Astăzi intră în vigoare prevederile europene referitoare la ţigaretele care se sting singure

Criteriile de siguranţă impuse de legislaţia europeană referitoare la ţigaretele cu tendinţă redusă de aprindere intră în vigoare joi, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi va sancţiona pe producătorii şi distribuitorii de ţigarete care nu respectă aceste prevederi, a declarat, pentru Agerpres, secretarul de stat Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC.

Producătorii riscă amenzi între 3.000 lei şi 30.000 lei, iar distribuitorii sunt pasibili de amenzi de la 700 lei la 7.000 lei.

Ţigareta cu tendinţă redusă de aprindere se stinge singură dacă nu este fumată activ şi înainte să ardă întregime. Prin conformitatea ţigaretelor cu standardele europene se vizează o reducere semnificativă a numărului incendiilor şi a urmărilor acestora (decese, răniri şi pagube materiale).

Potrivit preşedintelui ANPC, baza legală pentru interzicerea în România a ţigaretelor care nu au tendinţă redusă de aprindere o reprezintă Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor. „Punerea pe piaţa românească a ţigaretelor care nu au tendinţă redusă de aprindere va atrage după sine sancţionarea, atât a producătorilor, cât şi a distribuitorilor. Vom avea în vedere în perioada următoare astfel de controale pentru verificarea conformării operatorilor economici din domeniu la noile prevederi europene şi vom sancţiona cazurile de neconformare identificate”, a precizat secretarul de stat.

Preşedintele ANPC a mai spus că „distribuitorii au obligaţia legală de păstrare şi furnizare a documentelor necesare pentru determinarea originii produselor”.

Companiile de tutun vor fi obligate să producă numai ţigarete cu capacitate redusă de incendiere, iar autorităţile naţionale vor trebui să controleze punerea în aplicare a noilor măsuri de siguranţă împotriva incendiilor, a anunţat luni Comisia Europeană.

Începând cu 17 noiembrie, odată cu publicarea noilor standarde de siguranţă în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, toate ţigaretele vândute în Europa vor trebui să fie conforme cu noile măsuri, care obligă companiile de tutun să producă ţigarete care se sting automat când sunt lăsate nesupravegheate şi care, în consecinţă, sunt mai puţin susceptibile să provoace un incendiu, se arată într-un comunicat al CE.

Comisia Europeană arată că ţigaretele lăsate nesupravegheate reprezintă una dintre cauzele principale ale incendiilor soldate cu decese în Europa. Studiile arată că numărul de decese poate fi redus cu peste 40 % prin introducerea ţigaretelor CRC, adică având „capacitate redusă de incendiere”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.