cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Doar 13 deţinuţi mai protestează, la ora actuală, după răscoala declanșată săptămâna trecută, a anunțat Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) într-un comunicat. Cei 13 deţinuţi își exprimă în continuare nemulțumirile față de condiţiile din penitenciare. Dintre aceştia, zece condamnaţi din şapte penitenciare au refuzat masa şi alţi trei protestează pe acoperişul unei secţii de cazare, […]

Lansat pe 6 iulie în Statele Unite, Australia şi Noua Zeelandă, jocul Pokémon Go a atras într-o singură zi mai mulţi utilizatori în Statele Unite decât reţeaua de socializare Tinder pe dispozitivele care folosesc sistemul de operare Android. După lansarea jocului Pokemon Go, pasionaţii de jocuri video par să devină dispuşi la orice pentru a […]

Primarul reales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, aflat în arest preventiv, a fost adus luni la prânz, din Penitenciarul Gherla, pentru a depune jurământul de credință. Update: După ce a depus jurământul, Cherecheş a fost suspendat pentru că se află în arest preventiv. În locul său, va fi desemnat un viceprimar pentru a conduce […]

Polițiștii au depistat duminică noapte un bărbat care conducea un autocar, pe autostrada A2, având o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. IGPR precizează într-un comunicat transmis luni că noaptea trecută, la ora 00.40, mai mulți șoferi au semnalat, la 112, că un autocar marca Mercedes se deplasează haotic pe calea unidirecțională […]

În vacanța școlară, planificarea de către părinți a tuturor activităților copiilor are consecințe nedorite, reduce potențialul lor creativ, le îngrădește inițiativa și posibilitatea de a se ocupa cu ce le place.

Programul „Rabla Clasic” a fost suplimentat cu 4.000 de tichete electronice, iar ritmul de achiziționare continuă să fie extrem de rapid, respectiv 15 vouchere pe minut, a declarat, luni, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, într-o conferință de presă, transmite Agerpres. „Programul „Rabla” funcționează foarte bine și este o premieră că toate cele […]

Ministrul britanic al Comerțului Internațional, Liam Fox, a avansat duminică 1 ianuarie 2019 ca posibilă dată a ieșirii efective a Marii Britanii din Uniunea Europeană și a anunțat că noul guvern de la Londra a început deja discuții informale pentru încheierea unor acorduri bilaterale de liber schimb cu mai multe țări, printre care se numără […]

Ca să poată ocupa funcţia de viceprimar al comunei Coloneşti, judeţul Olt, un ales local din partea PSD a divorţat de soţie, care este secretar al aceleiaşi primării, evitându-se astfel situaţia de incompatibilitate, transmite corespondentul Mediafax. Este vorba de actualul viceprimar al comunei Coloneşti, Constantin Dan Burducel, care a candidat pentru un post de consilier […]

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a promis că va continua să curețe din toate instituțiile „virusul” responsabil pentru tentativa de lovitură de stat de vineri seară și le-a cerut susținătorilor săi să rămână în continuare în stradă toată săptămâna următoare pentru că pericolul nu a trecut complet, transmit agențiile AFP, Reuters și EFE, citate de Agerpres. […]

Update: Spania a învins România cu scorul final de 4-1, după victoria obținută duminică, în ultimul meci al confruntării, de Pablo Carreno Busta în fața lui Adrian Ungur, în turul doi al Cupei Davis, Grupa I valorică a zonei Europa/Africa. Busta l-a învins pe Adrian Ungur cu scorul de 6-3, 7-6 (5). Tot duminică Roberto […]

Doi albanezi arestați duminică de autoritățile franceze i-au furnizat atacatorului de la Nisa pistolul de calibrul 7,65 mm pe care acesta îl avea în cabina camionului cu care a pătruns joi seară în mulțimea de pe Promenade des Anglais, ucigând 84 de persoane și rănind peste 200, transmite agenția EFE, citată de Agerpres. Teroristul francez […]

Luni în nordul, nord-estul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane vremea se va menţine în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, potrivit meteorologilor. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în estul Transilvaniei, în Moldova şi zona Carpaţilor Orientali, unde cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi […]

Doisprezece oameni care au dansat şi s-au distrat la o cumetrie, la un restaurant din Podul Turcului, în judeţul Bacău, au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, transmite România TV. Oamenii au început să se simtă rău la câteva ore după ce au mâncat. Au fost luaţi cu ambulanţele direct de la petrecere şi duşi […]

Președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, ar urma să se întâlnească în prima săptămână din luna august, relatează agențiile de presă străine. Anunțul privind întâlnirea dintre cei doi lideri a fost făcut de Ria Novosti, care citează Kremlinul, și de agenția turcă de presă Anadolu. Momentan nu se cunosc mai […]

Premierul Dacian Cioloș a declarat că a readus în discuție, în contextul Summitului ASEM care a avut loc în Mongolia o inițiativă propusă de România și Spania privind crearea unui tribunal internațional împotriva terorismului. „Aceste două zile de reuniuni au fost marcate de evenimentele din Franța și, în consecință, s-a discutat și despre modul în […]

Update Președintele Rusiei, Vladimir Putin, care a avut duminică o convorbire telefonică cu șeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, și-a exprimat dorința privind ”o revenire rapidă la stabilitate” după tentativa de lovitură de stat militară eșuată din Turcia, cerându-i totodată liderului de la Ankara să asigure securitatea turiștilor ruși, transmit agențiile de presă străine. Cu […]

O persoană a fost rănită, duminică dimineaţă, în județul Arad, în timp ce ieşea dintr-un restaurant-pensiune care a fost incendiat intenţionat, în incendiu fiind distruse mai multe camere ale clădirii şi 16 clienţi fiind evacuaţi, transmite corespondentul Mediafax. Incendiul a avut loc la un restaurant aflat în pădurea Ceala de la marginea municipiului Arad, în […]

Trei tineri au murit sâmbătă noapte și unul este în stare gravă, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un capăt de pod. Accidentul a avut loc în satul Căciulești din comuna Girov, județul Neamț. Potrivit primelor informații prezentate de presa locală, șoferul de 24 ani, aflat la volanul unui autoturism Mercedes (cumpărat […]

Duminică au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 16,5 milioane lei (peste 3,67 milioane euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,7 milioane lei (peste 600.000 […]

Departamentul de Stat al Statelor Unite i-a îndemnat pe americani să evite orice deplasare în Turcia, la 24 de ore după tentativa eșuată de lovitură de stat militară soldată cu cel puțin 265 de morți. „Având în vedere tentativa loviturii de stat din 15 iulie și consecințele ei, încurajăm cetățenii americani să-și revizuiască planurile de […]

Premierul Dacian Cioloş a anunțat că a discutat sâmbătă seara cu omologul său francez, Manuel Valls, despre familia de români dată dispărută după ce se afla la Nisa în ziua atentatului şi al căror copil este internat în spital. Potrivit lui Ciolo, Valls l-a asigurat că autoritățile franceze fac tot ce le stă în putere […]

Zborul umanitar operat de TAROM, cu care a revenit în ţară al doilea grup de cetăţeni români, de 108 persoane, blocate pe aeroportul Ataturk din Istanbul, a aterizat în țară duminică dimineață la ora 4.10. ”Aşa cum s-a precizat anterior, acest zbor umanitar, ale cărui costuri au fost suportate din fondul MAE pentru situaţii de […]