Atenție, Trump! Iranul nu e Coreea de Nord

După ce și-a revărsat mania în Asia, asupra Coreei de Nord, și după ce a lovit Europa deranjând alianța NATO și întâlnindu-se cu Vladimir Putin o zi mai târziu, președintele Donald Trump își îndreaptă săgețile spre Orientul Mijlociu, în Iran.

Provocat de declarația președintelui iranian Hassan Rouhani cum că America ar face bine ”să nu se joace cu coada leului” (o zicală persană), Trump a ripostat pe Twitter mult mai puțin diplomatic și cu majuscule: „Să nu mai ameninţaţi niciodată Statele Unite, altfel veţi suporta consecinţe pe care puţini în istorie le-au mai suportat”. Însă nu deja obișnuitele tweet-uri furioase ale  lui Trump sunt îngrijorătoare, ci deciziile luate la Casa Albă imediat după aceea. Joi, consilierul pentru Securitate Națională John Bolton a convocat o întâlnire la înalt nivel, inclusiv cu șeful Statului Major Interarme, generalul Joseph Dunford, pentru a discuta despre amenințarea iraniană. Și mai îngrijorător este că, vineri, ABC Australia a citat surse anonime din guvernul de la Canberra care arată că SUA au în vedere o lovitura militară în Iran nu mai târziu de luna august. ”Oficiali de rang înalt din guvernul Turnbull cred că SUA sunt gata să bombardeze capabilitățile nuclerare ale Iranului. Bombardamentul ar putea avea loc luna viitoare”, relatează ABC.

Potrivit Wall Street Journal, la întâlnirea de joi organizată de Bolton urma să se discute despre ce sancțiuni mai pot impune SUA pentru a obține un acord nuclear cu Iranul mai avantajos decât cel negociat de fosta administrație Obama, împreuna cu Rusia, China, Franța, Marea Britanie, Japonia și Germania și din care președintele Trump s-a retras. Totodată, oficialii americani ar fi urmat să discute și despre concesiile pe care le-ar putea face Iranului.

Războiul declarațiilor a fost dus mai departe de Iran, după amenințarea lui Donald Trump. Miercuri, Ministerul de Externe de la Teheran a anunțat că SUA ar trebui să-și ia gândul de la orice negocieri câtă vreme Iranul rămâne sub amenințare, că ”negocierile cu sens unic” ies din discuție în actualul context politic. Apoi a venit replica mai dură a generalului Qasem Soleimani, comandantul Forței Quds din cadrul Gardienilor Revoluției. ”În calitatea de militar, este datoria mea să răspund la ameninţările lui Donald Trump. Dacă vrea să utilizeze limbajul forţei, trebuie să mi se adreseze mie, nu preşedintelui Hassan Rouhani. Limbajul lui Trump se înscrie în etica cluburilor de noapte şi a sălilor de jocuri de noroc”, a spus Soleimani, avertizând că regiunea Mării Roşii nu va fi în siguranţă atât timp cât trupele americane sunt în această zonă. ”Trump ar trebui să ştie că suntem un popor de martiri şi că îl aşteptăm”.

Nici ulciorul american nu merge de multe ori la apă

Presa americană de main stream rămâne critică la adresa lui Trump și în privința Iranului. CNN avertizează că ulciorul nu merge de multe ori la apă și că ”diplomația Twitter” a amenințărilor, care a dus în cazul Coreei de Nord la aparenta intimidare a liderului Kim Jong-un și la summitul istoric Kim-Trump de la Singapore, nu va funcționa și în cazul Iranului. ”Iranul nu este Coreea de Nord”, scrie Slate, arătând că Republica Islamică nu se află în aceeași izolare internaționala economică și diplomatică ca și dictatura din Asia. ”Iranul are mai multe mijloace de a riposta împotriva intereselor americane”, scrie Slate. Alte publicații americane socotesc că retorica lui Trump la adresa Iranului este doar o diversiune menită să abată atenția de la strângerea lațului anchetei FBI în jurul lui Trump și a fostei echipe de campanie, acuzată de colaborare cu Rusia. Tweet-urile președintelui vin în contextul în care fostul său avocat Michael Cohen a declarat că Trump știa de conivențele dintre echipa sa de campanie și Rusia, în 2016, și că este gata să depună mărturie în fața anchetatorilor FBI. ”Ne pare rău, Trump. De data asta pista falsă nu va mai funcționa”, scrie The Washington Post. Alți analiști americani consideră că amenințările la adresa Iranului încearcă să-i mobilizeze pe alegătorii neoconservatori americani (alegerile pentru Congres au loc în noiembrie), care au privit mereu cu ochi buni atacarea Iranului în ultimele decenii.

Mergând dincolo de războiul americano-american iscat de ancheta FBI și procurorii conduși de Robert Mueller, amenințările administrației Trump se înscriu în linia ultimelor două decenii. Președintele George W. Bush a amenințat deseori Iranul cu intervenția militară, senatorul John MaCain a vorbit deseori despre asta în campania prezidențială din 2008 și ulterior. Iar actualul consilier John Bolton, fost membru al administrației Bush, este cunoscut pentru linia sa dură față de Iran.

Trump bate Iranul ca să priceapă China, Rusia și UE

De această dată, având în vedere modul în care Donald Trump înțelege diplomația, presedintele SUA pare să bată șaua pentru a pricepe iapa. Furia sa împotriva Coreei de Nord a fost un avertisment în primul rând pentru China, la fel și disputa comercială începută de Washington. Diatribele lui Trump împotriva Germaniei au fost, de fapt, adresate întregii Europe, la fel ca și tarifele impuse de SUA pentru importul de aluminiu și oțel. Acum, amenințările împotriva Iranului sunt, de fapt, avertismente pentru orice putere ar dori să deranjeze interesele SUA și ale aliaților Arabia Saudita și Israel în Orientul Mijlociu. Sunt avertismente pentru Rusia lui Putin, pentru puterile europene ce vor petrolul ieftin iranian și urmaresc oportunități de afaceri în țara cu 80 de milioane de oameni, un avertisment pentru China și expansiunea sa economica în Iran, prin Noul Drum al Mătăsii și investițiile ce pot supune economia iraniană influenței chineze. Administrația de la Washington a considerat că nu poate trage beneficii economice și strategice de pe urma acordului nuclear semnat de Barack Obama în 2015 pe măsura beneficiilor obținute de Germania, de China, Franța, India, Japonia. Liderii americani sunt deranjați că aceste state se susțin reciproc pentru a nu respecta sancțiunile impuse de SUA Iranului, după retragerea din acordul nuclear. Spre exemplu, în urmă cu o săptămână, ministrul de stat pentru afaceri internaționale al Cancelariei de la Berlin a spuns că India are dreptul de a lua o ”decizie suverană” privind achiziția pe mai departe de petrol iranian. Apoi, India a anunțat ca nu va respecta sancțiunile impuse de SUA și va continua să cumpere petrol iranian, plătind cu rupii în loc de dolari. Mai mult, guvernul japonez și-a anunțat partenerii americani că nu va înceta importul de petrol iranian decât în momentul în care ceilalți mari cumpărători vor face asta.

Baze șubrede pentru o intervenție militară

Este limpede că Iranul nu este Coreea de Nord, că are aliați și state interesate economic în stabilitatea Iranului și menținerea acordului nuclear, chiar și după retragerea SUA. In aceste condiții, va fi greu pentru administrația Trump sa găseaswcă baza legală pentru o intervenție militară în Iran. Cum pot decide SUA să bombardeze o țară care se supune unui acord internațional în care toate puterile mondiale rămân angajate (nu doar rivalii SUA – Rusia și China), cu excepția Washingtonului? Este foarte puțin probabil ca unui asemenea demers militar american să i se alăture alte state, cu excepția, probabil, a Arabiei Saudite și a Israelului. Apoi, oficialii americani trebuie să ia în calcul naționalismul iranian. În ciuda crizei economice cu care se confruntă țara, în ciuda sancțiunilor și a protestelor, bombardarea unui stat a cărui populație știe că respectă angajamentele internaționale poate duce la o mobilizare anti-americană de proporții.

Rețetă veche: proteste, mujahedini, propagandă, bombe

Există însă strategii deja rodate pentru ca SUA să joace pe mai departe cartea acțiunii militare în Iran. Scenariile au fost deja aplicate în Irak, Libia și, cu mai puțin succes, în Siria. În ultimele luni, mai multi oficiali americani, inclusiv ambasadoarea la ONU, Nikki Haley, au promovat mesajele de pe rețelele sociale postate de gruparea iraniană de opoziție Organizația Mujahedinilor Poporului. Această grupare ce luptă împotriva teocrației de la Teheran a fost desemnată ca organizație teroristă de mai toate puterile occidentale, la începutul anilor 2000, petru ca apoi să fie scoasă de pe lista neagră și să devină pârgie occidentală de presiune în dosarul nuclear. Acum, în SUA se înmulțesc apelurile, inclusiv din partea avocatului lui Trump, Rudolf Giuliani, ca ”opoziția iraniană” să dea jos regimul. Este scenariul în care a fost implicat Congresul National Irakian, înainte de invazia militară americană din 2003.

Apoi, SUA au anunțat recent că finanțează un departament în limba persana la Vocea Americii, care va cuprinde formate radio, TV și social media, pentru a da ”o perspectivă americană asupra evenimentelor”. La fel s-a întâmplat înaintea protestelor și ciocnirilor armate din Siria, în 2011, după care a urmat războiul dintre marile puteri, sub masca unui conflict civil. Apoi, de luni de zile au loc întâlniri ale unui ”grup de lucru” Israel-SUA supervizat de Bolton, ”axat pe încurajarea protestelor interne din Iran și pe presiunea internă asupra guvernării”, relatează site-ul de stiri Axios.

Cum moneda iraniană este în cădere liberă și afaceriștii din Marele Bazar din Teheran (una din categoriile care sprijină tacit actualul regim) au fost la originea unor proteste fără precedent, propaganda antiregim, coroborată cu acțiunile Mujahedinilor Poporului și gonflarea valului de emoție stârnit de primele victime în rândul populației pot duce la crearea premiselor unui conflict intern. Ulterior, recursul la principiul ”reponsability to protect”, care a justificat multe intervenții militare occidentale, poate legitima o intervenție în Iran.

”Un înfricoșător și cunoscut zgomot al războiului se intensifică la Washington, în timp ce războaiele din Irak, Afganistam, Siria și Yemen continuă. Fantomele din trecutul neoconservatorilor suflă praful de pe scenariul irakian, pentru a susține un război cu Iranul. Formula lor e simplă și eficientă: prezintă guvernul iranian ca pe o amenințare existențială, insistă asupra lanțului de evenimente catastrofale ce ar urma dacă nu acționezi, minimizează costurile și riscurile războiului pentru schimbarea regimului. Dacă ne uităm în trecut, neoconservatorii nu au fost singuri în demersurile pentru un război in Irak. Un aspect crucial pentru a vinde ideea războiului la publicul american a fost sprijinul minimal din partea comunității irakienilor americani”, a scris pe Twitter, la 20 iulie, Reza Marashi, fost oficial al Departamentului de Stat pentru Afaceri Iraniene, acum membru al Consiliului Național Iraniano-American.