“Attila” în premieră la Scala din Milano: afară, intră în scenă protestarii

De o parte a pieţei se afla tramvaiul sponsorizat de Chanel, de cealaltă, camioneta centrelor sociale plină cu banere, portavoci şi focuri de artificii.

“Siguranţa patronilor, închisoarea  pentru cei exploataţi”, “Legea hoţească nu este iertată la Milano”, scriau şi strigau în jur de 50 de tineri imberbi şi bătrâni antagonişti care şi-au dat întâlnire la Sant’Ambrogio pentru premiera operei Attila de Verdi.

Şi în timp ce focuri de artificii luminau sosirea multor maşini albastre în faţa teatrului, un băiat a împins un cărucior cu o marionetă a reprezentându-l pe ministrul de Interne Salvini, în timp ce un altul indica un panou care îl asocia cu preşedinţii Trump, Macron şi Bolsonaro.

În realitate liderul Lega Nord, Matteo Salvini, nu a venit, deşi fost prezenţi mulţi politicieni, în frunte cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, care a sosit cu fiica sa cu un sfert de oră înainte de începerea spectacolului, precedat de cuirasieri şi aplaudat atât în afara, cât şi în sala teatrului, dar şi pe via Manzoni unde se aflau mulţi oameni care mergeau către intrare cu biletele în mână.

Au sosit apoi preşedintele Senatului, Castellati, miniştrii Bonisoli şi Tria, care l-a întânit pe predecesorul său Padoan, senatorii pe viaţă Mario Monti şi Liliana Segre, guvernatorul Lombardiei, Fontana, şi primarul oraşului Milano, Sala. O participare mai curând politică decât mondenă, chiar dacă este notabilă şi prezenţa lui Alessandro Cattelan, a lui Pierre Casiraghi cu Beatrice Borromeo, a Elianei Miglio, Irene Pivetti sau balerina Carla Fracci, Roberto Bolle.

Printre personalităţile economiei n-au lipsit Fedele Confalonieri, Diana Bracco, Francesco Starace şi Bruno Ermolli.

Pentru a apăra Scala se aflau în jur de o mie de agenţi ai forţelor de ordine, dintre care mulţi în civil, pe lângă controlul aerian. Cu mult mai mulţi decât manifestanţii şi aproape unul la doi spectatori de la premieră.

Spectacolul, care a început cu intonarea imnului naţional, a fost un succes colosal, iar încasările au depăşit 2 milioane de euro.

Nu istoria veche, ci rănile secolului al XX-lea din spectaculosul Attila, sub bagheta lui Riccardo Chailly, au inaugurat stagiunea lirică la Tearo alla Scala. Un impact cinematografic, care a procat ovaţiile pentru Chailly, dar şi pentru protagonişti: basul Ildar Abdrazakov (Attila), soprana spaniolă Saioa Hernández (Odabella), tenorul Fabio Sartori (Foresto), baritonul român George Petean (Ezio), Francesco Pittari (Uldino) şi Gianluca Buratto (Leone), dar şi pentru maestrul corului, Bruno Casoni. Să menţionăm şi faptul că multe arii au fost aplaudate la scenă deschisă, mai ales cabaletele lui Attila, Oltre quel limite, şi ale lui Ezio, È gettata la mia sorte.

“A fost frumos să simţi publicul atât de implicat, a fost o senzaţie epidermică. Am perceput atenţia absolută şi continuă a spectatorilor”, a mărturisit Chailly

În această montare, povestea devine imagine. Nu suntem în secolul al V-lea, pe timpul adevăratului Attila. E o poveste italienească, foarte apropiată de noi, care transpare din regia lui Davide Livermore, din scenografia concepută de Giò Forma, ca şi din costumele imaginate de Gianluca Falaschi.

Dacă sursa de ispiraţie a operei a fost o tragedie germană antinapoleoniană, căreia Verdi i-a adăugat vibraţii ale Risorgimento-ului, Livermore actualizează montarea, transpunând acţiunea unui invadator în distrugerile, inclusiv cele umane, din perioada de după război, pe care Europa şi-o aminteşte şi acum cu tristeţe. Totul este resimţit încă mai “adevărat” datorită impactului scenelor video, imagini imense, profunde, generate pe înalţi pereţi de leduri, creaţie a grupului D-Wok. Acestea dau impresia implicării într-un film, adesea în alb-negru. Nori ameninţători se ridică şi plutesc deasupra ruinelor unui oraş, printre resturi de poduri, arcade prăbuşite, invadatori în uniforme negre brutalizează femei şi preoţi inerţi. Attila înaintează pe un cal negru, împărţind, simbolic, o haină de blană cu Odabella, prizoniera-eroină care acceptă să se căsătorească cu el pentru a-l putea ucide, ca biblica Judith.

În timpul Preludiului primul act, sunt proiectate video-uri impresionante pentru a arăta, în flash back, trauma Odabellei. Este văzută copila, într-un câmp de grâu, ţipând disperată, în timp ce Attila îi ucide tatăl cu sabia. Video-ul poartă spectatorul şi în coşmarul lui Attila. Întâlnirea lui Leon cel Mare cu Attila, fresca lui Rafael devine gigantică şi se animă pentru a reda, întâi în alb-negru şi treptat mărindu-se la apariţia Papei Leon. Video-urile merg mai puţin în scena sărbătoririi lui Attila (mai curând un festin, un carnaval între boa-uri din pene de struţ, pene şi zale baroce) pentru a reaminti trauma Odabellei din final, la moartea lui Attila.

Istorie afară, istorie înăuntru. Chailly atinge, cu acest succes, o treaptă a parcursului său în reevaluarea critică a primelor opere ale lui Verdi. “Era un gigant chiar şi în tinereţe”, afirmă el.

Pentru prima dată a fost ascultată la Scala aria lui Foresto pe care Verdi o scrisese pentru tenorul Napoleone Moriani, pentru premiera de la Scala din 1846, şi cinci măsuri compuse special de Rossini, în cadrul celui de al treilea act. Chailly le-a dirijat foarte lent, acţiunea s-a oprit, scufundată într-o lumină roşie incandescentă, ca şi cum, dintr-o dată, povestea a fost oprită odată cu timpul.

Preşedintele Italiei, încântat de spectacol, a afirmat: “Muzica şi cultura sunt simbolul democraţiei. Attila mi-a plăcut foarte mult”.

Attila de Giuseppe Verdi a cucerit Scala din Milano, fiind ovaţionat peste 15 minute. În Galeria San Vittore, iubitorii muzicii au putut urmări pe un ecran imens întregul spectacol.