Atac armat la un restaurant

„Este un atac terorist, chiar dacă așteptăm precizări. Potrivit unui bilanț provizoriu…

Atac armat la un restaurant

„Este un atac terorist, chiar dacă așteptăm precizări. Potrivit unui bilanț provizoriu…

Cinci oameni, între care un francez și un belgian, au fost uciși și mai mulți răniți, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce un restaurant foarte frecventat din capitala statului Mali, Bamako a fost atacat, transmit agențiile de presă internaționale. Cetățeanul belgian era ofiţer de securitate al Uniunii Europene, a anunţat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Doi suspecți, a căror identitate nu a fost precizată, au fost arestați și sunt interogați în urma atacului.

„Este un atac terorist, chiar dacă așteptăm precizări. Potrivit unui bilanț provizoriu, sunt patru morți: un francez, un belgian și doi cetățeni” din Mali, a declarat un polițist.

O sursă medicale a spus că un al treilea european, a cărui cetățenie nu a fost precizată, ar fi decedat ulterior.

Zeci de polițiști au încercuit zona în care a fost comis atacul.

UPDATE Trei elvețieni, între care o femeie aflată în stare foarte gravă, se află printre cei opt răniți în atentat. Circumstanțele în care a avut loc atacul nu sunt foarte clare.

Franța are peste 3.000 de soldați în Africa de Vest care fac parte din forțele de contracarare a insurgenței militanților cu legături cu Al-Qaeda.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.