Atacat din opoziție, dar și de partenerii de guvernare

Modernizarea sistemului public de pensii, a celui de salarizare şi a celui de asistenţă socială se lasă încă aşteptată de către Ministerul Muncii, a declarat în plen, deputatul PNL Raluca Turcan.

De (R.C.)
Atacat din opoziție, dar și de partenerii de guvernare

Modernizarea sistemului public de pensii, a celui de salarizare şi a celui de asistenţă socială se lasă încă aşteptată de către Ministerul Muncii, a declarat în plen, deputatul PNL Raluca Turcan.

Concluziile finale pe draftul de proiect privind reforma sistemului de pensii vor fi trase în maximum două zile iar documentul îndeplineşte toate criteriile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a afirmat, luni, în Plenul Parlamentului, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.

„În perioada 10-13 octombrie a avut loc misiunea experţilor Băncii Mondiale ce coordonează componenta de asistenţă tehnică. În această perioadă s-au organizat întâlniri ale reprezentanţilor Băncii Mondiale de la Washington cu toţi cei enumeraţi ca făcând parte din acel Comitet de monitorizare a reformei. Ulterior derulării acestor serii de întâlniri, în data de 12 octombrie a avut loc o întâlnire între premierul Nicolae Ciucă, reprezentanţii Ministerului Muncii şi reprezentanţii Băncii Mondiale. În data de 7 noiembrie 2022 a avut loc o întâlnire între Ministerul Muncii şi Ministerul Investiţiilor Europene, cu doamna Celine Gauer, director general Revover, în cadrul Comisiei Europene, şi domnul Massimo Suardi, director în Direcţia Generală Afaceri Economice-Financiare. Concluziile finale vor fi trase în maximum două zile, iar draftul de proiect, care deja este pe final, vă asigur că îndeplineşte toate criteriile din PNRR. Proiectul de act normativ respectă întocmai criteriile din PNRR şi anume: perioada de contribuţie minimă va fi egală şi poate chiar mai mare pe alocuri decât cea prevăzută în sistemul public de pensii, se va reduce cheltuiala cu plata acestor drepturi, iar cuantumul pensiei nu va depăşi cuantumul salariului”, a spus Budăi la „Ora Guvernului”.

Potrivit ministrului de resort, un prim jalon din PNRR a fost îndeplinit în primele săptămâni de la preluarea mandatului.

„De la preluarea mandatului, la sfârşitul lui noiembrie 2021, am avut la dispoziţie doar câteva săptămâni să îndeplinesc un prim pilon sau jalon din acest PNRR, şi anume contractarea contractului de consultanţă pentru a îndeplini jalonul scadent la finalul anului trecut. La licitaţia care fusese organizată, se înscrisese un singur consorţiu, care a fost descalificat în decembrie 2021, pentru că unul dintre membri nu era nici membru al Uniunii Europene, nici al Statelor Unite ale Americii, ci era un membru din Asia, iar altul era în incompatibilitate. Cu toate acestea, am reuşit să îndeplinim jalonul în doar câteva săptămâni. Mi-am propus ca, de la început, să implementez PNRR în deplină transparenţă, împreună cu colegii din Ministerul Muncii. În acest scop, am adoptat în Guvern un Memorandum prin care a fost creat un grup interministerial în vederea îndeplinirii jalonului 215. Ulterior acestui Memorandum am avut întâlniri atât la nivel de miniştri, cât şi la nivel tehnic, cu reprezentanţi din ministerele şi instituţiile beneficiare. După cum bine ştiţi sau dacă nu ştiţi vă spun acum, cele şase legi trecute în PNRR nu sunt nici gestionate, nici implementate de Ministerul Muncii”, a spus oficialul.

Acesta a adăugat că Banca Mondială, în calitate de consultant, a trimis la Bucureşti reprezentaţi de la Washington, care au purtat discuţii cu sindicatele, cu patronatele, dar şi cu reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor beneficiare de pensii şi indemnizaţii de serviciu.

„Banca Mondială ne-a înaintat şi un raport, raport prezentat şi în presă, deci transparent, pe baza căruia lucrăm acum, nu în secret, cu reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor beneficiare. Lucrăm la întocmirea acestui proiect. Acest proiect în curând va fi transmis către Guvern spre aprobare, către CSM, spre avizare, după care va fi înaintat Comisiei Europene şi depus în Parlamentul României. În data de 28 decembrie 2021 a fost aprobat Memorandumul cu tema „Contractarea serviciilor de asistenţă tehnică pentru implementarea reformei sistemului public de pensii şi unele măsuri pentru crearea unui cadru eficient în vederea îndeplinirii jaloanelor aferente aceste reforme”. În cadrul acestui Memorandum se face referire şi la jalonul 215 în înţelesul celor şase categorii: corpul diplomatic şi consular, funcţionari publici, parlamentari, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, procurori şi judecători, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor şi beneficiari ai Curţii de Conturi. În data de 12 ianuarie a avut loc o primă discuţie cu Ministerul Muncii, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Ulterior clarificărilor din această discuţie au fost demarate la nivel de Minister al Muncii discuţiile tehnice cu reprezentanţii Băncii Mondiale privind elaborarea proiectului, dar şi cu reprezentanţii interesaţi şi co-interesaţi şi mă refer la reprezentanţii celor şase legi”, a subliniat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a declarat, totodată, că pentru îndeplinirea în continuare a acestui jalon a mai fost nevoie de încă un Memorandum în Guvern, care conţinea în principal prevederi privind încheierea de protocoale de implementare a reformei sistemului de pensii.

„Ulterior acestui memorandum am prezentat în Guvern şi o Notă de informare în data de 13.07.2022. În continuare au fost derulate o serie de întâlniri tehnice cu experţii Băncii Mondiale pentru a putea identifica o modalitate de elaborare, iar în data de 13 septembrie a avut loc la sediul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale reuniunea Comitetului de monitorizare a reformei sistemului public de pensii şi a reformei pensiilor şi indemnizaţiilor stabilite şi plătite în baza unor legi speciale. La reuniune au participat reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Ministerului Justiţiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Muncii, Curţii de Conturi, Curţii Constituţionale, Camera Deputaţilor, Consiliul Fiscal, Avocatul Poporului, precum şi reprezentanţi ai Casei Naţionale de Pensii Publice, cu acelaşi scop de a continua în culegerea de date şi implementarea mai departe a acestei legislaţii. Toate instituţiile interesate şi enumerate mai sus au trimis puncte de vedere Ministerului Muncii, iar în 21 septembrie 2022 a avut loc o întâlnire tehnică între reprezentanţii Ministerului Muncii, Casa Naţională de Pensii Publice, Banca Mondială, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi bineînţeles, serviciile Comisiei Europene”, a menţionat Budăi.

Modernizarea sistemului public de pensii, a celui de salarizare şi a celui de asistenţă socială se lasă încă aşteptată de către Ministerul Muncii, a declarat în plen, deputatul PNL Raluca Turcan.

„La formarea coaliţiei, în Programul de guvernare a existat o asumare clară a reformelor necesare pentru a moderniza sistemul public de pensii, cel de salarizare şi asistenţa socială în România. Respectarea acestor angajamente încă se lasă aşteptată de către Ministerul Muncii. Modernizarea rapidă a acestor sisteme ar fi reprezentat cel mai important act de echitate socială şi combatere a sărăciei din 1990 până în prezent”, a afirmat Turcan la „Ora Guvernului”, la care invitat ministrul Marius Budăi.

Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, a declarat că „România este singura ţară din Uniunea Europeană în care, dacă ai stagiul complet, eşti cetăţean de categoria a II-a”.

Modernizarea sistemului de pensii ar fi însemnat introducerea şi în Romania a unui standard european „absolut firesc”, a completat Raluca Turcan.

„Cum se întâmpla acum? Ai muncit toată viaţa şi statul român îţi redistribuie banii pe care îi meriţi în tot felul de alte direcţii, numai ţie nu. Or, Uniunea Europeană înseamnă respectarea cu prioritate a acelora care au contribuit, prin efortul lor, la binele comun. Acest lucru ar fi însemnat, evident, că niciun partid nu ar mai fi putut ţine captivi pensionarii din România cu şiruri nesfârşite de fake news despre echitate şi corectitudine. Răsplătirea celor care au muncit mai mult este cel mai firesc lucru în restul Uniunii Europene, numai la noi se găsesc pretexte ca acest lucru să nu devină realitate”, a susţinut Turcan.

Ea a menţionat că primul test pentru Ministerul Muncii va fi în scurt timp, în luna decembrie, privind îndeplinirea jaloanelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Este un test de seriozitate şi responsabilitate cu care Ministerul Muncii trebuie să răspundă termenelor precise şi exigenţelor clare cuprinse în PNRR referitoare la pensiile speciale. Reforma sistemului de pensii, reforma salarizării în sistemul public sau a asistenţei sociale, digitalizarea serviciilor publice trebuie realizate nu doar pentru că ele figurează între angajamentele din PNRR şi condiţionează accesarea fondurilor, ci pentru că sunt reforme mult aşteptate la nivelul societăţii româneşti. Este legitim faptul că parlamentarii se întreabă unde sunt proiectele de legi pentru îndeplinirea reformelor din PNRR, de ce acestea întârzie să apară, în condiţiile în care s-au cheltuit bani grei pentru realizarea lor. Numai pentru consultanţa aferentă reformei s-au cheltuit peste 5,8 milioane de dolari. Să sperăm că nu ne trezim în situaţia în care Ministerul Muncii trimite Parlamentului alte proiecte elaborate în grabă, improvizate şi vădit neconstituţionale! Cred că domnul ministru ştie care sunt riscurile de a mima reforma pentru accesarea fondurilor din PNRR”, a transmis deputata PNL.

Raluca Turcan a adăugat că, dacă ar fi existat o minimă determinare, dacă s-ar fi muncit mai mult, „nu doar în pauzele de publicitate ale talk-show-urilor”, astăzi măcar două proiecte ar fi fost deja în dezbaterea Parlamentului sau chiar adoptate.

„Pentru că ministerul nu ne-a anunţat că a finalizat vreun proiect de reformă, atunci îi recomand domnului ministru să preia proiectele pe care le-a găsit în minister, muncite de consilierii şi experţii noştri. Sunt acolo! Ar fi, de asemenea, onest ca banii daţi pe consultanţă să-i ofere echipelor de experţi din minister care au muncit anul trecut zi şi noapte pentru a elabora proiectele. (…) Majorarea pensiilor mai mici de 3.000 de lei este posibilă imediat, chiar de la data de 1 decembrie, dacă ai noştri colegi de coaliţie votează proiectul legislativ înaintat de PNL privind majorarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 lei. Un milion de pensionari ar beneficia de această măsură imediat. Cei cu pensii sub 2000 de lei ar putea beneficia imediat de un stimulent înaintea sărbătorilor de iarnă. În încheiere, vă sugerez, domnule ministru, ca reforma în domeniul pensiilor să se inspire din modele occidentale, care pun mai presus echitatea socială, care stimulează munca şi contributivitatea, şi să nu cădeţi în capcana de a vă inspira din modele comuniste, profund inechitabile şi egalizatoare, aşa cum am văzut ca sunteţi sfătuit. Deocamdată, e prea mult fake news dinspre Ministerul Muncii, e timpul să vedem şi faptele!”, a mai transmis Turcan.

Sistemul de pensii din România nu este unul corect, a declarat deputatul UDMR Csep Éva-Andrea, ea afirmând că principiul contributivităţii trebuie respectat.

Într-o intervenţie la Ora Guvernului, deputata UDMR a arătat că orice discuţie despre sistemul de pensii în România este bine-venită şi constructivă şi, chiar dacă sunt multe nelămuriri, dezideratul este unul comun.

„Valoarea pensiilor acordate în România sunt oglinda societăţii. Două treimi dintre pensionarii României au pensii sub 2.000 de lei, după cum arată statistica pensiilor aflate în plată, iar un milion de români trebuie să se descurce cu mai puţin de 1.000 de lei. În această sală nu cred că există un parlamentar care nu ar dori să găsească o soluţie vizibilă pentru a mări aceste pensii. În aceste momente de criză economică, formaţiunile politice din coaliţia de guvernare caută o soluţie pentru a găsi o rezolvare, a veni în ajutorul persoanelor care au lucrat o viaţă întreagă şi prin muncă cinstită au contribuit la sistemul de pensii. (…) Subliniez că pe parcursul anilor lucraţi aceşti pensionari au contribuit la sistemul de pensii, dar sistemul nu este unul corect. În opinia mea, putem reconstrui sistemul de pensii din România pe baze solide, pornind de la cel mai important principiu – cel al contributivităţii pentru toate categoriile. UDMR va rămâne consecvent şi susţinem că principiul contributivităţii trebuie respectat, iar noul sistem de pensii trebuie să se bazeze pe acesta”, a transmis Csep Eva-Andrea.

Potrivit acesteia, principiul contributivităţii trebuie urmat şi de cei care sunt în serviciul public, respectiv cei care au incompatibilităţi, interdicţii şi nu au voie să se ocupe de altceva.

„Statul are obligaţia de a lua decizie dacă peste contributivitate le mai acordă puncte în plus pentru anii lucraţi sau nu. Trebuie să eliminăm multe inechităţi. De exemplu, este inadmisibil că unii se pot pensiona la vârsta de 45 de ani, cu pensii speciale, iar mulţi după 35 – 40 de ani lucraţi au contribuţiile achitate, trăiesc cu o pensie minimă socială de 1.000 de lei. O altă inechitate este vârsta de la care poţi beneficia de acea pensie specială. (…) Nicio pensie nu trebuie să fie mai mare decât salariul net, în momentul în care persoana beneficiară de drepturi solicită pensionarea. (…) Avem nevoie de o nouă lege, una foarte simplă”, a mai susţinut deputata UDMR.

AUR susţine mărirea tuturor pensiilor cu o sumă fixă, a declarat, luni, preşedintele partidului, deputatul George Simion, care a adăugat că pensiile speciale trebuie „tăiate”.

„În momentul în care eraţi pe băncile Opoziţiei susţineaţi, domnule Budăi, că trebuie renegociat PNRR, că nu pot fi mărite pensiile din cauza procentului de 9,4 din PIB. Acum sunteţi la Putere şi vedem o oarecare impotenţă în a renegocia PNRR. Nu aţi făcut-o, după cum vedem această impotenţă şi din partea coaliţiei de guvernare care nu e în stare să negocieze la nivel european cu partenerii noştri aderarea la spaţiul Schengen. Nu puteţi, dar, totodată, intenţiile dumneavoastră legate de pensii sunt periculoase, vreţi să daţi mită electorală nemărind punctul de pensie. Vreţi să daţi oamenilor amărâţi din ţara asta o singură dată o sumă mare ca să aveţi garanţia că vă vor vota”, a susţinut Simion, în plenul Camerei Deputaţilor la „Ora Guvernului”, la care este invitat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Potrivit liderului AUR, partidele aflate la guvernare se înşeală dacă îşi imaginează că vor câştiga simpatia pensionarilor „mituindu-i”.

„Subiectul audierii de astăzi din Parlament este unul singur şi, poate ca o voce singulară, spun acest lucru – tăiaţi pensiile speciale, prea mult v-aţi bătut joc de multe categorii sociale. Şi, mai mult decât atât, trebuie să o faceţi un alt lucru – explicaţi românilor care sunt pensiile speciale, pentru că, în momentul ăsta, nu am reuşit să facem decât să învrăjbim o categorie socială împotriva celeilalte. Planurile dumneavoastră pentru mărirea pensiilor anul viitor înseamnă ca săracii să primească puţin şi bogaţii să primească mult. Poziţia AUR este mărirea pensiilor cu o sumă fixă. Opriţi pensiile speciale, opriţi decalajul dintre săraci şi bogaţi”, a transmis George Simion.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. @Gigi: Aiurea, tocmai pentru ca este un moldovean inteligent este si cel mai capabil ministru al muncii de pana acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.