Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a aprobat în cadrul ședinței de joi înregistrarea listei de 58 de candidați din partea partidului politic Alianța pentru Unitatea Românilor pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie, informează instituția într-un comunicat pe site-ul său, potrivit Agerpres.
A fost înregistrată şi lista de 52 de candidaţi la funcţia de deputat în parlamentul Republicii Moldova din partea partidului politic Liga Oraşelor şi Comunelor.
De asemenea, au fost aprobate simbolurile electorale ale formaţiunilor, confirmaţi reprezentanţii în Comisia Electorală Centrală şi trezorierii, mai precizează CEC pe site-ul său.
În acelaşi timp, CEC anunţă că a luat act de decizia Curţii de Apel din 19 august prin care a fost admisă cererea Ministerului Justiţiei privind limitarea activităţii a patru formaţiuni politice, între care şi partidul politic „Renaştere”.
Si din nou, fictiunea unionista, mare diversionista si nespus de putinista, va acumula niște amarate de procente, prea putine pentru eternitate, dar multe pentru Abjectia URii.
Am votat AUR pentru ca doresc UNIREA Romaniei cu Basarabia, Bucovina, Bugeacul, Maramureshul de nord shi Insula Sherpilor.