cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Situaţie scandaloasă la un centru privat unde copiii ar fi bătuţi, înfometaţi şi puşi să muncească, potrivit antena3.ro. Poliţia face o anchetă după ce în presă au apărut informaţii că la Căminul de Copii „Pâinea Vieţii” din Broşteni, judeţul Suceava, copiii sunt maltrataţi, legaţi de copaci şi înfometaţi. Oamenii legii au deschis un dosar de […]

Comisia Europeană a publicat, luni, în Jurnalul Oficial al UE, anunțul prin care recunoaște denumirea de Indicație Geografică Protejată pentru telemeaua de Ibănești, a afirmat, marți, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, prezent la o conferință de specialitate. „Acum 10 zile am protejat la Bruxelles salamul de Sibiu, un produs de o calitate extraordinară, al doilea produs […]

OUG privind interceptările este o soluţie provizorie, până când Parlamentul va legifera, a susținut la RFI Alina Gorghiu, copreşedinte PNL, care acuză faptul că discuţiile pe această temă au loc „într-o cheie electorală”, iar cei care „s-au pripit să sară să comenteze nu fac altceva decât să vâneze voturi”. „Mare parte din discuţia pe tema […]

Poliția din Carolina de Nord încearcă să stabilească dacă Donald Trump, candidatul care conduce în alegerile primare republicane pentru scrutinul prezidențial din noiembrie, a incitat la violență la un miting electoral în timpul căruia un protestatar negru a fost lovit de un militant alb, relatează AFP, citată de Agerpres. „Vom continua să examinăm toate circumstanțele, […]

Traian Băsescu a afirmat că o va da în judecată pe fosta noră a fostului şef al SRI Virgil Măgureanu, care a lansat acuzații incendiare în cazul Codruț Marta. „Habar n-am ce ştie doamna. Eu nu am discutat niciodată cu Dragoş Dobrescu, nu cred că ne-am întâlnit vreodată. Cu Elan Schwartzenberg cred că de când […]

Comisia de avizare din cadrul Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții a acordat, luni, agrementul tehnic pentru copertina stadionului Arena Națională, în urma unei solicitări făcute de asocierea JV Max BOGL – Astaldi, au precizat pentru Agerpres surse din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale. Pe 4 martie, primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, i-a solicitat vicepremierului […]

Unul dintre cei doi presupuși autori ai atentatului de duminică de la Ankara, soldat cu 37 de morți, era o femeie care se alăturase Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în 2013, au anunțat luni oficiali din domeniul securității, transmite Reuters. Femeia s-a născut în 1992 și provine din orașul turc Kars (est), menționează sursele citate. […]

Președintele rus Vladimir Putin a condamnat cu fermitate atacul comis cu mașină capcană duminică la Ankara și a prezentat condoleanțe poporului turc, în contextul numărului mare de victime, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, citat de agenția de presă TASS, conform Agerpres. „Vladimir Putin condamnă cu fermitate atacul terorist inuman de la Ankara”, […]

O femeie de 40 ani din Galați a murit duminică seara, după ce a născut doi gemeni, care au fost găsiți, la rândul lor, decedați, într-un sac menajer băgat în frigider, transmite Agerpres. Femeia a fost găsită de un echipaj SMURD în stop cardio-respirator, după ce concubinul acesteia a sunat la 112, dar nu a […]

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă cu fermitate atacul terorist care a avut loc duminică seara în capitala Turciei, care s-a soldat cu cel puțin 34 de morți și 125 de răniți. ”MAE transmite sincere condoleanţe familiilor victimelor şi întreaga sa compasiune persoanelor rănite în acest tragic eveniment. Astfel de acţiuni, care pun în pericol vieţi […]

Președintele Franței François Hollande a adresat duminică „poporului turc un mesaj de profundă solidaritate, după atentatul josnic ce a lovit centrul Ankarei în timpul serii provocând un mare număr de victime”, transmite AFP. „Franța este alături de Turcia pentru a continua împreună lupta împotriva terorismului ce lovește peste tot și trebuie combătut cu cea mai […]

CSU Alba Iulia a câștigat trofeul Ligii Europei Centrale la baschet feminin (CEWL), duminică, la Ruzomberok (Slovacia), după ce a învins în finală echipa austriacă Flying Foxes SVS Post Viena, cu scorul de 71-55 (22-9, 17-11, 20-18, 12-17), transmite Agerpres. CSU a câștigat pentru a doua oară competiția, primul trofeu venind în 2014, după o […]

Secretarul de stat american, John Kerry, a susținut duminică la Paris că organizația teroristă Statul Islamic (SI), vizată de bombardamente ale coaliției internaționale conduse de SUA, a pierdut 600 de combatanți și 3.000 kilometri pătrați în ultimele trei săptămâni în Siria, transmit agențiile de presă străine. ”În Siria, Daesh (Statul Islamic – nr.) a pierdut […]

Unul dintre obiectivele Simonei Halep în 2016 este să câștige o medalie olimpică la Rio, considerând că cel mai ușor ar fi să o facă în proba de dublu mixt, alături de Horia Tecău. Tocmai pentru a fi mai aproape de această performanță, cei doi vor juca împreună la următoarele două Grand Slam-uri, transmite Digi […]

Un urs buzat (Melursus ursinus) a ucis trei persoane în centrul Indiei, înainte de a fi împușcat, a anunțat poliția locală duminică, citată de AFP, transmite Agerpres. Ursoaica a atacat sâmbătă seara doi bărbați care se aflau la cules de flori comestibile într-o pădure din statul indian Chhattisgarh. Văzând că aceștia nu se mai întorc, […]

Peste 3.300 de autovehicule au fost oprite sâmbătă în trafic și controlate de polițiști, în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților comise în domeniul transportului de persoane și mărfuri, anunță IGPR. Au fost constate 72 de infracțiuni şi aplicate peste 2.250 de sancţiuni contravenţionale. „La data de 12 martie, polițiștii au desfășurat acțiuni […]

Preotul Constantin Necula îi sfătuiește pe cei care doresc să țină Postul Paștelui să nu considere că acesta este o cură de slăbire și nici o obligație, ci o bucurie. „A posti înseamnă a vorbi mai puțin, a munci mai atent, a ne iubi cu mai mare grijă, a fi mai atenți la tot ceea […]

Documentarul „Dezastrul din Colectiv”, despre tragedia care a avut loc în clubul bucureștean pe 30 octombrie anul trecut, va fi difuzat, duminică, în premieră, de Discovery Channel. Filmul va fi transmis de la ora 22,00. Documentarul, care are 44 de minute, va prezenta, în ordine cronologică, faptele care s-au petrecut în acea noapte în București, […]