Se vorbește iar despre reorganizarea administrativ-teritorială a României

Ca o prioritate guvernamentală și legislativă pentru perioada imediat să fie…

De (I.R.)
Se vorbește iar despre reorganizarea administrativ-teritorială a României

Ca o prioritate guvernamentală și legislativă pentru perioada imediat să fie…

PSD vântură o nouă ”reformă”, în plină criză politică și constitutională.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiect s-a înființat un grup format din membrii partidului.

‘Am făcut o comisie, președintele Camerei Deputaților, cu viitorul președinte UNCJR, cu viitorul președinte AMR, cu câte doi reprezentanți de la consiliile județene, de la primarii municipii reședință de județ, de la orașe, de la comune, cu doi membri de la Comisiile de administrație din Parlament. Am spus că aș dori, în această sesiune, să venim cu un proiect de reorganizare teritorială’, a spus Ciolacu la sediul central al PSD.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat că în ședința Consiliului Politic Național al partidului care a avut loc luni s-a decis ca o prioritate guvernamentală și legislativă pentru perioada imediat să fie înființarea acestui grup de lucru care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României.

‘Este o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp și pe care nu a îndeplinit-o încă, iar acest lucru va veni în sprijinul reformei, astfel încât să dinamizăm, să eficientizăm administrațiile locale, să existe firesc ca o consecință imediată și o reducere a cheltuielilor de administrare a autorităților locale, dar și o eficientizare în sprijinul oamenilor prin această reformă’, a afirmat Romașcanu.

Acesta a menționat că sunt foarte multe lucruri care trebuie luate în discuție în privința acestei reforme.

‘Există cu certitudine nevoia de consolidare a unor comunități locale, există nevoia de a consolida serviciile publice și serviciile statului din comunitățile respective. Sunt foarte multe lucruri care intră aici, inclusiv partea de educație, învățământ, sănătate, acces la sănătate și infrastructură și așa mai departe. Nu există principiul desființării (unor localități – n.r.), există principiul comasării, probabil, și acest lucru se va lua în discuție’, a conchis purtătorul de cuvânt al PSD.

Liberalii susțin orice proiect care face administrația mai eficientă, a declarat, luni, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, cu privire la un proiect de reorganizare teritorial-administrativă a țării anunțat de PSD, precizând că este nevoie de un acord în coaliție.

‘Orice proiect care face ca administrația din România să fie mai eficientă, inclusiv administrația publică locală, care duce decizia mai aproape de cetățeni, pentru descentralizare, pentru trecerea de competențe de la ministere la serviciile deconcentrate va fi susținut de PNL. Aici nu este vorba de paternitatea unor soluții, aici este vorba să lucrăm să luăm niște decizii corecte care să aibă într-adevăr un rezultat bun și să le punem în aplicare. (…) În mod cert, pentru a pune proiecte în practică, indiferent ce fel de proiect, este nevoie de un acord în coaliție. Noi, așa cum am spus, susținem orice formă care îmbunătățește lucrurile și sunt convins că în perioada următoare vom discuta și aceste aspecte, așa cum propunerile pe care noi le facem au nevoie de un acord din partea partenerilor’, a declarat Bolojan, la Palatul Parlamentului, după ședința Biroului Politic Permanent al PNL.

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. Ati avut cumva impresia ca UDMR se face scara pentru „proeuropenii” lui peste asa, numai pentru farame de la buget?

  2. „mishteaux 3301 spune:
    14 ian. 2025 la 16:31
    PENSIONARII nu-s orbi 🤣🤣🤣 … „

  3. Marcel Ciolacu ori face pe prostul, ori suferă de amnezie când spune că ar dori ca în această sesiune să vină cu un proiect de reorganizare administrativ-teritorială a României. Amintim uitucului că în anul 2023 când presedintele Camerei Deputatilor era Marcel Ciolacu a fost depus la parlament un proiect de LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.2/1968, republicată, privind organizarea administrativă a teritoriului României.
    (Vezi: https://www.cdep.ro/proiecte/2023/400/30/3/pl197.pdf)
    Ulterior, proiectul de lege a ajuns si la senat in timp ce presedintele senatului era Nicolae Ciucă dar nici acesta nu a catadicsit să-l pună pe ordinea de zi pentru dezbatere si adoptare cu eventuale amendamente.
    (Vezi: https://www.senat.ro/legis/PDF/2023/23b278AD.PDF?nocache=true)
    De aceea, acum când a ajuns cutitul la os din cauza deficitului bugetar excesiv, Marcel Ciolacu nu trebuie să mai tergiverseze lucrurile ci să ia proiectul de lege privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, prin comasarea satelor și reducerea numărului de județe, pentru a fi adoptat de actualul parlament, eventual prin asumarea răspunderii guvernului .

  4. Păi nu ai altă cale bre.. Ești falit,. Ești indatorat și ai o clasă politică de pus la zid.. Deci care-i soluția ? Imparți responsabilitatea,.. o plasezi mai jos, la nivel de regiuni autonome.. Deci adevărata democrație asta inseamnă, o DESCENTRLIZARE,. Ergo, deși le vine greu să scape frîiele din mănă, cei de la ”centru”, borfașii sunt nevoiți la acest pas, care va aduce și mari economi bugetului, dar nu mai garantează succesul in alegeri..Poate le vine mintea și fac și doar două mandate consecutiv primarilor și guvernatorilor regiunilor,.

  5. De cate ori revine udmr la guvernare se scoate de la arhiva problema reorganizarii administrativ-teritoriale. Acum sunt mult mai agresivi, cu mai multa influenta, in timp ce oitele noastre fac glumite pe tik tok. Balmajeala lui romascanu se pliaza exact pe visul iredentistilor.
    Trecerea proiectului prin Parlament va fi floare la ureche cu habarnistii care il populeaza majoritar, iar legea va trebui sa fie promulgata de presedintele tradator, nu de viitorul ales. Iata de ce atata graba, pentru ca sigur nu vor mai avea tupeul sa ne anuleze din nou votul. Totusi, la nevoie vor amana din nou data alegerilor.

    P.S. Nu mai cenzurati parerile cititorilor!

  6. Reorganizarea teritorial-administrativa inseamna redesenarea colegiilor electorale, e metoda traditionala folosita si patentata in SUA, ca marxistii sa ramana la putere sau sa nu piarda masiv. Sub pretextul „reorganizarii teritorial-administrative” regimul de la Londra incearca sa amane alegerile locale din vreo 7-8 regiuni ale Angliei, unde marxistii laburisti pierd masiv in toate sondajele. Reteta e sa muti comunele/satele in care pierd, in colegiul electoral cu un orasel de pensionari proveniti din randul birocratiei, sau orasele de academici si intelectuali. Imaginativa ca baga comuna Chitila care voteaza masiv AUR (sa zicem) in Sectorul 1 care e castigat/dominat masiv de PSD/USR… Chitila o sa fie condusa de dictatura instaurata cu Sectorul 1.

  7. ‘Am făcut o comisie… cu viitorul președinte AMR’ – poate cu viitorul președinte al R.A.M., o fostă regiune din perioada anilor ’50…’o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp și pe care nu a îndeplinit-o încă’.

  8. @Paulian Ionescu 13 ian. 2025 la 14:51: cum sa nu faca nimic comitetele si comitiile escrocului de la Palatul Victoria, care, altfel, nu le-ar mai înfiinta? Dimpotriva: ele se remarca prin buzunarirea drastica a banilor contribuabililor: fura tot, prada tot, si-nca ceva pe deasupra. @curios 13 ian. 2025 la 16:27: bine-nteles ca nu. Da’ din aceasta dilema, nu veti putea iesi, am spus!

  9. este guvernul Ciolacu II valabil? Ceea ce prof.Giurescu a reusit sa amane acum ”proeuro” uita si se grabesc…

  10. ASTA nu e bine acum cat UDMR-ul are putere PREA MARE!
    Va dau un sfat prietenesc :
    – daca vreti sa nu va para AMARNIC de rau mai tarziu … amanati impartirea teritoriala a RO (pentru ca e o treaba 🙁 irreversibila …dupa ! NU VA GRABITI acum INCOLTITI ! si cu americanii la noi 😐 ! DAAAR faceti ce vreti … voi dormiti cum va asterneti ! 🙂 )
    IQ=?

  11. Au adus în politica românească tot felul de indivizi/ide din alte țări care nu au nicio legătură cu realitatea românească: din republica moldova, din ukraina, din Franța, din Ungaria, parcă și din Austria, și americani, încât, Romania ca stat suveran, ca stat securizat pe securitatea internă, nu mai există! Apoi, de prin 2009 tot urla pe tema regionalizării de au distrus țara, au aiurit justiția, un proces civil sau penal, in loc să se judece la Iași pentru regiunea de nord-est, se judecă la Focșani pe regiunea de Sud-Est unde curtea de apel e a Galați-ului! In plus, tot de la justiție, multi judecători în loc să judece în judecătoria județului sau regiunii respective, judecă în alt județ sau regiune, că asta au stabilit politicienii! Și, vai, vai, vai, nu au nicio implicare politica politicienii romani! Acum, după ce ursarul a urlat pe reindustrializarea țării, o alta sursa de furat financiar, o dau pe regionalizare de unde se poate fura pe banda rulanta financiar. Ăștia chiar ne cred fraieri pe toți cetățenii români! Ghinion, ursare, inca nu v-am depășit la fraereala mincinoasă.

  12. Bă, Ciolace! Singura reformă admisă și dezirabilă este să vă duceți dracu’ toți din guvern! Toți! Altă „reformă” nu mai vrem, că ni s-a aplecat de la „reformele” voastre incompetente și descreierate.

  13. “ Nu există principiul desființării (unor localități – n.r.), există principiul comasării”!!! Și comasatele se vor numi? Toate sunt sugerate de UDMR, iar mangafaua de Buzău nu înțelege ce ofensivă anti România e în Ardeal. Cât despre cel de Oradea din punct de vedere al românismului la Senat ori Bolojan, ori Kelemen tot aia e. Ar trebui o statistică a câte străzi din centrul orașelor din Ardeal cu sub 15 % unguri le-au fost schimbate în ultimii 15 ani numele din nume românești în nume de unguri.

  14. Ca si in trecutul relativ recent, se revine la regiunile (oblast’-urile) bolsevice. Asta demonstreaza si CUI ANUME i-au promis Ciolacu &co. ca vor face re-dez-organizarea.

  15. Corect, cu UDMR la guvernare și un ciolac mizerabil… Nu se știe! Românii de etnie maghiară au drepturi mult peste ce vezi în Vest. Franța, Alsacia și Lorena, unde e plin de nemți, nu există plăcuțe bilingve, exclus așa ceva, sunt doar în franceză. Și dacă ar fi vorba doar de bilingvism la noi. Multe au plecat spre maghiari din cauza unor judecători putred de corupți.

  16. …reforma trebuie sa fie doar administrativa!…partea cu teritorialitatea este primul pas spre infiintarea enclavelor…probabil inca un pret platit migratorilor pt intrarea intr-un spatiu care, de facto, nu mai exista…Zic totusi, dupa preluarea puterii sa se reintroduca pedeapsa capitala…

  17. o reforma teritorial-administrativa ,manarita de PNL aripa bolojan ,ii va arunca in aer;cred ca Ciolacu nu e atat de prost incat sa-si dea singur foc la valiza!Bolojan nu e roman,are alte obligatii

  18. Ciolacul, tipand ca rusii, a adus practic rusii la conducerea Romaniei, UDMR, partidul lui Viktor Orban, prietenul lui Putin. Acum, prin influenta majora castigata in Romania se infaptuieste pohta ce a pohtit Orban: Autonomie teritoriala pentru asa zisul tinut secuiesc. Totul pentru ce? Pentru un Schengen si eventual o ciosvarta aruncata sub masa de Trump la inaugurare cumva? Tradatorii isi arata din nou adevarata fata.

  19. E apa la moara ptr cereri de autonomie. Poate sunt si unele agreate (acces Schengen). Doar ca nu se pot autofinanta, vor suge de la doua tzate.

  20. ”Este o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp.”
    Tocmai de aceea.
    De cate ori s-a atins ac subiect, au fost mega/discutii peste discutii.
    Cele mai multe venite de la UDMR, ei sunt mai cu moț.
    Iar acum cand Ciolacu este legat ombilical de UDMR, ce incredere avem ca face o reforma reala in beneficiul dezvoltarii si nu in alte scopuri.
    Ac reforma administrativa nu ar trebui sa fie facuta de politicieni.
    Daca isi doresc binele Romaniei, s-o lase pt specialisti de marca, in domeniu.
    Ca si reforma justitiei. Nu ar trebui s-o faca politicienii.
    Sunt slab pregatiti si nici nu avem incredere in ei.
    Cu atat mai mult, de acum pe mai departe, dupa anularea alegerilor.

  21. Derbedeilor din clasele politice romanesti ,nu v-ati saturat sa tot faceti comisii peste comisii care de fapt nu fac nimic ?

  22. Ha, ha! Hebeticu’ di Covrig nu știe ce să să știe face ca să nu iesă dom’ Jorjescu… Blambecu’ nu-nțăleje că România or-i Mare or-i nghică cum vria iel s-o facă, to’ pi dom’ Jorjescu-l va avia ca Președinte!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate