Austeritate de tip ceauşist, în vremuri democrat-liberale

Trăiesc permanent cu senzaţia că Băsescu şi regimul lui politic repetă greşeala lui Ceauşescu şi a regimului lui cu măsurile draconice de austeritate luate. Ambii, obsedaţi de datoria externă. Grecia e datoare vândută şi grecii n-o duc atât de rău ca românii, nu li s-a tăiat salariul cu 25 la sută (atenţie, nu numai bugetarii au fost afectaţi de această tăiere, ci şi mare parte dintre particulari; patronatul a hotărât să micşoreze salarii la privaţi cu 25 la sută, profitând de politica de stat a salarizării, că dacă tot trebuie să respecte salariul minim, de ce n-ar respecta şi tăierea salariilor cu 25 la sută), nu s-a trecut la sărăcirea programată. La noi e aceeaşi gândire comunistă dictatorială, de a pune populaţia în genunchi, în numele îndeplinirii planului, cu orice preţ – în cazul lui Băsescu, al respectării planului deficitului bugetar stabilit de FMI et comp. Pentru mine rămâne pe mai departe o enigmă că, în deplină libertate, Băsescu face tot ce vrea, şi că opoziţia e ca şi inexistentă. Trăim precum înainte de 1989, într-o Românie moartă, fără protestatari, a dispărut cu totul opoziţia civică şi sindicală, şi e inexplicabil. Populaţia e pusă la zid de actualul regim, consumul (care ar putea fi un indice de creştere a economiei) e la pământ, românii trăiesc din foarte puţinul avut, ca înainte de 1989, şi nimeni nu mişcă în front azi. Ce ni se întâmplă? Acum regimul Băsescu vrea să impună (fie şi prin asumare guvernamentală, călcând în picioare Parlamentul) patru legi care sunt împotriva populaţiei! Legi care le vor scădea românilor şi mai dramatic veniturile (salarii şi pensii „unice” îngheţate mai mici, dobânzi mărite la credite la bănci, un buget de stat de avarie, care taie, nu dă nimic). Şi cu toate acestea, nimeni nu mişcă în front.

În 1989 era criza comunismului, acum e criza capitalismului, şi românii de rând majoritari îşi duc nedemni crucea. Să fi înţeles românii în majoritate că există pericolul să intre România în incapacitate de plată şi să nu mai primească salarii, pensii, indemnizaţii de la FMI dacă nu se pun în aplicare aceste legi ale austerităţii draconice? Vă daţi seama ce se va întâmpla în următorii ani: toate aceste legi ale austerităţii, care se votează acum, vor fi anulate, fiind o ruşine pentru democraţie… E de necrezut, Parlamentul stă pe mai departe la cheremul lui Băsescu şi al Guvernului, al coaliţiei aflate la putere, care taie şi spânzură după propriile interese (interese, suntem asiguraţi, care se confundă cu interesele ţării). PNL are dreptate, statul a devenit duşman de moarte pentru românul majoritar. În acest timp, opoziţia parlamentară continuă să fie, din păcate, divizată, ineficientă, numai gura e de capul ei (sunt inflamaţi continuu liderii PSD şi PNL, fără rost, nu se leagă nimic, sunt numai nişte politruci care te zăpăcesc; anunţă continuu nu numai că nu vor veni la guvernare alături de PDL şi Băsescu, motiv să mimeze lupta cu actuala putere, îi convine să crească în sondaje fără să facă nimic; e clar că electoratul penalizează PDL-Boc, nu simpatizează liderii PSD-PNL: electoratului îi e lehamite să tot audă demagogia de opoziţie parlamentară; altceva ar fi dacă opoziţia PSD-PNL ar găsi soluţii să dea jos guvernul Băsescu-Boc şi dacă ar guverna împreună).

Optimismul guvernului Băsescu-Boc e de faţadă, anul 2011 va fi la fel de prost ca 2010, va trebui să facem împrumuturi să avem cu ce să plătim creditele luate de la FMI et comp., austeritatea va muşca şi mai rău din veniturile românilor, în condiţiile în care deficitul de stat va trebui scăzut de la 6,8 la 4,4. Singurul lucru notabil în viitorul buget de stat al României e faptul că sunt puşi bani grei deoparte pentru coplăţile la banii europeni ce trebuie atraşi – numai că aceşti bani sunt luaţi de la celelalte capitole ale bugetului şi aşa neîndestulător, probabil ei vor fi trecuţi la investiţii. Necrescând veniturile românilor, e la mintea cocoşului că nu va creşte nici componenta esenţială a funcţionării economiei, consumul (proştii care tot amintesc de perioada liberală a guvernării Tăriceanu, când românii aveau bani de cheltuit, atât de criticată de guvernanţii de tip ceauşist de azi, uită că economia a crescut atunci la cote inimaginabile şi pentru Occident, tocmai pe seama consumului românilor, care dăduseră de gustul bucuriei de a trăi; era normal să nu se stea cu ochii pe deficitul bugetar, cheltuielile publice aveau sens, economia reală „pe plus, la procente ameţitoare” era cea care dădea bani românilor). Azi, pentru a fi siguri că va fi votat bugetul de stat de către propriii parlamentari, premierul îi corupe, le cumpără votul cu bani grei acordaţi circumscripţiilor lor (în plus faţă de celelalte circumscripţii, ale celorlalţi parlamentari din opoziţie), bani scoşi din burtă, care probabil că vor fi ascunşi anume în fondul de rezervă al premierului, să poată fi contabilizaţi. Suntem de plâns.