S-au împlinit 24 de ani de la atentatele care au schimbat lumea. Președintele Donald Trump, prima doamnă Melania Trump și alți oficiali ai administrației au adus joi un omagiu victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, în cadrul unei ceremonii desfășurate în curtea Pentagonului din Arlington, Virginia, transmite CNN.
Evenimentul a marcat cea de-a 24-a comemorare a atacurilor, în timpul cărora zborul 77 al companiei American Airlines, deturnat, s-a prăbușit în Pentagon și a ucis 184 de persoane.
Aproape 3.000 de persoane au fost ucise în total, majoritatea în New York, după ce avioanele deturnate s-au prăbușit în Turnurile Gemene ale World Trade Center, în Pentagon, precum și pe un câmp din Shanksville, Pennsylvania.
„Monștri sălbatici au atacat chiar simbolurile civilizației noastre. Totuși, aici, în Virginia, în New York și pe cerul Pennsylvaniei, americanii nu au ezitat. Au stat în picioare și au arătat lumii că nu vom ceda niciodată, nu ne vom îndoi niciodată, nu vom renunța niciodată și că marele nostru steag american nu va ceda niciodată”, a spus liderul american.
Trump a relatat povești personale ale unora dintre victime, inclusiv mesajul vocal al lui Brian Sweeney către soția sa, Julie, de la bordul zborului United 175; apelul însoțitoarei de bord Renée May către mama acesteia pentru a-i spune „Te iubesc”; Tom McGinnis, care și-a sunat soția de la etajul 92 al Turnului de Nord pentru a descrie ceea ce vedea și a-i spune că o iubește; și Chuck Costello, care a intrat în fugă în World Trade Center pentru a elibera oamenii prinși în lifturi.
„În ziua aceea, am aflat că spiritul eroic american era peste tot în jurul nostru. L-am văzut în ofițerii de poliție, în pompierii extraordinari, în militarii de aici, de la Pentagon, și în inimile fiecărui american care a răspuns chemării istoriei”, a spus el.
Trump a intrat pe scurt în politică în timpul discursului său, repetând refrenul său conform căruia SUA erau o „țară moartă” sub predecesorul său și lăudând efortul său de a redenumi Departamentul Apărării în Departamentul de Război.
„Anul trecut, eram o țară moartă. Acum avem cea mai fierbinte țară din lume”, a spus el.
VIDEO
„In America, we take blows, but we never buckle. We bleed, but we do not bow. And we defy the fear, endure the flames, and emerge from the crucible of every hardship. Stronger, prouder, and greater than ever before.”
— President Trump honored those lost on September 11, 2001 pic.twitter.com/mAHU8I20SD
— NEWSMAX (@NEWSMAX) September 11, 2025
Sunt milioane, sute de milioane de nebuni in lumea aceasta care spun ca Pamantul este plat, ca sa nu mai spun ca 84% dintre romani cred ca Universul este condus de catre o entitate imaginara. Intrebati-o pe Ea ce a pazit acolo !
Baiete, esti 1d1ot? Tu compari pe un inginer sau expert in demolari controlate cu unul care crede ca pamantul e plat? Toro s-a referit la oameni calificati sa emita opinii despre 9/11 dar tu ai inceput sa vorbesti tampenii, pentru ca nu te poti abtine.
Sigur nu esti 1mbec1lul ala de CTP?
Sunt sute daca nu mii de specialisti, ingineri, arhitecti, profesori universitari, militari, chimisti, fizicieni, specialisti in demolari controlate, metalurgisti etc, americani si din alte colturi ale lumii care contesta cu argumente pertinente toate cele intamplate la 11 septembrie. Oare toti acestia sunt in eroare?
9/11 a fost o inscenare a Mossadului pentru a convinge pe europeni sa mearga la razboi cu musulmanii.
E de-a dreptul stupid sa crezi ca 2-3 musulmani inarmati cu cuttere au putut tine ostatici sute de oameni la bordul unui avion.
In timpul atacurilor 5 perciunati, dintre care doi erau agenti Mossad, au fost arestati si a reiesit ca ei stateau si filmau cum turnurile se prabuseau, si radeau si se distrau pe seama asta. Mai tarziu, in duba lor, cainii politisti au detectat miros de explozibile. Lucrurile astea au aparut la stiri pe Fox News si reportajele inca mai sunt pe YouTube.
Mai sunt o gramada de lucruri de spus, dar va las cu „the dancing Israelis”. Cine mai crede povestea oficiala despre 9/11 e un i.m.b.e.c.i.l
@tomlin:explica-mi logic si tehnic cum s-a prabusit ‘intimplator’building nr 7 prin explozii controlate,in momentul pulverizarii turnurilor gemene ?:))Poate e sincer cu tine Larry Silverstein,proprietarul:)))
@tomlin:explica-mi logic si tehnic cum s-a prabusit ‘intimplator’building nr 7 prin explozii controlate,in momentul pulverizarii turnurilor gemene ?:))
Eii, na! Chiar credeți ce se vehiculează verbal in secolul minciunilor deșănțate, mai ales că cine se scuză se acuza?
Apropo, azi si în seara asta 11.09.2024, 2-3 elicoptere militare au aprovizionat Odessa și Izmir cu cele necesare pentru menținerea războiului în zona. Acum la orele 21,45 e discoteca terestră fara artificii, sunt doar lupte în teren ale ukrainei pentru stârpirea presupușilor rusnaci din zona. Oricum, abia s-a întunecat afara, până dimineața e destul timp și pentru artificii rusnace.
Câte boostere ai făcut? Fac pariu că cel puțin patru sau cinci… Cred că ai și o șuviță de păr albastru… Și ai votat cu nea Nicu
Cat de turblurat trebuie a fi unul care crede ca ame.ricanii au omo.rat salb.atic peste 3.000 de oameni pentru a cauta apoi cativa afg.ani ? Trat.ati-va, pana si etal.onul Charlie, tinut in palinka la Ojdula, este mai intreg la minte ca voi !
Nici pana azi nu se stie cine a pregatit atentatele,cine le-a executat si daca Pentagonul a fost lovit de o racheta,cum zic rusii,nu de un avion din care nu s-a gasit NIMIC, si cate si mai cate..Aveau nevoie sa justifice razboaiele din Afganistan si Iraq
Adevarul este ca muricanii s-au facut rau de cacao cand s-au prabusit cele doua dihanii de parca ar fi fost facute din chirpici, sau de parca ar fi fost demolate cu dinamita.
O constructie serioasa ar fi ars drakului la partea de sus, dar nu s-ar fi demolat complet prin implozie, ca si cum ar fi avut incarcaturi explozive la fiecare palier……[Rumburak]
Turnurile au fost dinamitate de proprietari pentru a incasa asigurarea, americanii n-au aselenizat pe Luna pentru ca pe Luna nu este atmosfera, deci steagul american n-ar fi fluturat, Kennedy nu este mort, joaca table la Havana cu Castro si cu cea usescu, iar de la Sfinxul din Bucegi dacii au sapat un tunel pana la Sfinxul din Egipt. Misto, sa inteleaga toti auristii-pisti !