Atac la o bază militară din Rusia

Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 15 au fost rănite într-un schimb de focuri pe teren militar rusesc din regiunea Belgorod, la frontiera cu Ucraina, a anunţat Ministerul rus al Apărării, care a numit incidentul „atentat”, scrie AFP.

„La 15 octombrie, pe un teren de antrenament din districtul militar Vest, în regiunea Belgorod, doi cetăţeni originari dintr-o ţară a CSI au comis un atentat”, a indicat ministerul, referindu-se la Comunitatea Statelor Independente, o alianţă a mai multor fostei republici sovietice.

„În cursul desfăşurării unui antrenament de tir cu persoane care s-au oferit voluntari pentru a participa la operaţiunea militară specială (în Ucraina), teroriştii au deschis focul cu arme automate asupra membrilor unităţii”, a continuat ministerul.

„În schimbul de focuri, 11 persoane au fost rănite mortal. Alte 15 au suferit răni de diferite grade de severitate şi au fost transportate în unităţi medicale unde primesc îngrijirile necesare”, a adăugat sursa.

Potrivit ministerului, „cei doi terorişti au fost împuşcaţi după atacul armat”.

La 21 septembrie, preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat o mobilizare militară „parţială” în Rusia pentru a trimite trupe să lupte în Ucraina, după eşecurile armatei ruse pe front.

La începutul lui octombrie, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigou, a afirmat că peste 200.000 de persoane au fost mobilizate în Rusia după acest anunţ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

15 Comentarii

  1. Zelea forteaza al treilea razboi mondial si Nimeni ii doreste moartea !

  2. Si la podul de la kerci, spuneau caca a murit un judecator care avea pe mana dosarul fiicei barbosului are plangea la conferinta lui putin. De ce nu ar fi luat in considerare ‘eroul judecator care a distrus podul’? Si in acest caz expus, tot razbunarea rusnacilor e la baza, NU au nicio legatura ukrainienii cu distrugerea bazei militare! Peste ceva timp, o sa auzim ca si in cazul exploziei dein rusica partea de nord peste granita ukrainei, tot un rusnac e cu activitatea! Asa ca, rusnacii isi arata forta de a nu accepta ce vrea seful lor.

    • Ar fi bine ca teroristii aia sa nu fie ucrainieni. Razbunarea rusilor ar fi prea aspra. Dar probabil ca s-au gasit niste documente asupra lor.

  3. Tomlin:pe langa subiect!Nu vezi ,nu auzi,fiu al lui Vadim,ca soldatii rusi isi ucid comandantii?Ca mobilizarea partiala se intoarce impotriva lui Putin?Asa si aici:atentatorii au reusit sa de-a un semnal!Teribil!Povestea este asa:doi recruti au acis la antrenament 11 oameni ai unitatii respective de voluntari.Cum de nu va prindeti voi postaci a lui Avizuha?Rusia a pierdut razboiul.Putin nu mai are cu ce lupta;nu tu soldati(carne de tun),nu tu rachete,nu tu tehnologie!Prostie cat incape!Va depaseste si pe voi.Marin Preda a intuit genial:in orice epoca istorica vor fi intotdeauna asa numitii idioti utili,uneltele unui regim criminal,oricare(Preda numeste asta:Era ticalosilor,referindu-e la obsedantul deceniu…._poate ca ati mai citit oarece despre critica literara)Asa ca vom mai auzi despre asemenea acte de terorism.Rusii incep sa se prinda!Putin e un fascist sadea.Numai voi nu va prindeti.Sa nu fiti si voi ca japonezul care dupa multi ani a iesit din jungla afland atunci ca razboiul al doilea mondial sa terminat.Fiti iubiti toti fii junglei!

    • Ai dreptate Ghiță! Și SUA au idioții lor utili (mult mai mulți!!!).

  4. Rusii iau „cu arcanul” si pe cei care in alte vremuri ar fi fost clasificati de doctori inapti de armata, interzis la a avea o arma pe mana ca pot deveni instabili mental. Pana la urma sistemul de recrutare este defectuos. Armata nu poate fi pentru oricine cum ar vrea Putin.

  5. Razboi hibrid antiterorist si rusii ajung sa vaneze rusi la antrenament.
    Nici lor nu le este prea bine definit unde se ascund teroristii astia in Ucraina, in Rusia, sau la Kremlin ca nu-i gaseste nimeni numai la Putin se gasesc mereu.

  6. Au murit 11. Nu se pot abține să-și lase urmele ca melcu. Puteau spune, dacă tot mint, că au fost 12 d pildă. Dar nu-i așa, este război de război nu teatru de răzoi.

  7. În stilul arhicunoscut deja, SE FACE DIN ȚÂNȚAR ARMĂSAR.
    Vedeți ca Zdrelenski însuși a început sa dea din colț în colț.
    MAXIMA OFENSIVĂ ce trebuia să ELIBEREZE Kherson-ul si sa RECUPEREZE Centrala Zaporojie a fâsâit, rușii trec la TREABĂ.
    Vine Ignatul !?

  8. Dupa cum se vede rusii chiar trec la treaba. Si cand incep nu glumesc. Rușii trec la TREABĂ de il lasa pe Putin fara recruti. Sau se predau cu tancuri si armament lui Zelinski de nici americanii nu-i pot depasi la cat armament dau Ucrainei?

  9. Ma distrez cind vad destul de multi gen Ghita ,care se autosugestioneaza singuri ca rusii nu au soldati,ca li sa terminat munitia si nici macar armament nu mai au,ca pierd zi de zi ,ca le mor nu stiu cite mii de soldati ,sau cu ceva timp in urma ca Putin este foarte rau bolnav si nu mai are de trait mult etc.etc.Visati baieti incontinuare si va hraniti la fel cu povesti de genul asta ,da bine pt. frustrarile voastre .

  10. Putin vrea sa se asigure ca mai are si alti nebuni care sa-l asculte apeleaza la ultimele resurse umane din spitalele de boli mintale. Rusii sanatosi la cap nu-l mai cred pe Putin si au fugit peste granite care incotro sa scape cu viata nedorind sa participe drept idioti utili la invazia nebunului de la Kremlin drept carne de tun nepregatiti militar, fortati sa-si cumpere veste antiglont, fara mancare si apa suficente, sub o comanda militara si conducere, dezastru pe linie. Americanii au lege care permite Congresului suspendarea presedintelui daca o ia razna. Putin are armata personala si trupe de represiune sa-l apere de democratie

  11. Ce sens are propaganda mincinoasa in Romania ? Vad un singur scop: anestezia pentru opozitia la intrarea Romaniei in prima linie, alaturi de Polonia, la programatul razboi mondial. Sper ca ghita sa ajunga pe front, sa inteleaga ce face, inainte sa devina erou.

  12. Au vrut gidanii sa bage romanii in razboi. Polonezii ereau pregatiti, dar nu le-a mers. Vezi cazul Dancu care nu e singur. Sunt vre-o doi trei generali idioti care au primit multi bani de la americani si le sticlesc ochii de nebunie, dar ceilalti sunt oameni normali si patrioti. Daca Romania va intra in razboi va intra pentru eliberarea Sudului Basarabiei.
    Ca vor fi rysii sau ucrainienii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.