Atenţionare de călătorie pentru Grecia

Ministerul Afacerilor Externe îi anunță pe românii care vor să călătorească în Grecia că accesul rutier pe teritoriul acestei țări este permis în perioada 1-15 iulie a.c. numai prin punctul de trecere al frontierei bulgaro-elene de la Kulata-Promachonas, ca urmare a introducerii obligativității completării formularului electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidența celor care se deplasează în această țară.

În ceea ce privește accesul pe teritoriul elen, vor fi efectuate teste aleatorii pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2. Persoana testată trebuie să aștepte rezultatul timp de 24 de ore, în condiții de autoizolare, la adresa pe care a declarat-o în formularul electronic.

Rămân obligatorii măsurile generale de prevenție: purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor și de distanțare socială.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără niciun preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.