Au început forajele geotehnice pentru consolidarea planșeului de la Piața Unirii

Specialiștii fac săpături la mare adâncime pentru a verifica starea solului și a fundației pe care se sprijină structura planșeului vechi de 80 de ani.

Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița este inspectat în aceste zile de o echipă de experți structuriști, a căror misiune este aceea de a obține date relevante despre starea solului și despre cât de avansat este gradul de uzură al fundației pe care se sprijină o mare parte din Piața Unirii. Vorbim aici despre o structură din fier și beton, realizată în anii ’40, încadrată, conform expertizei din anul 2018, în clasa stării tehnice IV – nesatisfăcător, asupra căreia nu s-a mai intervenit vreme de mai bine de 80 de ani și care are nevoie de măsuri urgente de consolidare și de punere în siguranță. Acesta este motivul pentru care, timp de două săptămâni, specialiștii execută foraje geotehnice la o adâncime de 30 de metri de la nivelul solului, în șapte puncte diferite ale planșeului de la Piața Unirii, anunță Primăria Sectorului 4.

Rezultatele intervențiilor vor fi interpretate de experți, urmând ca pe baza acestora, să fie stabilite în mod concret, atât soluțiile tehnice corespunzătoare ce urmează a fi aplicate pentru consolidarea planșeului, sumele necesare acestor lucrări dar și durata lor.
Forajele ce se execută în momentul de față în zona Pieței Unirii fac parte din cea de-a două etapă de expertizare a planșeului, într-o primă fază fiind realizate scanări ale întregii zone, precum și investigații nedistructive, constând în analizarea mostrelor de beton și fier pentru a se stabili gradul de uzură al structurii.
Rezultatele acestor investigații vor fi incluse în expertiza tehnică ce se realizează în vederea consolidării planșeului de la Piața Uniri și care are ca termen de finalizare jumătatea lunii decembrie.
Ulterior, se va organiza o licitație publică în vederea realizării proiectului tehnic, urmând ca după întocmirea acestuia și obținerea tuturor avizelor și a autorizațiilor necesare, să fie dat ordinul de începere a lucrărilor propriu zise de consolidare a planșeului de la Piața Unirii, una dintre cele mai aglomerate și tranzitate zone din București, planșeu sub care se află atât caseta de apă a Bucureștiului, cât și stațiile de metrou Unirii 1 și Unirii 2, conform sursei citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

1 Comentariu

  1. Lucrare foarte complicata si grea ,datorita faptului ca in atitea ani nu a fost intretinuta si nici verificata asa cum ar fi trebuit.Probabil in cazul care totusi se va incepe, o sa dureze foarte multi ani si baietii destepti vor mai cistiga niste bani.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.