Augustin Lazăr, vizită din interes la Tudorel Toader

Augustin Lazăr, vizită din interes la Tudorel Toader. Procurorul general a anunțat că și-a depus candidatura pentru un nou mandat la șefia Parchetului General. Funcția rămâne vacantă începând cu data de 28 aprilie. Lazăr și-a depus dosarul direct la cabinetul lui Tudorel Toader. „În urmă cu jumătate de oră am depus-o (candidatura, n.r.). Am mers la cabinetul ministrului, bineînțeles”, a declarat procurorul general, Augustin Lazăr, la sediul CSM.

Augustin Lazăr a anunțat din 18 martie că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de procuror general al României, chiar dacă Tudorel Toader a cerut revocarea lui.

Funcţia, vacantă după 28 aprilie

Ministerul Justiţiei a declanşat procedura de selecţie pentru numirea unui nou procuror general al PÎCCJ, funcţie care va deveni vacantă în data de 28 aprilie, când se va încheia mandatul lui Augustin Lazăr. Procedura se desfăşoară între 13 martie şi 5 aprilie.

Mandatul actualului procuror general, Augustin Lazăr, se încheie în data de 28 aprilie, potrivit CV-ului său. Însă, Tudorel Toader a declanşat procedura de revocare a lui Lazăr din funcţie în 24 octombrie 2018. Între timp, Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba, o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcţie declanşată de ministrul Justiţiei, cerere care încă se judecă.

Iohannis îl vrea pe Lazăr

Secţia pentru procurori a CSM a dat un aviz negativ cererii lui Tudorel Toader de revocare a procurorului general. Cererea de revocare a ajuns totuşi la Klaus Iohannis, care a anunţat, în luna ianuarie 2019, că nu îl va revoca pe procuror, deşi Toader a transmis de mai multe ori documentele prin care a cerut înlăturarea lui Lazăr din funcţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.