Asistentă medicală, pe lista deceselor de coronavirus

O asistentă în vârstă de 50 de ani de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Prahova, confirmată cu noul coronavirus, a murit duminică dimineață, a anunțat Prefectura Prahova.

Femeia a fost internată la Spitalul CFR din Ploiești, iar după ce starea i s-a agravat a fost transferată cu elicopterul la spitalul din Medgidia.

„Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții SAJ Prahova, inițial, s-a prezentat pentru evaluare din cauza unei alte simptomatologii, i s-a făcut și testul Covid al cărui rezultat a fost pozitiv. Pentru că s-a constatat deteriorarea rapidă a stării de sănătate, pe data de 18 august a fost solicitat transferul de la spitalul CFR din Ploiești către o unitate cu locuri de Terapie Intensivă, fiind găsit un loc disponibil la Medgidia, unde a fost transportată cu elicopterul. În spitalele din Prahova, la momentul respectiv, nu mai era niciun pat ATI liber dintre cele destinate bolnavilor confirmați cu SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Prahova.

Femeia suferea și de obezitate și diabet.

De la începutul epidemiei, la SAJ Prahova au fost confirmați cu noul coronavirus un medic, 5 asistente, 3 ambulanțieri, un operator registrator de urgență și 3 angajați din rândul personalului TESA. Dintre aceștia, se află internați, în acest moment un medic, un asistent medical și un ambulanțier. Totodată, în izolare se află 4 șoferi, contacți direcți ai cazurilor confirmate.

Un focar de Covid a fost înregistrat şi la DSP Prahova, unde 7 dintre cei 31 de angajați au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus, a anunțat Prefectura Prahova.

Conform raportării DSP, primul caz a fost la o asistentă detașată de la ASSC Ploiești, a transmis Prefectura.

După aflarea rezultatului, s-a făcut dezinfecția spațiului de lucru, s-a întocmit o listă de contacți și au fost testați 14 dintre ei.

„Dintre aceștia, șase au avut rezultate pozitive, patru fiind la personalul detașat de la ASSC Ploiești și care avea activitate la call-center, iar celelalte două persoane sunt din rândul personalului DSP și aveau activități de instruire și supraveghere în departamentul amintit”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Au fost identificați și izolați contacții acestora și s-a făcut dezinfecția întregului spațiu al DSP.

Activitatea de la call-center-ul DSP Prahova este în acest moment redusă, dar urmează să fie reorganizată, a mai transmis Prefectura Prahova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. V-au mituit si pe voi, de ati inceput sa confirmati cauze ale mortii fara autopsie?

  2. Incepeti mai intai cu bolile de care sufereau, lasati covidul lui peste ca nu mai tine.

  3. Ploiești – Mangalia???? „Noaptea mintii”!!! Mai există Ministru la Sănătate? Nu a demisionat? Sau vine „lumina” de la directorasul departamentului de urgențe???

  4. In primul rand este Medgidia nu Mangalia, un orasel mic in care nivelul de trai este redus in comparatie cu Ploiesti.
    2. poate era necesar sa se justifice un zbor/cheltuieli.
    trebuie sa intelegeti ca lumea moderna se bazeaza pe statistici si rolul lor este sa tulbure mintea restul sunt profituri…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.