Asta mai lipsea! Pensionări pe bandă rulantă

Zeci de poliţişti din Iași, care fac parte din

De L.V.
Asta mai lipsea! Pensionări pe bandă rulantă

Zeci de poliţişti din Iași, care fac parte din

Zeci de poliţişti din Iași, care fac parte din diverse structuri ale instituției, au ieşit la pensie în ultimele săptămâni ale anului 2023. Motivul este reprezentat de teama în fața unei noi legi, de la 1 ianuarie, care ridică vârsta de pensionare.

Printre cei care s-au grăbit să se pensioneze se numără și şeful serviciului secret al Poliţiei, celebra structură “Doi şi un sfert” – UM 0215, dar şi de la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

Un număr de 35 de poliţişti, în total, au ieşit la pensie în urmă cu o săptămână. Instituţia avea oricum un deficit de personal de peste 400 de oameni, scrie Ziarul de Iași.

Celebrul “Doi şi un sfert” este vechiul UM 0215 – serviciu de protecţie a cadrelor din Ministerul de Interne, care a fost înfiinţat la 1 februarie 1990.

Structura de la Iaşi a fost condusă mulţi ani de către Cristi Poiană, cel care, potrivit unor surse din sistem, “a menţinut un echilibru corect” în rândurile poliţiştilor, fiind vizaţi poliţişti care au “călcat pe bec”.

În rest, instituţia a acţionat discret de-a lungul anilor, fără scandaluri. Cristi Poiană s-a pensionat recent după mulţi ani petrecuţi în sistem, şi cel mai probabil va încasa o pensie consistentă datorită sporurilor de care a avut parte în carieră. Acesta va băga lunar în buzunar aproximativ 9.000 de lei.

Un alt şef de poliţie care şi-a luat la revedere de la colegi este Cornel Ioniţă, fost şef la Departamentul Pirotehnic şi apoi la Serviciul de Acţiuni Speciale.

Ioniţă a fost poliţistul anului 2013 după intervenţia promptă în cazul atentatului cu bombă de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

În total, anul trecut s-au pensionat peste 100 de poliţişti.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. fara o armata nationala (de „racani”) aceste institutii coercitive (corupte si samavolnice) vor prolifera in continuare si se vor sustine din bugetul romanilor doar in folosul „specialilor” (deci si al lor) care sunt sub 10% din populatie…restul romanilor (pana la 100%) nu au decat sa faca ce facem si noi …constatam fara nici un folos!…injuratul poate fi chiar periculos pentru oamenii normali daca ii „ultragiaza” pe acesti derbedei corupti si nesimtiti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.