Atac incredibil asupra americanilor în Cuba

Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson (foto), a declarat că diplomaţii americani în Havana au fost victimele unor „atacuri asupra stării lor de sănătate”, în urma cărora au suferit tulburări de auz, informează US News, conform Mediafax.

Declaraţiile sale au loc la două zile după ce Departamentul de Stat a făcut un anunţ vag despre semnalarea unor „incidente ce au cauzat o varietate de simptome fizice” unor oficiali americani în Cuba.

SUA au făcut public faptul că diplomaţii americani au suferit pierderi de auz inexplicabile, joi guvernul canadian anunţând la rândul său că cel puţin un diplomat canadian a fost tratat de asemenea pentru acelaşi diagnostic.

„Considerăm că autorităţile cubaneze sunt responsabile pentru descoperirea celor ce întreprind aceste atacuri asupra sănătăţii şi altor diplomaţi decât cei americani”, a declarat Tillerson.

În toamna anului 2016, o serie de diplomaţi americani au suferit pierderi de auz, conform unor oficiali. Unele simptome ale acestora erau atât de severe încât au fost forţaţi să-şi încheie activitatea şi să se reîntoarcă în SUA.

Oficialii au transmis că pierderea auzului diplomaţilor pare să fi fost cauzată în mod deliberat prin folosirea unui fel de aparat sonic ce operează în afara razei de sunete perceptibile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.