cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Finanţatorul roş-albaștrilor Gigi Becali a declarat că va pune în aplicare decizia Curţii de Apel care îl obligă să nu mai folosească numele „Steaua”. „Acea hotărâre întâi trebuie motivată, iar apoi mai sunt 30 de zile. Deci mai durează 3-4 luni de zile până când va fi pusă în aplicare. Apoi, UEFA nu are ce […]

Președintele american, Barack Obama, l-a sfătuit pe succesorul său, Donald Trump, să nu încerce să conducă administrația SUA „așa cum ar conduce o afacere de familie”, relatează Agerpres, care citează BBC. Domnul Trump trebuie să „respecte” instituțiile Statelor Unite, a subliniat președintele în exercițiu într-un interviu acordat postului ABC News, preluat duminică de BBC. „După […]

Un echipaj de poliţie s-a interesat dacă fostul parlamentar Sebastian Ghiță, dat în urmărire în prezent, s-a internat la Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti. “Da, l-au căutat la noi şi acum două săptămâni, dar şi în prima zi a anului cred. Nu înţeleg de ce tocmai la noi. Dacă s-ar fi internat la Drăgoeşti, am fi […]

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, a declarat, vineri, la ședința de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii (CSM), că justiția este făcută de toată lumea, în toate locurile, însă nu de specialiștii adevărați în drept. „Vreau să știți că există o enormă așteptare din partea dumneavoastră și cred că singurul […]

Jucătoarea americană Alison Riske și sportiva cehă Katerina Siniakova se vor înfrunta, sâmbătă, în finala turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari. Alison Riske (39 WTA) a învins-o vineri, în semifinale pe italianca Camila Giorgi (81 WTA), cu 6-3, 6-3, urmând să dispute a doua sa finală consecutivă la […]

Militari ai Brigăzii 9 Mecanizate “Mărășești” din Constanța intervin vineri pentru înlăturarea efectelor căderilor masive de zăpadă din zona Dobrogei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat. Intervenția are loc la solicitarea Centrului Național de Conducere Integrată, constituit la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. „O grupă de militari acționează cu un camion DAC 6×6 și cu […]

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost deconectată vineri, la ora 8:25, de la Sistemul Energetic Național, din cauza unei perturbații pe o linie de evacuare putere de 400KV în SEN, aparținând operatorului de transport a energiei electrice, a anunțat Nuclearelectrica. „Această perturbație apărută din cauza vremii nefavorabile din zonă, a produs deconectarea automată a […]

Vicepreşedintele american Joe Biden l-a îndemnat pe preşedintele-ales Donald Trump să se maturizeze, relatează The Associated Press şi CNN, citate de News.ro. Biden a respins joi acuzaţiile pe care Trump le-a făcut pe Twitter despre modul în care a gestionat administraţia Obama tranziţia. Vicepreşedintele a declarat într-un interviu pentru „PBS NewsHour” că a venit vremea […]

Județele Buzău, Brăila, Ialomița, Constanța, Călărași și Tulcea au intrat sub cod roșu de vreme rea, toate drumurile naționale și județene din zonă fiind închise, a declarat vineri pentru Agerpres șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. „Drumurile naționale, precum și drumurile județene sunt închise în Brăila, Ialomița, Constanța, Călărași, Tulcea. S-a luat decizia […]

Arhiepiscopia Tomisului a anunțat anularea procesiunii religioase și a slujbei de Sfințire mare a apei Mării Negre, programată a avea loc vineri în jurul orei 11.30, în Portul Tomis. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a declarat pentru Agerpres că din cauza condițiilor meteorologice s-a decis anularea tradiționalei procesiuni religioase și a slujbei […]

Update: Unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ 30 de minute la decolare, a anunțat, vineri, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) în contextul vremii nefavorabile. Pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, cu ninsoare și vânt în rafale, care transportă zăpada […]

Trei autoturisme şi o autoutilitară au rămas blocate, vineri dimineaţă, în zăpadă, în judeţul Ilfov. Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Vasile Daniel, a precizat vineri dimineaţă, citat de News.ro, că între localităţile Afumaţi şi Ştefăneşti două maşini, între care o autoutilitară, au derapat şi au ajuns în şanţ, fiind scoase de către pompieri. Totodată, […]

Senatorul PSD Şerban Nicolae va fi, începând de joi, noul preşedinte al Comisiei juridice a Senatului după ce Carmen Daniela Dan, cea care a deţinut anterior această funcţie, a fost numită ministru de Interne în Guvernul Grindeanu, transmite News.ro ”După-amiază la plen o să anunţăm modificările în comisii şi în numele grupului PSD preiau şi […]

Jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska a fost învinsă de americanca Alison Riske în trei seturi, cu 6-2, 3-6, 6-0, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China). Agnieszka Radwanska (3 WTA) era principala favorită a competiției. La acest turneu a participat și Simona Halep, care a fost eliminată miercuri în turul al […]