Un român, printre victimele atacului din Munchen

Mai multe persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul comis de un individ sâmbătă dimineaţă în centrul oraşului german Munchen. S-a întâmplat într-o staţie de metrou, în Piaţa Rosenheimer, şi pe o stradă situată în apropiere.

Update: Printre victimele incidentului se află şi un cetățean român, potrivit datelor comunicate de autoritățile locale, a anunțat Ministerul de Afaceri Externe.

Acesta a fost rănit uşor şi a primit îngrijiri medicale în regim ambulatoriu.

Update: Nou bilanț al victimelor  – Opt persoane au fost rănite în atac, anunţă Poliţia regională, potrivit publicaţiei Tagesspiegel.

Persoanele rănite sunt şase bărbaţi, o femeie şi un copil în vârstă de 12 ani, care au suferit plăgi prin înjunghiere sau lovire, precizează Poliţia, victimele fiind atacate la întâmplare.

Update: Presupusul autor al atacului este un german cunoscut cu antecendente penale şi care probabil are probleme psihice, afirmă Poliţia regională, citată de revista Focus.

„Suspectul probabil are probleme psihice”, a declarat şeful Poliţiei din Munchen, Hubertus Andrä, precizând că individul în vârstă de 33 de ani are antecedente penale pentru furturi şi agresiuni. Motivul atacului nu a fost satbilit.

Update: Presupusul autor al atacului a fost reţinut. Poliţia germană a confirmat reţinerea unui suspect, nu ştie cu certitudine dacă acesta este autorul atacului din München.

„Autorităţile au reţinut un suspect. În acest moment, nu este clar dacă acesta este autorul atacului”, a transmis Poliţia din München prin Twitter.

Update: Cinci persoane au fost rănite uşor în atac.

Atacatorul în vârstă de aproximativ 40 de ani a fugit cu o bicicletă de culoare neagră după ce a atacat trecători în Piaţa Rosenheimer.

„Descrierea suspectului: bărbat de aproximativ 40 de ani, cu o bicicletă neagră, pantaloni gri, jachetă verde, rucsac, sac de dormit. Este un bărbat corpolent, are părul blond şi este tuns scurt, nu este ras”, a comunicat Poliţia din München.

Zeci de echipaje de poliţie, inclusiv cu elicoptere, au fost mobilizate pentru capturarea agresorului, iar Poliția a avertizat populația să stea departe de locul incidentului.

„Avertisment: Evitaţi Piaţa Rosenheimer! Atacatorul este căutat activ. Nu se cunoaşte motivul atacului”, a transmis Poliţia din Munchen.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Nimic spectaculos, era o persoana cu grave probleme psihice de natura religioasa.

  2. Nu o fi fost unul din aia cu IQ peste medie si probleme de comportament ?

  3. Eu sint alaturi de persoana ranita si mai ales de spaima ce a putut indura vaazindu-si moartea cu ochii!
    Dar nu ma pot impiedica sa nu ma gindesc la cei din sala de spectacol din Cluj care nu a avut curajul sa se scoale si sa plece cind muezinul a inceput sa cinte!
    Cum acesti oameni mai pot sa priveasca in ochi aceata persoana precum si celelalte victime?????
    Ce conteaza altii din moment ce nu sint ai mei?! Nu uitati ca intr-o zi vor fi ai vostri!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.