Nea Mărin, despre cum se menține în formă la 60 de ani:

”Asta mă relaxează cel mai tare”

Marin Barbu, cunoscut de public drept Nea Mărin, cel pe care telespectatorii îl pot vedea în fiecare luni și marți în cadrul show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”, difuzat de la ora 20.00, la Antena 1, uimește de fiecare dată prin energia de care dă dovadă. La cei 60 de ani, el are o formă fizică de invidiat, iar secretul său constă, desigur, într-un regim de viață sănătos.

Toate vedetele care au fost invitate în emisiunea lui Nea Mărin recunosc că e foarte dificil să ții pasul cu el. Se pare că pasiunea sa pentru dans și viața sportivă pe care o duce în continuare, combinate cu o alimentație sănătoasă și o familie frumoasă reprezintă modalitatea prin care Nea Mărin reușește să le țină piept chiar și celor care au pe jumătate vârsta lui.

”Eu în fiecare zi merg câte 2-3 ore cu bicicleta, iar de trei ori pe săptămână am cursuri de dans unde fac mișcare câteva ore bune. Îmi place foarte mult ca mâncarea să fie naturală, pe cât se poate de la curte. Acum, la filmările pentru ”Poftiți la Nea Mărin” de la Mangalia pot spune că am mâncat numai bio. Totul din curțile oamenilor”, mărturisește Nea Mărin.

Se pare că și nepoții săi îl ajută să se mențină în formă, cea mai mare bucurie a lui Nea Mărin fiind timpul petrecut cu ei.

”Cel mai tare mă relaxeză timpul pe care îl petrec cu nepoții mei. Îi duc la înot, la călărie, peste tot”, spune Nea Mărin.

În noul sezon ”Poftiți pe la noi”, Nea Mărin este administratorul unui restaurant de pe malul Mării Negre, iar provocările sunt la tot pasul. Pentru prima dată, Nea Mărin, care are în fiecare ediție câte patru vedete invitate să-l ajute, și Liviu Vârciu, care-l are alături pe Andrei Ștefănescu, sunt într-o continuă competiție. Asta pentru că Liviu și Andrei și-au deschis și ei o terasă, chiar în fața casei de pe ponton, casă în care și locuiesc în această perioadă, la câțiva metri de restaurantul lui Nea Mărin. Până unde vor merge cei trei cu orgoliul și dorința de a câștiga, la ce strategii vor recurge pentru a-și dezvolta business-ul și cum vor atrage vedetele invitate clienții, telespectatorii vor în fiecare luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.