Atât a fost!

Tricolorii au fost conduși cu 2-0 din minutul 47, însă situația s-a echilibrat în partea secundă, când Florin Andone a redus din diferență. George Pușcaș și Florin Andone au ratat două ocazii majore, iar partida s-a încheiat cu victoria Spaniei, scor 2-1.

Atât a fost!

Tricolorii au fost conduși cu 2-0 din minutul 47, însă situația s-a echilibrat în partea secundă, când Florin Andone a redus din diferență. George Pușcaș și Florin Andone au ratat două ocazii majore, iar partida s-a încheiat cu victoria Spaniei, scor 2-1.

România a fost învinsă de Spania, în preliminariile EURO 2020, pe Arena Națională, scor 2-1. Tricolorii au fost conduși cu 2-0 din minutul 47, însă situația s-a echilibrat în partea secundă, când Florin Andone a redus din diferență, iar ibericii au rămas în inferioritate numerică.

Sergio Ramos a înscris pentru Spania, în minutul 29 al confruntării cu România, de pe Arena Naţională. Fundaşul central legitimat la Real Madrid a înscris din penalty, învingându-l pe Tătăruşanu cu un şut plasat. După gol, Ramos a celebrat provocator în faţa galeriei României şi a primit cartonaş galben.

Cel mai bun jucător român din prima repriză a meciului cu Spania a fost Ciprian Tătăruşanu. Portarul a avut şapte intervenţii salvatoare în faţa ibericilor, câteva dintre ele venind din situaţie unu contra unu.

La una dintre primele faze ale reprizei secunde, în minutul 47, Spania a reuşit să majoreze avantajul de pe tabelă. Jordi Alba l-a găsit excelent pe Paco Alcacer în careu, care a reluat cu uşurinţă în plasa porţii lui Tătăruşanu, nefiind marcat de vreun adversar.

Intrat în minutul 56, în locul lui Keşeru, Florin Andone a marcat în minutul 59. Romario Benzar a trimis o centrare bună în careu, Puşcaş a recentrat cu capul, iar Andone, proaspăt transferat la Galatasaray, a trimis în poarta lui Kepa.

În minutul 80, Spania a rămas în inferioritate numerică. După o minge recuperată în propria treime, George Puşcaş a fost lansat excelent în jumătatea adversă şi a sprintat cu viteză, trecând de Sergio Ramos. Diego Llorente l-a faultat pe atacantul român la marginea careului şi a văzut cartonaşul roşu.

George Pușcaș și Florin Andone au ratat două ocazii majore, în prelungirile partidei, iar partida s-a încheiat cu victoria Spaniei, scor 2-1.

După cinci runde din grupa F, la mijlocul preliminariilor, România ocupă locul 4, cu şapte puncte acumulate. Tricolorii sunt depăşiţi de Spania, Suedia şi Norvegia. La Campionatul European din 2020 vor obţine calificarea doar primele două clasate.

Echipele folosite:
România (5-3-2): Tătăruşanu – Benzar, Nedelcearu, Chiricheş, Grigore, Toşca – Deac (71′ Maxim), Marin, Stanciu (63′ I. Hagi) – Keşeru (56′ Andone), Puşcaş
Spania (4-3-3): Kepa – Jesus Navas, Ramos, Llorente, Alba – Fabian Ruiz, Busquets, Saul – Rodrigo (71′ Oyarzabal), Alcacer (84′ Hermoso), Ceballos (76′ Sarabia)

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Dupa 50 de minute plictisitoare, in care parea ca numai Tatarusanu si Puscas jucau pt Echipa nationala, a inteles si Contra ca trebuie sa schimbe niste jucatori. Kesheru a jucat „ca berea dupa vin”, un chin pentru privitorul de fotbal…Era OK un 2-2 macar pentru inspiratul Tatarusanu, bataiosul singuratic Puscas, fostul mare libero Belodedici si inimoasa dna Hagi. Ai nostri au fost totusi norocosi ca n-au incasat-o rau in prima parte, dar si spaniolii au castigat 3p datorita propriului portar,decisiv in ultimele minute. Maxim executa lovituri libere de mai multi ani si este mult mai precis decat talentatul neinspirat Ianis …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.