cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Delia Podea, șef al Secției Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a fost deferită justiției de Parchetul General, în stare de arest preventiv, în dosarul testărilor ilegale de medicamente. Podea este acuzată de abuz în serviciu în formă continuată, fals […]

Primarul Istanbulului, Kadir Topbas, a anunțat că municipalitatea a alocat un spațiu care va servi drept cimitir pentru cei implicați în lovitura de stat eșuată, pentru că niciun cimitir nu acceptă înmormântarea lor, transmite Hurriyet, citat de HotNews. Primarul a descris parcela drept „cimitirul pentru trădători”. „Am alocat un spațiu pe care îl vom numi […]

Update Poliția franceză efectua joi după-amiază o operațiune antiteroristă la Argenteuil, la nord de Paris, în urma căreia au fost arestate mai multe persoane, relatează joi Le Parisien, citat de Agerpres. Operațiunea din Argenteuil nu are legătură directă cu atacul terorist comis pe 14 iulie la Nisa, în sudul Franței. Potrivit Le Parisien, în cadrul […]

Premierul Dacian Cioloș a primit vineri o delegație de reprezentanți din cadrul Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de președintele comitetului pentru control și reformă guvernamentală, Jason Chaffetz, a anunțat Guvernul, precizând că vizita în România a delegației, alcătuită din 11 reprezentanți, face parte dintr-un turneu internațional. Potrivit sursei citate, principala temă de discuție a […]

Asociația Procurorilor din România își exprimă „dezaprobarea profundă” față de suspendarea și arestarea a peste 2.700 de magistrați în Turcia, precum și arestarea unui judecător de la Curtea Constituțională. „Stabilirea vinovăției unei persoane se face numai individual, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de Declarația Universală a Drepturilor […]

Stând la pândă, cum o face de obicei, și așteptând greșelile celorlalți competitori politici, fostul președinte a simțit că negocierile de fuziune între PSD și UNPR, apoi PNL și PUNR n-aveau cum duce la rezultatele scontate de respectivele formațiuni.

Un tânăr din Guatemala a fost împuşcat mortal în timp ce încerca să captureze una dintre creaturile din celebrul de acum joc „Pokemon Go”. Jerson Lopez de Leon, de 18 ani, a fost prins într-o ambuscadă şi a murit, după ce a fost împuşcat în timp ce juca „Pokemon Go” cu verişorul lui Daniel Moises […]

Turcia încearcă o repoziţionare în raport cu Rusia, Iranul şi lumea islamică, în sens mai cuprinzător, iar această reaşezare afectează relaţiile cu Bruxellesul, a apreciat, la RFI, de fostul ministru de Externe, Andrei Marga.Pentru fostul şef al diplomaţiei române, „este clar că pe de o parte, Turcia în ultimii cel puţin 15 ani a făcut […]

Un jurnalist mexican a fost ucis cu gloanțe în fața soției sale și a celor doi copii ai lor, într-o țară care este una dintre cele mai periculoase din lume pentru presă, relatează joi AFP, citată de Agerpres. Pedro Tamayo Rosas, în vârstă de 45 de ani, care lucra pentru două publicații din statul mexican […]

Primarul, secretarul şi asistentul social din localitatea argeşeană Berevoeşti au fost amendaţi de Corpul de Control al Prefecturii Argeş în scandalul reţelei care a transformat în sclavi aproape 40 de oameni, transmite corespondentul Mediafax. Corpul de control al Prefecturii Argeş a sesizat o serie de nereguli pe parcursul verificărilor care sunt în plină desfăşurare în […]

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că Rapid nu va putea evolua în ediția viitoare a Ligii 1. „ACS Poli Timişoara va evolua în Liga 1 în locul Rapidului. Rapid, la această oră este în faliment, nu poate angaja jucători, antrenori, nu poate face nimic. Şi în situaţia în care s-ar dispune suspendarea falimentului, Rapid […]

Autoritățile turce investighează dacă cei doi piloți turci care au doborât avionul de vânătoare rusesc în noiembrie 2015 la granița cu Siria, aflați în prezent în arest, au legături cu mișcarea predicatorului Fethullah Gülen, a anunțat președintele Recep Tayyip Erdogan, într-un interviu acordat Al-Jazeera, potrivit ediției online de joi a cotidianului Hürriyet, citat de Agerpres. […]

Fostul tenismen Ilie Năstase a anunțat marți seară la Realitatea TV, că va renunţa la politică imediat după încheierea mandatului său de senator. „Scandalurile între politicieni şi dintre partide mă deranjează foarte mult. Eu am intrat în politică ca să învăţ ceva bun, dar nu am învăţat nimic. Nu mă regăsesc printre aceşti oameni, şi […]

Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Senat, Petru Filip, a anunțat la RFI că va discuta cu şeful acestei instituții, Călin Popescu Tăriceanu, pentru a vedea dacă s-ar impune „o abordare instituţională” a situaţiei din Turcia.Petru Filip crede că „România ar fi trebuit din acest punct de vedere, al unor lucruri fundamentale privind un stat […]

Peste 6.500 de angajați ai Ministerului Educației din Turcia au fost suspendați, a declarat miercuri un oficial turc, în urma anchetei lansate în acest sector după tentativa de lovitură de stat, relatează Reuters și DPA, citate de Agerpres. Noile suspendări au loc după ce cu o zi în urmă același minister a suspendat alți 15.200 […]

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, este prima propunere a partidului pentru postul de premier după alegerile din toamnă, a declarat miercuri noul preşedintele executiv al partidului Valeriu Steriu, după ce anterior spusese că nu exclude susținerea lui Dacian Cioloș. „A spus (Traian Băsescu – n.r.) că ar fi cel mai bun premier şi într-adevăr este în […]

Estonia va asigura președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a qnului2017, în locul Marii Britanii, care a renunțat la aceasta, a anunțat miercuri un purtător de cuvânt al Consiliului, transmite AFP. Ca urmare a acestei decizii, toate președințiile Consiliului UE vor fi devansate cu jumătate de an „în ordinea prevăzută în […]

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut miercuri Parlamentului reexaminarea legii privind impozitul specific pentru persoanele juridice care care desfăşoară activităţi în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri şi alimentaţie publică. Potrivit președintelui, se impune reexaminatea actului normativ pentru că nu realizează pe deplin scopul preconizat de legiuitor, respectiv necesitatea creşterii încasărilor la bugetul de stat şi promovarea […]

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că va propune Consiliului General al Municipiului București să aprobe ca piațeta dintre bulevardele Carol I și I.C. Brătianu să poarte numele actorului Radu Beligan, care a decedat miercuri. „Timp de peste șapte decenii, maestrul Radu Beligan a marcat scena mai multor teatre bucureștene și naționale, fiind […]

Ministerul Apărării turc îi anchetează pe toți judecătorii și procurorii militari din Turcia și a suspendat 262 dintre ei, a anunțat miercuri televiziunea NTV, conform Reuters. Televiziunea nu a oferit alte informații referitoare la aceste măsuri care fac parte din represaliile regimului președintelui Recep Tayyip Erdogan după puciul eșuat de vineri noaptea. Mii de militari, […]

Un agent al Poliției Locale Craiova a fost târât marți cu mașina de un doljean în vârstă de 36 de ani care nu a dorit să se conformeze la solicitările acestuia. Potrivit agentului care a fost implicat în incident, șoferul a plecat în trombă în momentul în care i-au fost solicitate actele, polițistul local fiind […]

Actorul Florin Piersic a declarat miercuri, referindu-se la decesul lui Radu Beligan, că îi „lăcrimează sufletul şi mintea”, resimţind decesul actorului ca pe moartea unui părinte. Florin Piersic a declarat pentru Mediafax că deşi obişnuit cu veşti de acest fel, „niciuna nu m-a lovit mai tare decât zborul maestrului Radu Beligan”. „Ştiu că mă înţelegeţi. […]

Traian Băsescu a declarat miercuri, după aprobarea fuziunii PMP cu UNPR, că obiectivul noului partid pentru alegerile parlamentare din toamnă este obținerea a 15-20% din voturi. „Obiectivul este între 15 și 20 procente pentru toamnă”, a spus Băsescu, la finalul reuniunii Congreselor PMP și UNPR, unde s-a votat fuziunea. Potrivit lui Băsescu, în urma fuziunii […]

Principesa Moştenitoare Margareta spune, referindu-se la actorul Radu Beligan care a decedat miercuri, că arta acestuia, pe care Custodele Coroanei o consideră inteligentă şi profund originală, „a traversat două secole de cultură română modernă”. „Am aflat cu tristețe trecerea la cele veșnice a marelui om de cultură Radu Beligan. În lunga sa viață, actorul a […]

Guvernul ungar a lansat miercuri o nouă serie de mesaje ostile împotriva imigranților, în special pe tema terorismului și a violențelor față de femei, în cadrul campaniei sale în jurul referendumului din octombrie privind repartizarea refugiaților în Uniunea Europeană, transmite Agerpres, care citează AFP. Mesajele au fost prezentate pe pagina de internet a guvernului și […]