Austria importă personal medical din România

Austria importă personal medical din România. În plină pandemie de coronavirus, perioadă în care știrile despre demisiile în valuri ale personalului medical sunt la ordinea zilei, publicația euractiv.com scrie că Austria importă angajați din România și Bulgaria pentru a completa lipsurile din sistemul sanitar. 
Euractiv. com scrie că „luni, 231 de cadre medicale au fost aduse pentru a oferi servicii de îngrijire 24 de ore în regiunea Austriei Inferioare. Personalul medical ar fi fost transportat cu zboruri organizate din capitala bulgară Sofia și orașul românesc Timișoara“.
Cadrele respective au fost plasate în izolare preventivă în hoteluri, după care vor fi repartizate în locații din estul Austriei timp de patru până la şase săptămâni, potrivit unui oficial local.

Sectorul austriac de asistență pentru persoanele în vârstă depinde foarte mult de lucrătorii est-europeni obișnuiţi să facă naveta pentru a acorda asistență la domiciliu acestor persoane. Și, cu toate că era nevoie de doar 70 de persoane, au fost recrutate peste 200 din nevoia autorităților austriece de a se asigura că nu vor rămâne „în pană“ de personal.

Comisia Europeană a emis îndrumări practice pentru statele membre pentru a se asigura că lucrătorii din domenii cheie pot trece frontierele pentru a lucra în ciuda noilor restricții.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

18 Comentarii

  1. Imi place ca-i considerati dezertori pe medicii si asistentii care refuza sa trateze pacienti fara a avea echipament de protectie. Dar pe cei care pleaca din tara sa lucreze pentru altii, cum i-ati boteza? Si ( culmea! ) tocmai din Timisoara.

  2. Să-i ia pe cei din fosta lor provincie – Bukowina.
    Pe cei imunizați la Covi!

  3. Carcotasi mai sunteti! La drepturi in primul si in primul rand tarile din vest – la obligatii „noile tari membre” – (memebre, adica, cum se glumea pe vremuri, un fel de….): asta-i solidaritatea europeana!! Ca doar n-ati vrea ca Germania, Austria etc, sa cheltuiasca banii proprii pentru a-si forma medicii necesari? Pentru ce i-ar mai fi primit atunci pe parlitii aia din Est???

  4. Parte din stirea de zilele trecute ca: a plecat cu avionul din Suceava cu persoane la cules de sparanghel? Pt ele s-a facut testarea in care Flutur a devenit medic? De aceea este criza de personal in Suceava? Unde au mai facut ”operatia” de transport din Romania?
    In aceste clipe in care Austria isi arata josnicia, Albania devina urmasa Maicii Tereza: https://www.digisport.ro/special/gestul-albaniei-a-impresionat-profund-italia-decimata-de-covid-19-nu-i-uita-pe-saraci-vor-fi-singurii-care-te-vor-ajuta-819176 Aceasta este adevarata fata a Europei. Una lipsita de scrupule, care devalizeaza sistemul medical al tarilor sarace si Albania o tara saraca, dar plina de omenie. Austria, Germania trebuiau sa ajute tarile in nevoie nu sa le mareasca necazul sa infiga pumnalul pana la prasila. Sa ne fereasca Dumnezeu de aceasta lume civilizata de la periferia a ceea ce insamna a fi OM. Din scrierile lui Rudolf Steiner si tarile pot fi judecate de Dumnezeu…

  5. Ii ia pe post de infirmiere iar daca-i ii prind cu spaga-n gura revin la patria muma.

  6. Asta da trafic de profesionisti prin lege definitiva! Aici nu mai poate interveni cotrocenistul, sica mantolina sau cel de la interne! Legea ue obligatoriu trebuie respectata si cetatenii onorabili merita sa munceasca demn si serios intro locatie in care sunt respectati!

  7. Bravo, Vela . Bravo, Arafat.Meritati Dosare penale pentru subminarea sistemului de sanatate, ca si subiect de securitate nationala. Asta e uniunea europeana ? la resurse si la servicii secrete.HUO !

  8. Da’ pe doctor Ciomu nu-l vor ? Sper sa nu-l ceara si pe Costache … sa faci naveta zilnica Sibiu-Viena e mai greu …. (ps : ia sa-i vedeti pe „bolnaviorii” si panicatii care au ramas pe acasa acum vreo doua zile, „din spirit de precautie” … la ora asta se plimba pe Mariahilfer Straße !)

  9. Stați liniștiți, o să vedeți că peste 2-3 săptămâni, când avem noi nevoie, ne trimit ei medici austrieci.
    Serios! Fără glumă!

  10. Gestul este lipsit total de patriotism dar îl înțeleg. Pentru cine să te jertfești? Pentru un neamț îngălat ajuns stăpân pe plantație!

  11. Nimic mai simplu ! La vama la Bors sau Nadlac, ascunsi prin camioane, or sa declare ca sint busteni ! Totusi sper ca austriecii sint constienti de riscul asumat … la foamea de pe la noi, lebada de Viena risca sa fie pusa rapid pe lista speciilor pe cale de disparitie …

  12. daca oamenii nu aveau locuri de munca aici este OK, dar daca sunt medici, infirmiere si au demisionat pentru acest motiv, eu le-as retrage cetatenia romana

  13. Ce dracu cadre medicale sunt astia luati de Austria?! Chiar asa nu mai facem distinctia intre ingrijitori de batrani si medici si asistente medicale?! Nu ne-a luat virusul Wuhan mintile tuturor!

  14. De ce nu importa din Ungaria vecina si prietena?Sau din Cuba,mult mai bine situata medical?
    Atatea intrebari la o stire banala..

  15. ce greseala ! trebuia sa-l importe pe Johannis si guvernul lui ! sunt buni organizatori si ar rezolva situatia rapid !

  16. Nu doar cetatenia, ci dreptul, cu valoare internationala, de a mai practica nobila profesiune de medic/ cadru medical. Si, poate, o masura cu adevarat militara: interdictia de a parasi tara pentru toate persoanele angajate in sistemul medical, respectiv, masuri punitive in cazul oricarei incercari de a o face!

  17. Pentru asta am aderat la Uniune! Luati tot! Chiar si cozile de topor!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.