Regimul lui Bashar al-Assad este acuzat de Opoziție că a recurs la un atac chimic într-un fief al rebelilor și jihadiștilor din nord-vest, transmite AFP.
Atacul s-a soldat cu cel putin 58 de morți.
Șefa diplomatiei europene, Federica Mogherini a transmis că regimul lui Bashar Al-Assad poartă „principala responsabilitate” pentru atacul chimic „oribil”.
„Astăzi, veștile sunt oribile. Este o tragică reamintire că situația de pe teren continuă să fie dramatică în numeroase părți din Siria”, a declarat Mogherini presei în marja unei conferințe internaționale la Bruxelles privind reconstrucția Siriei.
„Evident, principala responsabilitate aparține regimului, în primul rând pentru că sarcina sa principală este de a-și proteja poporul, și nu de a-l ataca”, a mai declarat ea.
„Ca în orice conflict, prioritatea este încetarea luptelor”, a spus Mogherini, insistând asupra necesității, din perspectiva Uniunii Europene, ca beligeranții ‘să fie trași la răspundere’, în contextul în care ONU denunță de mult timp crimele de război și crimele împotriva umanității din Siria.
„Pentru că europenii au trecut prin atâtea conflicte, este realist să spunem că după un conflict atât de lung și de dramatic, trebuie ca cineva să răspundă și este nevoie de o formă de justiție de tranziție”, a mai afirmat Mogherini, întrebată despre viziunea sa privind viitorul Siriei, odată ce va fi găsit un acord de pace sub egida ONU.