cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Compania NIS a intrat în parteneriat cu o firmă canadiană pentru dezvoltarea a 4 perimetre din vestul României. Naftna Industrija Srbije („NIS”) şi East West Petroleum Corp (EWP) au anunţat un acord de cooperare pentru explorarea a patru blocuri din vestul României, EX-2 (Tria), EX-3 (Baile Felix), EX-7 (Periam) şi EX-8 (Biled), potrivit unui anunţ […]

Cornel Dinu trece printr-un moment extrem de dificil după vestea morţii lui Fănuş Neagu, naşul său de cununie, dar şi după intervenţia chirurgicală nereuşită pe care a suferit-o luni, la Geneva, soţia acestuia. „Nu o să merg la înmormântare, de o săptămână nu pot să dorm, sunt terminat, am o depresie cruntă. Nu-l mai pot […]

Mihai Neşu, care se află internat în spitalul „UMC” din Utrecht din 11 mai, a fost mutat de la terapie intensivă într-o rezervă normală. Fostul apărător stânga al Stelei nu mai are nevoie de masca de oxigen, putând respira în acest moment fără probleme, potrivit gsp.ro. Fundaşul român s-a accidentat, în data de 10 mai, […]

Avocatul Poporului afirmă că instituţia pe care o conduce „a fost lucrată într-un mod foarte viclean juridiceşte” de Curtea Constituţională, atunci când aceasta a judecat problema neconstituţionalităţii interzicerii cumulului între pensii şi salarii. Muraru povesteşte, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, cum instituţia pe care o conduce a sesizat Curtea Constituţională în privinţa neconstituţionalităţii ordonanţei de […]

Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor va contesta la Curtea Constituţională a României (CCR) ordonanţa privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, liderul deputaţilor social-democraţi, Mircea Duşa. „Această ordonanţă nu reprezintă altceva decât ceea ce Guvernul face de doi ani încoace – să mai taie nişte […]

Guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu spune că România se va confrunta din nou cu intări puternice de capital care vor pune presiune pe echilibrul macroeconomic al ţării. Între 1990 şi 1992 capitalurile străine ne-au ocolit. Apoi, Banca Naţională a încercat să finanţeze direct economia cu lei ieftini când inflaţia era una galopantă. „În perioada ’93-’96 […]

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au amânat miercuri pentru 30 mai pronunţarea în procesul în care preşedintele Traian Băsescu l-a acţionat în judecată pe deputatul Mugurel Surupăceanu pentru afirmaţiile acestuia privind încurajarea de către şeful statului a consumului de droguri. La termenul din 18 mai, Traian Băsescu şi Mugurel Surupăceanu au răspuns, pe rând, întrebărilor adresate […]

Majorarea TVA a fost o bâlbă a Guvernului care a împiedicat economia să iasă din recesiune, spune guvernatorul BNR. Mugur Isărescu l-a mustrat pe prim-ministrul Emil Boc pentru decizia de anul trecut care a atras după sine explozia preţurilor, afectând astfel toată populaţia. Potrivit şefului Băncii Centrale impozitarea pensilor cu 10 procente ar fi ajutat […]

Un membru al clanului Ghenosu a fost reţinut de procurorii DIICOT Ploieşti, acesta urmând a fi prezentat, miercuri, Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru şantaj, constituire de grup infracţional organizat şi deţinere de armă letală de foc şi muniţie aferentă acesteia. Potrivit procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi […]

Accidentul s-a produs miercuri, pe DN 56 A, în judeţul Mehedinţi.   Ambulanţa a fost găsită într-un cap de pod din beton. Starea celui care a supravieţuit este destul de gravă. „Un apel la 112 pentru un accident. Două ambulanţe au fost trimise la faţa locului şi au fost găsiţi doi decedaţi, un accidentat în […]

România a fost foarte aproape de un ‘infarct’ economic în 2009, adică de oprirea bruscă a intrării de capitaluri străine (sudden stop), sau chiar de retragerea acestora, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu de faţă cu Boc: Cele mai bune politici macro au fost în 2000-2004

Cum l-a certat Isărescu pe Boc

Isărescu: Va urma o perioadă cu intrari mai mari de capital, BNR va atenua volatilitatea cursului

Deputatul Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale, spune că împrăştierea voturilor deputaţilor din grupul său la proiectul de lege privind disponibilizările din Ministerul de Interne nu are nicio semnificaţie deosebită, nefiind vorba despre un semnal privind o posibilă părăsire a coaliţiei de guvernare, scrie ziare.com. Deputaţii nu au putut adopta, marţi, proiectul care presupune disponibilizări […]

Avocatul Valeriu Mihai a declarat, miercuri, după decizia instanţei supreme în cazul „grupării Mironescu”, că afirmaţiile procurorilor că 30 de oameni „au subjugat România” nu pot fi credibile şi sunt exagerate. Întrebat cum comentează decizia instanţei de a emite mandate de arestate preventivă pentru toţi cei 29 de acuzaţi din „gruparea Mironescu”, avocatul Valeriu Mihai […]

Mărioara Zăvoranu este supărată pe Oana şi spune că este extrem de dezamăgită de comportamentul acesteia. Oana nu-i mai răspunde la telefon de câteva zile, a declarat Mărioara în emisiune la Capatos, scrie realitatea.net, şi s-a împăcat cu ea doar pentru bani. Nu a vrut să spună câţi bani i-a dat după împăcare,  Oana cerându-i […]

România a redevenit locul unde merită să investeşti, având în prezent stabilitate macro-economică, politică, guvernamentală, a coaliţiei guvernamentale şi a ieşit din recesiune, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc, în discursul susţinut la deschiderea celei de-a opta ediţii a conferinţei financiare internaţionale organizate de Forum Invest, în parteneriat cu Banca Naţională a României. „România a […]

Chiar şi atunci când stresul se manifestă pe termen scurt, efectele negative asupra memoriei şi a celorlalte abilităţi cognitive sunt semnificative, potrivit realitatea.net, care citează health.com. În momentul în care eşti foarte stresat, creierul tău practic „îngheaţă” pentru o anumită perioadă şi nu-ţi mai aminteşti diverse nume sau alte lucruri pe care le ştiai foarte […]

Norul de cenuşă vulcanică ejectat de craterul vulcanic Grimsvotn din Islanda nu va afecta România, a anunţat, miercuri, Ministerul Mediului şi Pădurilor. Ministerul Mediului şi Pădurilor a primit date de ultimă oră (09.00 ora Românieie) privind evoluţia norului de cenuşă produs de erupţia vulcanului activ Grimsvötn din sud-estul Islandei. Astfel, în conformitate cu ultimele actualizări […]

Casele de schimb valutar din Belarus au rămas fără valută, după ce moneda naţională s-a depreciat galopant, cu un procent de 56% faţă de dolar, şi 51% faţă de moneda euro. În urmă cu două zile, un dolar era cotat de Banca centrală la 3.155 BYR (rublă belarusă) şi un euro era 4.516 BYR. În […]

Tehnica de ultimă generaţie a ajutat la descoperirea a 17 piramide noi în Egipt, peste 1.000 de morminte şi 3.000 de locaţii antice sub pământ, conform BBC. Excavaţiile făcute la scurt timp după descoperire au confirmat teoriile. „Visul oricărui arheolog este să descopere o pirmidă”, a recunoscut Sarah Parcak, doctor la un laborator finanţat de […]

După ce legea privind disponibilizările din Ministerul de Interne nu a trecut marţi de Parlament, executivul caută soluţii legislative să-şi pună în aplicare concedierile, potrivit realitatea.net. De altfel, premierul Emil Boc ameninţa marţi, voalat, că poliţiştii tot nu au scăpat de disponibilizări. Ordonanţa de Urgenţă ar fi cea mai rapidă soluţie. Din punct de vedere […]

Experţi americani de la Universitatea Tufts recomandă consumul regulat de apă – plată sau carbogazoasă – pentru a îmbunătăţi starea emoţională, ei descoperind în cadrul unui studiu recent că starea de spirit este strict dependentă de cantitatea de apă consumată de o persoană, relatează luni portalul MedDaily, potrivit Agerpres. Pentru a stabili cantitatea optimă de […]