Congresul SUA a certificat alegerea lui Donald Trump la Casa Albă

Congresul Statelor Unite a certificat vineri, la aproape două luni de la scrutinul din 8 noiembrie, alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, în ciuda perturbărilor create de parlamentari democrați și manifestanți, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Vicepreședintele SUA, Joe Biden, a condus vineri o sesiune comună a celor două camere ale Congresului pentru a confirma numărul marilor electori obținuți de Donald Trump și rivala sa democrată, Hillary Clinton, 304 la 227. Totodată, Mike Pence a fost ales vicepreședinte al SUA, cu 305 electori.

AFP notează că procedura a fost întreruptă în numeroase rânduri de obiecțiile prezentate de aleșii democrați, pentru motive precum interferențele atribuite Rusiei în timpul campaniei electorale, presupuse violări ale drepturilor civice, disfuncționalitățile mașinilor de numărare a voturilor sau contestarea statutului unor mari electori.

Joe Biden a respins toate aceste obiecții din cauză că niciuna nu a fost semnată atât de către un membru al Camerei Reprezentanților, cât și de un senator, așa cum prevede legea federală (niciun senator democrat nu s-a alăturat protestelor). Microfoanele unor aleși care contestau procedura au fost întrerupte.

După îndeplinirea și acestei ultime formalități din Congresul SUA, Donald Trump va putea depune jurământul, așa cum prevede Constituția, pe 20 ianuarie, ceremonia de învestitură în funcția de președinte urmând să aibă loc la Capitoliu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.