul”, dar confuzia respectabilului jurnalis/analist Stireanu ESTE MONUMENTALA! Pentru ca atat Hitler/Al Capone, cat si Nazistul alogen NU SE REPREZINTA PE EI, NU SUNT DICTATORI DE CAPUL LOR!!! Si unul si asta al nostru AU FOST PLASATI DE ALTII CARE LE-AU SI INCONJURAT CU ADEVARATII DECIDENTI, ofiteri de legatura in ambele cazuri ai Directoratului bolsevic de la Moscova. Nici macar „opera” nu si-au scris-o personal cei doi nazisti, le-a fost scrisa de altii!!! Cine citeste istoria bolsevismului o sa constate ca toti teroristii, in frunte cu Lenin sunt prezentati de falsificatorii marxisti ai istoriei universale ca scriindu-si „operele” in inchisori!? Cand de fapt nici nu au trecut pe acolo, intrucat ERAU SI AGENTI AI OHRANEI!!! Al nostru isi va scrie singur viitoarea carte de-a adevaratelea, la „parnaie”! Pentru increduli, a studia situatia bolsevicilor actuali „inchisi” carora li s-au scris ceva „maculatura” ca sa-si reduca pedepsele si asa modice…

  7. Il vad si pe batranul Andronic amendat de CNCD,ca maine!Vorba vatmanului :”Deraiati,deraiati,vreo masina tot va calca”

  8. Asa o fi bre domnu’ Andronic , dar tin sa-ti amintesc ca nu Iohannis a aruncat primul piatra …. ! Si stii ceva , da domnule , aceasta grupare de crima organizata care isi spune partid politic – PSD , TREBUIE sa dispara ! Ce partid politic de stanga e asta cu zeci de mahari multimilionari in euro si sute , mii de hoti si escroci membri de partid pe diferite nivele care nu isi pot justifica averile ? Asa arata un partid de stanga ? Ce politica de stanga a facut PSD ? Capitalismul de cumetrie ? Le-a spus-o chiar tartorul lor ! Acest cancer numit PSD trebuie sa dispara ! E de preferat orice partid socialist ! Chiar si comunist , dar sa fie sinceri cand afirma ca sunt convinsi de doctrina comunista !

  9. @jean valjean, înainte să dispară psd-ul trebuie să dispară structurile paramilitare inutile şi anti-democratice ca sri-ul, sts-ul, sie şi spp-ul ca în această țară să funcționeze normal. Psd-ul este doar o falangă a sri-ului şi a ofițerilor multimiliardari, o organizație fără nici o legătură cu securitatea națională. Tu, jean valjean, Iohannis şi alți români care vor dispariția unui partid politic din motive neîntemeiate, promovați statul de tip dictatură, genul de discurs categoric: „cine este împotriva mea sau în dezacord cu mine, trebuie să dispară.” La 39% din votanți le-a plăcut mesajul dur și dictatorial al lui Iohannis şi au votat în consencință, românilor nu le plac dezbaterile sau confruntările publice ce definesc o societate democratică, românilor şi lui jean valjean le plac stilul simplist şi sacadat al discursului iohannist care promovează statul de drept totalitar condus de un lider suprem. Doar că la noi liderul suprem este doar măscărici sau servitor umil când intră în contact cu Angela Merkel, Macron sau Trump. Doar când este în țară Iohannis se bate cu pumnii în piept ca o gorilă geriatrică.

  10. OPRITI ascensiunea lui Arturo Ui ! Opriti ascensiunea lui Arturo Ui . Opriti-l !!!

  11. „jean valjean”, adica jean cel adus de valul marxist genocidar, otreapa securista, vezi ca ti s-a prafuit pseudonimul depozitat in dulapul cu…schelete! Nici ca puteai folosi un pseudonim mai nimerit,naparca marxista,unul din „mizerabilii”
    dintre care faci parte! Din „opera” unui marxist marcat de ura speciei sale fata de societate, in oricare ar trai! Va dati de „dreapta”, dar fiecare fraza scatofaga va tradeaza drept marxisti de cea mai joasa speta…

  12. Asa cum a guvernat psd-ul , prin marirea salariilor si a pensiilor , a deranjat teribil transnationalele care au ca singur scop :profituri uriase , deci si cu salarii mici ,cu impozite mici spre zero , totul numai in folos propriu !
    Cum a incercat cineva sa le alinieze cu firmele romanesti , la taxe , la impozite , cum a intrat la puscarie . De ce oare au fost premiati , medaliati , oamenii de forta din RO (vezi Coldea , Kovesi) de strainatate ? Unde s-a mai intamplat asa ceva ? Nu mai conteaza cresterea economica , presedentia performanta a Consiliului UE , nimic !

  13. Bre creiere de gandaci coafati , terminati bre cu prostia asta ca PSD a marit pensiile si salariile ! Unu , ” maririle ” nu au avut nicio rezonanta in buzunarul romanului , acestea compensand numai o inflatie cu un maxim de 5,2% ( luata de PSD in ianuarie 2017 de la -0,4% ! ), doi , ”maririle ” s-au facut din imprumuturi care pana in iunie ajunsesera la 800 miliooane €/luna , pentru ca in octombrie sa ajunga la 1,2 miliarde €/ luna ! Lasati-o bre jos ca macane de scoala tot satul !

  14. Ce frumos s-au ridicat în picioare cucoanele din secția de votare. Se simțeau elevele de clasa VI-a când intra foălcosul și temutul prof de fizică. Altfel într-o Românie educată barbații se ridică în picioare când intră o femeie și nu invers. Dacă ai stele pe umăr și saluți cu “să trăiți!” te ridici când intră un superior. Cea mai mare în grad a strigat “Atențiune” și acoperitele s-au deconspirat luînd Drepți. Domnul Iohannis a găjâit Continuați”. Totuși este și o doamnă printre femei care șede.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.